In pragul privatizarii CFR Marfa anumiti baieti destepti din domeniul transportului feroviar privat fac trocuri cel putin suspecte. Un astfel de caz a fost facut de societatea Via Terra Spedition, firma controlata de omul de afaceri cu relatii politiste, clujeanul Viorel Bunea. Acesta a preluat de la cel mai bogat bistritean, Emil Iugan, un traseu de transport feroviar in judetul Bistrita-Nasaud. Relatiile dintre cei doi favoriti, dar si premiile ulterioare primite de catre Iugan le vom arata in continuare. MIS Grup, firma detinuta de familia lui Iugan, a primit recent un contract de 7,5 milioane de lei de la Primaria Feldru printr-o procedura de licitatie in care nimeni nu s-a incumetat sa-i faca concurenta, fiind singurul participant. Culmea este ca Iugan a fost sprijinit atat de fostul presedinte al CJ BN, Liviu Rusu, cat si de noul sef, Emil Radu Moldovan.

Transport Feroviar si cercul baietilor destepti

MIS Grup Transport Feroviar este detinuta de catre Lenuta Nazarica Iugan, Ioan Farcas, dar si de catre societatile MIS Grup, Montana Iugan si Silvania International Prod si este administrata de catre Nicolae Ianosi. Societatea a avut in 2011 o cifra de afaceri de 1,2 milioane de lei, profit de 9.728 lei si datorii de 159.986 lei. MIS Grup Transport Feroviar a efectuat transport pe ruta Ilva Mica-Rodna Veche si Floreni-Dornisoara, dar prima dintre rute a fost preluata de catre Via Terra Spedition, care a preluat ruta si a prelungit-o pe ruta Nasaud-Salva.

7,5 milioane de la Feldru

Comuna Feldru este ultima institutie publica care s-a hotarat sa imbogateasca societatea MIS Grup. Ei le-au oferit pe tava o licitatie intitulata „servicii de proiectare faza PT+DE+DAAA, servicii de asistenta tehnica din partea proiectantului pe perioada derularii lucrarilor si executie de lucrari pentru proiectul Reabilitare drumuri forestiere in comuna Feldru.” Desigur, in aceasta licitatie Iugan centreaza, Iugan da cu capul si el da gol. Pe acest sistem el face studiul, el face asistenta si el face si executia dupa cum vrea dumnealui, iar pentru asta va primi 6,179,775.00 (RON) fara TVA. Ciudat este ca pentru o licitatie atat de importanta a participat o singura societate, MIS Grup, cea declarata si castigatoare. Aceasta licitatie a fost primita la sfarsitul lunii martie.

Finantare aparent preferentiala

Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Ilva-Somes este o alta institutie publica care ii imbogateste pe cei de la MIS Grup, acordandu-le un contract de 26,908 milioane de lei. Culmea este ca in cadrul acestei proceduri publice a participat din nou o singura societate, cea desemnata castigatoare, respectiv MIS Grup. Mai precis, proiectul este intitulat executie de lucrari si furnizare de bunuri la obiectivul de investitii: Proiect integrat – ADI Ilva – Somes, judetul Bistrita Nasaud.” Culmea este ca acest contract nu ar putea fi subcontractat, iar la nivelul anului 2010 cand a fost acordat acest contract, societatea a avut o cifra de afaceri de 31.980.477 de lei, adica aproximativ similara cu intreaga activitate a societatii. Desigur ca anul urmator cifra de afaceri a companiei a crescut datorita acestui contract mai mult decat generos. Societatea are ca principal obiect de activitate „taierea si randeluirea lemnului”, insa acest lucru nu opreste autoritatile locale sa-i ofere societatii contracte pe diverse teme.

Relatiile politienesti ale lui Bunea

Viorel Bunea este un afacerist care a fost ajutat in dezvoltarea retelei sale de catre oameni mai mult sau mai putini liberali. Viorel a fost „impins de la spate” de fratele sau, Gheorghe Bunea, care a ocupat functia de comisar in cadrul Inspectoratului de Politie a Judetului Cluj, dar si sef al catedrei de pregatire juridica din cadrul cadrul Şcolii de Agenţi de poliţie „Septimiu Mureşanu”. Culmea este ca aceasta scoala a fost reparata chiar de fratele politistului, insa nimeni nu a gasit nicio o incompatibilitate si cu ajutorul politistilor din cercul lor au albit acest mic „iciddent.”  Viorel Bunea a fost implicat şi intr-un dosar de braconaj, dar a primit, din partea procurorilor clujeni, verdictul de neinceperea urmaririi penale, conform unui articol anterior din Gazeta de Cluj semnat de catre Razvan Robu.  Viorel Bunea s-a “abonat” in urma cu ceva timp la subvenţii din partea statului, pentru companiile care opereaza transport de marfa şi calatori pe calea ferata, prin intermediul SC Regional, o societate care face parte din grupul de firme Via Terra, companii patronate pana la un moment dat de catre Viorel Bunea şi Iulian Gaga. Acesta din urma este fostul şef al Garii din Oradea şi membru al Rotary Oradea. Viorel Bunea, membru Rotary Cetaţuie, ii ţine in spaţiu pe procurorii DIICOT Cluj, al carui sef, Mircea Hrudei, este de asemenea membru in aceeasi organizatie. Cei doi fac bani de pe urma firmei Via Terra Spedition, una dintre puţinele firme de transport feroviar din ţara care deţine garnituri de tren şi asigura transport de marfa la nivel mondial. Mai mult, aceasta societate şi-a putut asigura profit timp de caţiva ani doar din afacerile incheiate cu un singur operator: Caile Ferate Romane (CFR) divizia de Marfa a companiei de stat. Contractele pe banda rulanta au venit exact in 2001, data la care a fost infiinţata SC Via Terra Spedition, dar a fost pus şi un şef nou la CFR Marfa, clujeanul Vasile Tulbure.
Ministrul Transporturilor din 2004 Miron Mitrea, prezent, la vremea aceea la predarea tronsonului Ilva Mica-Rodna, a declarat, tot atunci, ca nu ar fi exclus ca statul sa subvenţioneze si transportul pe caile ferate private, dar acest lucru nu s-a mai intamplat. In 2004, Mitrea anunţa ca se vor inchiria, in total, 1.600 de kilometri de cale ferata. Pana la urma numai „baietii destepti” reusesc sa ajunga la acei kilometri si relatiile,dar si sumele disponibile de bani trebuie sa fie oricand disponibile pentru orice situatie de stimulare…

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.