Emmanuel Macron, Președintele Franței, va transmite liderilor de partide politice o propunere asupra simplificării procedurii de convocare a referendumurilor, care s-ar putea aplica pentru un referendum privind imigraţia.

Într-o scrisoare adresată joi liderilor de partid din tot spectrul politic, Macron sintetizează discuţiile pe care le-a avut cu ei la o întâlnire desfăşurată pe 30 august şi care a fost menită să depăşească blocajele şi clivajele legate de lipsa unei majorităţi absolute în Adunarea Naţională.

Una din temele abordate a fost convocarea referendumurilor, iar „în săptămânile următoare” Macron va anunţa o propunere care să extindă posibilitatea folosirii acestui instrument, ce ar putea fi astfel utilizat în chestiunea imigraţiei după o revizuire a Constituţiei.

În scrisoarea sa de şase pagini, preşedintele recunoaşte că problema imigraţiei face obiectul unor dezacorduri cunoscute şi nu poate fi ocolită. Proiectul de lege asupra imigraţiei „va fi examinat în parlament toamna aceasta” şi imigraţia va putea face apoi obiectul unui referendum, în cazul unui acord asupra unei revizuiri constituţionale care să modifice sfera temelor ce pot fi supuse unei astfel de consultări populare. Integrarea străinilor va trebui de asemenea să fie abordată, mai notează preşedintele.

Guvernul francez încearcă de mai multe luni să obţină adoptarea unui proiect de lege asupra imigraţiei, dar se vede prins între, de o parte, dreapta şi extrema dreaptă care resping legalizarea statutului migranţilor fără acte care lucrează în sectoare confruntate cu criză de forţă de muncă şi, de cealaltă parte, stânga care consideră o asemenea măsură de neocolit.

Într-un interviu acordat săptămânalului Le Point, Macron a reafirmat că doreşte „să reducă semnificativ imigraţia”. La fel ca în toate ţările europene, acesta este un subiect sensibil în Franţa, unde conform cifrelor oficiale aproximativ 10% din populaţie este alcătuită din imigranţi, iar 35% dintre aceştia au primit şi cetăţenia franceză. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.