Alexandru Sassu, fost președinte – director general TVR și fost producător general TVR a trimis o scrisoare către Consiliul de Administrație TVR, prin care își expune punctul de vedere referitor la situația în care se află în acest moment Societatea Română de Televiziune: ”În acest moment SRTv este o instituție oarecare în spațiul media și doar istoria și numele o mai fac să supraviețuiască”.
Vă prezentăm integral scrisoarea:
”SCRISOAREA ADRESATĂ CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE TVR DE CĂTRE ALEXANDRU SASSU, FOST PRESEDINTE –DIRECTOR GENERAL TVR SI FOST PRODUCATOR GENERAL TVR
Domnule profesor (Sorin Iliesiu, n.n.),
Având în vedere faptul că mi-ați cerut punctul de vedere referitor la situația la zi din SRTv, dar că nu există, din câte am înțeles, un acord asupra audierii mele în ședința de CA, audiere pe care, din păcate nu o puteam onora, fiind bolnav, încerc să vă răspund dumneavoastră și vă las să hotărâți ce veți face mai departe.
- Situația economică
Nu am acces la datele respective așa că nu am cum să vă prezint un punct de vedere documentat.
Cred că în acest moment nu se poate vorbi despre o depășire a sumelor alocate prin bugetul de stat.
De altfel, la sfârșitul anului trecut s-a înregistrat un “profit” și s-a plătit către stat impozitul aferent, iar sumele rămase au fost returnate.
În sine conceptul de profit din bani de la bugetul de stat este eronat. El nu reflectă decât o incapacitate de a cheltui, din motive obiective și/sau subiective, sumele alocate.
Consecința este întotdeauna reducerea bugetului alocat anul următor.
Dacă acest lucru se repetă înseamnă că trebuie să luăm în considerare existența unui management defectuos.
Bugetul alocat SRTv a scăzut de la an la an și asta este consecința incapacității conducerii SRTv de a negocia și susține cu argumente necesitățile reale ale instituției.
Investițiile reprezintă una din marile probleme.
Cu toate că, în conformitate cu legislația actuală, există un plan anual de investiții, sumele alocate în acest scop au fost mai tot timpul principala sursă de economi la care s-a apelat
În consecință, SRTv este pe de o parte, din ce în ce mai departe de conceptul modernitate, iar pe de altă parte, este de multe ori în situația de a nu putea susține componenta editorială la un nivel corespunzător.
Sper că nu s-au făcut transferuri de sume între capitolele bugetare pentru că acest lucru este totalmente ilegal, chiar dacă Ministerul de Finanțe sau Guvernul ar aproba așa ceva, deoarece anexa de la legea bugetului de stat care se referă la SRTv, cu capitole și sub capitole, face parte integrantă din legea respectivă și, în consecință, nu se poate modifica decât prin lege.
- Personalul din SRTv
Nu există nicio concepție, strategie în modul în care s-au făcut și se fac angajările.
Există același dezechilibru între personalul de suport și cel editorial, în sensul în care de multe ori suportul nu poate susține partea editorială.
Se păstrează același mod discreționar în stabilirea salarizării și a primelor etc.
Relațiile dintre angajați și dintre angajați și conducere sunt grav deteriorate iar ceea ce numeam în analiza prezentată în fața CA “Cultura Instituțională” aproape nu mai există
- Audiențele
În opinia mea, și cu datele la care am acces, este un dezastru. Media pe ambele canale era, la rating cam 0,3 iar share-ul pe la 1 și ceva. Asta înseamnă cam 30-40 de mii de televizoare dintr-un total de câteva milioane.
Nu este o îmbunătățire față de situația de acum un an sau doi ci, dimpotrivă, este mai rău.
Tot ceea ce a fost relevat în analiza aprobată de CA, ca fiind sursa scăderii audiențelor, grile haotic alcătuite, programe realizate sau achiziționate fără a avea la bază analize serioase, alocări de resurse materiale, financiare și umane discreționare, sunt utilizate și astăzi.
În continuare nu se investește în producție și nici în marketing. Fără astfel de investiții o relansare reala a canalelor SRTv nu este posibilă.
O analiză serioasă a audiențelor ar arăta că nici TVR1 și nici TVR2 nu se apropie de obiectivul propus și aprobat de CA de a se situa între primele 5 posturi de televiziune din România
- Managementul de top
Relația contractuală dintre mine și SRTv a avut ca bază de pornire realizarea unei analize a cauzelor care au dus la situația considerată, la vremea respectivă, dezastruoasă, la preluarea mandatului de către actualul CA.
Analiza, împreună cu un plan de acțiune, a fost prezentată și aprobată de CA la sfârșitul anului 2018.
În ședințe succesive, CA a aprobat primele 3 puncte din planul de acțiune respectiv identitatea canalelor SRTv, politica editorială a SRTv și politica editorială sectorială.
Din păcate niciunul dintre aceste 3 puncte nu a fost pus în aplicare.
A ținut extrem de mult până politicile editoriale au devenit publice, iar obligativitatea introducerii lor în fișele de post, în contractele de muncă, sau în contractul colectiv de muncă, așa cum prevedea Hotărârea CA nu s-a realizat nici până azi. Nici introducerea acestora în contractele de achiziție de programe de la producători externi nu s-a pus în practică.
Identitatea canalelor nu este respectată ad litteram.
Punctul 4, reorganizarea SRTv a devenit o problemă imposibil de realizat.
Cauze mai degrabă de natură subiectivă au dus la această situație :
- Suspiciunea că această reorganizare urmărește punerea unor persoane, apropiate uneia sau alteia dintre tabere, la conducerea structurilor interne, astfel încât respectivele persoane să asigure grupării care i-au pus în funcție controlul asupra SRTv.
- Punerea în discuție a tipului de contract pentru viitori conducători de structuri a relevat lipsa unui cadru legislativ adecvat, dar și disensiunile din interiorul SRTv pe această temă.
- Alcătuirea grupului (grupurilor) de lucru din persoane cu una sau mai multe responsabilități a făcut ca, de cele mai multe ori, grupul să fie în imposibilitatea de a se întâlni în ședințe de lucru.
- Lipsa unui personal tehnic de specialitate care să pună în practică concluziile din ședințele grupului de lucru au îngreunat și, în cele din urmă, blocat activitatea acestuia.
Acestea sunt câteva dintre cauzele care au dus la neadoptarea punctului 4.
Încercarea de a da vina pe grupul de lucru și pe mine personal pentru nefinalizarea punctului 4 este fără bază reală și nu reprezintă decât o fugă de răspundere.
Practic, cea mai mare problemă a conducerii actuale este punerea intereselor și dorințelor personale peste interesele SRTv și credința fermă că are capacitățile și cunoștințele necesare să conducă această instituție, ceea ce, din păcate, este foarte departe de adevăr.
Acesta este un punct de vedere personal și nu reprezintă o analiză exhaustivă asupra situației actuale din SRTv. Din păcate, din punctul meu de vedere, situația este extrem de gravă și necesită foarte rapid o analiză profundă și foarte serioasă în urma căreia să se poată determina niște direcții de acțiune care să stopeze prăbușirea definitivă a SRTv.
În acest moment SRTv este o instituție oarecare în spațiul media și doar istoria și numele o mai fac să supraviețuiască”.
Absolut TOATE instituțiile aflate sub controlul satului (adică a politicienilor) au fost falimentate sau sunt muribunde. Poate că Justiția a opri jaful național, că nu este vorba doar de TVR ci și de CFR marfă și călători etc.