Rareș Bogdan

Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că îi va da în judecată pe clujeanul Rareș Bogdan, parlamentar european, și pe Cătălin Predoiu, la rândul lui, fost Ministru al Justiției. Toader îi acuză pe cei doi că ar fi vehiculat „neadevărul” referitor la legea privind recursul compensatoriu care ar fi fost iniţiată în timpul mandatului său la Ministerul Justiţiei.

„Repetăm, în speranţa de a se înţelege ! Legea privind recursul compensatoriu nu a fost iniţiată în timp ce eram ministru al justiţiei. Proiectul de lege a fost modificat, în mod substanţial, de către parlamentari. Sub semnătura mea, MJ a dat aviz negativ modificărilor parlamentare. Sub semnătura mea, MJ a susţinut neconstituţionalitatea proiectului de lege. Am dat numeroase dezminţiri faţă de informaţiile publice referitoare la contribuţia mea şi a MJ privind susţinerea legii referitoare la recursul compensatoriu”, a scris pe Facebook fostul ministru al Justiţiei, în prezent rectorul Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi.

El a mai punctat că Predoiu şi Rareş Bogdan sunt doi dintre cei care au susţinut public că această lege ar fi fost iniţiată în perioada când conducea Ministerul Justiţiei.

„În speranţa clarificării acestei situaţii, în zilele următoare, voi acţiona în instanţa de judecată pe doi dintre susţinătorii acestui neadevăr – Cătălin Predoiu şi Rareş Bogdan!”, a mai spus Tudorel Toader în postarea sa.

Citeste si Rareș Bogdan o pupă pe Kovesi pe obrazul pe care scuipat în urmă cu câțiva ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.