Un fotbalist în vârstă de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a fost bătut cu bestialitate. Jordan Sinnott (25 de ani), fotbalist al echipei Matlock Town (liga a 7-a englează), și-a pierdut viața, sâmbătă noaptea, după ce a fost bătut cu bestialitate în centrul orașului englez Retford. El a fost găsit inconștient în Market Place, iar cu câteva ore înainte poliția fusese chemată pentru a potoli o bătaie izbucnită într-un pub.

„Decesul domnului Sinnott este o veste tristă și face parte din această investigație. Gândurile noastre rămân alături de prietenii și familia domnului Sinnott, care continuă să primească ajutor din partea ofițerilor noștri specialiști în aceste clipe dificile.

Obiectivul echipei noastre de investigații se va concentra pe identificarea celor responsabili și aducerea lor în fața legii. Am făcut deja o arestare chiar de la cercetările preliminarii și facem apel la oricine dintre cei care au fost în Retford noaptea trecută. 

Incidentul s-a întâmplat la o oră foarte aglomerată și credem că încă există un număr de martori care încă nu au venit la noi și care ar putea deține informații vitale despre cum a ajuns un tânăr să-și piardă viața atât de tragic„, a anunțat inspectorul Justine Wilson.

„Ne pare extrem de rău să anunțăm faptul că Jordan Sinnott și-a pierdut viața înaintea orei 7, în această seară. Familia sa și prietenii se aflau lângă ei, la capătul patului, iar noi le trimitem sincere condoleanțe în aceste clipe foarte triste.

Din ce am înțeles de la poliție, ca urmare a unui atac în centrul Retford, ieri seară, Jordan a fost găsit fără cunoștință și cu o fractură suspectă de craniu”, se arată în comunicatul emis de clubul Matlock Town.

În acest caz a fost reținut un bărbat în vârstă de 27 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.