Din pensia strânsă, bănuţ cu bănuţ şi lună de lună, Augustin Lazăr, fostul Procuror General al României, i-a donat fiice sale, Anca-Augusta, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, peste un milion de lei. Cu o parte din aceşti bani, ea şi-a cumpărat anul acesta un apartament de 112 mp în Cluj-Napoca. Donaţiile primite de la părinţi au fost făcute în decurs de jumătate de an. Fostul Procuror General are o pensie de aproximativ 27.000/ lună, iar soţia lui, fostă judecătoare la Curtea de Apel Cluj de aproximativ 13.000 lei/lună.

Informaţia potrivit căreia Anca Augusta Lazăr, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, şi-a achiziţionat apartamentul respectiv în cursul acestui an nu apare în declaraţiile de avere postate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, aşa cum ar fi fost normal, ci de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate

Potrivit declaraţiei de avere completate în data de 12 mai 2023, procuroarea a avut venituri lunare de 16.458 de lei.

Însă, adevărata ”puşculiţă” vine din pensia părinţilor: la capitolul „cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenționate față de valoarea de piață din partea unor persoane (…) a căror valoare individuală depășește 500 de euro”, fiica Anca Augusta Lazăr a primit în perioada 8 septembrie 2022 – 31 martie 2023 opt donații din partea părinților săi, Augustin Lazăr și Elisabeta Lazăr, din Alba Iulia, în sumă totală de 1.356.400 de lei. În câteva luni, părinţii i-au donat peste un milion de lei: în data de 8 septembrie 2022 ( 100.000 de lei), 1 noiembrie 2022 (20.000 de euro şi 295.000 de lei),  2 noiembrie 2022 (140.000 de euro şi 49.900 de lei), 27 martie 2023 (20.000 de euro), 31 martie 2023 (5.000 de euro şi 5.000 de lei).

Însă, fiica fostul procuror general primeşte un salariu decent de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, unde s-a angajat în 2014.

Declaraţia de avere arată că în ultimul an fiscal a avut un salariu de aproximativ 16.458 de lei/lună, iar în conturile și depozitele bancare declarate, a strâns economii de 125.814 lei și 63.132 de euro.

Soţul ei Marius Daniel Lazăr este, în acelaşi timp, angajat la SC Sanopass SA unde are un salariu de aproximativ 11.300,4 lei/lună, dar este şi acţionar cu 1% alături de SC Med Life SA (62,5%) şi Andrei Florin Vasile (36,5%). Pe anul 2022 firma a avut o cifră de afaceri de 8.058.619 lei, a realizat venituri de 8.530.086 lei, a avut cheltuieli de 13.080.513 lei și a înregistrat pierderi de 4.577.012 lei. În anul precedent, pierderile declarate au fost aproximativ 3 milioane lei. De altfel, din anul în care societatea a fost înfiinţată societatea a mers doar pe pierderi. Cu toate acestea, firma îşi permite să îi plătească ginerului fostului procuror general peste 11.000 lei/lună !

Augustin Lazăr s-a pensionat vrând-nevrând

Augustin Lazăr a intrat în pensie în 2019. Decretul a fost semnat de către președintele României, Klaus Iohannis, cu puțin timp înainte de a fi revocat din funcție la cererea ministrului Justiției, ca urmare a dezvăluirilor despre activitatea de poliție politică desfășurată, în anii ’80, la Penitenciarul Aiud. 

Plecarea lui Lazăr de la conducerea Ministerului Public și a Parchetului General, cea mai înaltă instanță penală din țară, a fost provocată de ministrul Justiției, Tudorel Toader. 

Fostul ministru a declarat, la acea vreme, că argumentele în favoarea revocării lui Augustin Lazăr din funcția de procuror general sunt chiar mai puternice decât cele care au dus la cererea de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, în februarie 2018. Tudorel Toader spunea atunci că ”concluzia este aceea a necesității de revenire la normalitate”, prin ”cunoașterea și respectarea competențelor constituționale, legale și în același timp o interpretare și aplicare a legii în baza principiului loialității constituționale”. Activitatea lui Augustin Lazăr, spunea ministrul Justiției, ”contravine obligațiilor legale”.

