Afaceriștii clujeni ce vor locuri în Primăria Cluj-Napoca, apar cu firma Felinvest SRL într-un raport întocmit pentru Retrasib Sibiu.
Potrivit Ziarului Financiar, conducerea producătorului de transformatoare Retrasib Sibiu (RTRA) controlat de grupul german SGB, a anunţat ieri pe bursă că a identificat o serie de nereguli în sistemul de control intern al companiei care au dus la luarea unor decizii de afaceri ineficiente, în urma unor controale derulate de consultanţi externi în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2015 şi începutul anului 2016.
„Astfel de situaţii privesc numerarul înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii, gestionarea deşeurilor, contractul de închiriere cu societatea Felinvest, lucrările de reparaţii şi construcţii executate pe parcursul anului 2015”, spune conducerea societăţii în raportul curent.
În ediția tipărită a Gazetei de Cluj veți găsi mai multe informații cu privire la datoriile pe care Octavian și Călin Buzoianu le au către Retrasib Sibiu, dar și perioada în care aceștia le-au făcut.
Cert este că Octavian Buzoianu și-a anunțat candidatura la funcția de primar al Cluj-Napoca, iar la scurt timp după, Călin Buzoianu apare pe listele PNȚCD pe un loc eligibil la Consiliul Local.