Fostul arhitect șef al municipiului Cluj-Napoca, Ligia Subțirică, încearcă să scape de dosarul DNA Cluj care vizează mai mulți angajații biroului de urbanism din cadrul administrației locale. Potrivit surselor Gazeta de Cluj, Ligia Subțirică a susținut în fața procurorilor anticorupție că suferă de demență, pentru a scăpa de răspunderea penală.

Însă, fostul arhitect șef al municipiului Cluj-Napoca și-a expus problemele de sănătate numai în fața DNA Cluj, deoarece aceasta încă face parte din Comisia de estetică urbană din cadrul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (CTATU) a Primăriei Cluj-Napoca.

În vara anului trecut, mai mulți angajați ai Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (CTATU) a Primăriei Cluj-Napoca au fost audiați de procurorii DNA Cluj, în urma unei plângeri făcute de un investitor imobiliar din Bistrița Năsăud. Acuzațiile au legătură cu modalitatea în care a fost construit proiectul imobiliar aflat pe strada Emil Racoviță nr 29.

Printre ei, în calitate de martori, au dat declarații arhitecții Adrian Iancu și Ligia Subțirică. Ulterior, magistrații au pus-o sub învinuire pe Ligia Subțirică, iar aceasta a apelat la toate pârghiile legale pentru a-și scăpa pielea.

Citește și: Angajații biroului de urbanism din Primăria Cluj-Napoca audiați la DNA

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.