Însă, Augustin Lazăr a fost eliminat din sistem din cauza jocurilor politice de culise.

Practic, ce i s-a imputat a fost că nu a semnat liberarea condiționată din penitenciarul Aiud a disidentului Iulius Filip. După apariția în presă a acestor informații, CNSAS a decis reverificarea lui Augustin Lazăr, deși acesta a obținut o adeverință de necolaborare cu Securitatea în 27 februarie anul acesta. Potrivit declarației pentru Europa Liberă a Germinei Nagâț, membră în Consiliul CNSAS, Lazăr a fost verificat la sânge și nu s-a găsit nimic.

Lucurile nu s-au oprit aici, un avocat, promovat de site-ul luju.ro, i-a făcut plângere penală lui Lazăr la Secția Specială pentru anchetarea magistraților, acuzându-l de ”crime împotriva umanității”.

Însă, nimeni nu vrut să ia în calcul faptul că atunci când nu a semnat liberarea condiţionată a disidentului, Lazăr avea 29 de ani şi era proaspăt numit în funcţie. 

Ultimii șmecheri din Justiție

Pensiile cele mai mari din acest sistem le au procurorii sau judecătorii care s-au pensionat în timp ce dețineau funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sau la Curtea Constituțională a României, post unde sunt numiți pe criterii politice:

-Procurorul militar Codruț Olaru nu a mai așteptat o săptămână pentru finalizarea mandatului și s-a pensionat începând cu data de 31 decembrie 2022. A declarat anul trecut un salariu de 27.500 de lei pe lună de la CSM. Având în vedere că are gradul de general, pensia lunară a acestuia se ridică la aproximativ 45.000 de lei/lună.

– Judecătoarea Gabriela Baltag a ieșit la pensie înainte de finalizarea mandatului din CSM cu aproximativ 32.000 de lei/lună.

-Judecătoarea Nicoleta Margareta Tînț a plecat din CSM înainte de expirarea mandatului. Deși câștiga 27.000 de lei pe lună va încasa o pensie de aproximativ 32.000 de lei începând cu luna ianuarie 2023.

-Daniel Morar a încheiat mandatul de judecător la CCR cu o pensie de 27.000 de lei net/lună.

-Valer Dorneanu, fost judecător CCR, încasează o pensie de 37.800 de lei net pe lună.

-Mona Pivniceru, fost judecător CCR, primește o pensie de 32.750 de lei pe lună.

-Lucian Netejoru, fost inspector șef al Inspecției Judiciare, primește o pensie de 32.000 de lei pe lună.

-Nelu Ciobanu (51 de ani), fost procuror militar, are o pensie de 34.500 de lei/lună pe care o cumulează cu indemnizația de la stat din funcția de secretar de stat în ministerul Justiției.

-Augustin Lazăr, fost Procuror General, primește o pensie de 27.000 de lei/lună.

Sute de mii de ”speciali” 

Potrivit ministrului Muncii, cea mai mare pensie specială din România este de 40.000 – 50.000 de lei pe lună. Sunt „aproximativ 200.000” cei care încasează pensii speciale. „Sunt 190.000 în apărare şi ordine publică şi 10.000 în cele două legi de magistratură, navigatorii, MAE, Curtea de Conturi şi funcţionari publici parlamentari”, a declarat el în cadrul unei conferințe în care a fost discutat subiectul pensiilor speciale.

1 COMENTARIU

  1. Asa si-au extins unii afacerile criminale la nivel de cartel ?
    Asa au cumpărat nu doar clementa ci și complicitatea unor magistrați?
    Facandu-i speciali cu zeci de mii pe luna ..bani curați.. nu spaga..bani curați fără riscuri luați de la fraieri ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.