Raul Ciurtin ridică, fostul directorul general al producatorului de lactate Albalact din Alba Iulia (ALBZ), ridică pe locul fostului Camping Făget, din Cluj-Napoca un hotel de cinci stele și un centru de evenimente în care va investi 10 milioane de euro. Slabi de mână, constructorii au făcut săpături și au coborât nivelul parcării și zonei de construcție din apropierea drumului, care au dus la distrugerea drumului și a trotuarului.

Firma Apulum Turism dez­vol­tă în Cluj-Napoca un centru de eve­nimente şi un hotel de cinci stele în care se investesc 10 milioane de euro, va cuprinde: centru spa și de cazare, sală de evenimente, capelă de ceremonii, piscină acoperită cu zonă VIP și piscină descoperită, terenuri de tenis și parcare. Ho­telul cuprinde 50 de camere, cotat la cinci stele, două săli de evenimente şi un spa se anunțau a fi gata în a doua parte a lui 2022, potrivit surselor Ziarul Financiar, însă lucrurile nu au mers atât de repede pe cât se aștepta, iar 2 ani mai târziu, lucrările nu au fost finalizate.

Pentru a îmbunătăți aspectul și calitatea spațiilor exterioare, Apulum Turism investește o sumă considerabilă de peste 1 milion de euro. Compania clujeană Eco Garden Construct a fost aleasă pentru a se ocupa de proiectarea și amenajarea acestor zone verzi.

Dar povestea basmului frumos cu hotelul de 5 stele și centrul de evenimente în care va investi 10 milioane de euro rămâne la statutul de povești nemuritoare. După tonele de materiale de construcții și sutele de mașini de mare tonaj care au perindat terenul pentru a ridica impunătorul proiect de milioane de eure au cauzat, mai bine de un an de zile, disconfort pentru mașinile care tranzitau zona și liniștea și bunăstarea vecinilor. A fost doar începutul.

Deși au construit un zid de sprijin subțirel ca să stea falnic în calea pămantului, care s-a lăsat în decursul anilor de când au început construcția, lucrarea de mântuială a ajuns de râsul localnicilor din zonă și, mai mult ca sigur, a viitorilor oameni care vor călca pragul spa-ului din Făget.

După ce și-au construit ditamai luxul în Făget, proprietarii s-au făcut că nu văd pagubele pe care tot ei le-au cauzat după construire. Tone de material au fost duse și aduse, mașini de mare tonaj au perindat drumul și terenul și au făcut ca trotuarul din apropiere să se lase și să fie plin de denivelări. Asfaltul, bătut zi de zi de mașinile care îl circulă, a început să se scufunde și a crăpat, lăsând urme vizibile ale lucrărilor de mântuială, devenind un pericol pentru participanții la trafic, iar Primăria Cluj-Napoca se face că nu vede dezastrul cauzat și nimeni nu este tras la răspundere.

Apulum Turism, compania care a dezvoltat acest proiect de anvergură, a fost înființată în 2019 și este deținută de Tania Privee. Firma este controlată în mod egal de soția și fiica antreprenorului, Lorena Beatrice Ciurtin și de Tania Elena Ciurtin.

Creatorul brandului Zuzu, Raul Ciurtin, i-a făcut cadou, de bunăvoie și nesilit de nimeni, soției sale Lorena-Beatrice Ciurtin, 4% din actiunile companiei Albalact, în valoare de circa 6,4 mil. lei (1,54 mil. euro), prin intermediul pieței RASDAQ.

Lucrările de demolare ale fostului camping au fost finalizate în 2020, iar Unita Turism Holding dorea 2,7 milioane de euro pentru tranzacție, negocierile au făcut ca prețul să ajungă în jurul a 2 milioane de euro. Centrul turistic şi de agrement, ce se va întinde pe 33.151 m și va avea 142 de locuri de parcare, potrivit Ziua de Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.