om după gratii

Un fotograf în vârstă de 60 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat sexual patru cliente cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, în timpul unor ședințe foto.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au fost sesizaţi, în această săptămână, de către patru tinere, cu vârste cuprinse între 16 şi 29 ani, despre faptul că în perioada septembrie-octombrie, în timp ce se aflau în imobilul unui bărbat, pentru şedinţe foto, acesta ar fi comis acte de natură sexuală. Bărbatul deţine un studio foto și racola fetele pe internet.

În urma cercetărilor, poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi (SAS) Iaşi, au făcut două percheziţii domiciliare, iar la unul dintre imobilele din comuna ieşene Rediu bărbatul a fost identificat, potrivit News.ro.

Bărtbatul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, apoi judecătorii au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de agresiune sexuală şi viol.

Citește și: Sergentul-major care s-a îmbătat și a încercat să-și violeze fiica de 9 ani, plasat sub control judiciar de Tribunalul Militar Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.