Astăzi, în Cluj-Napoca, s-au înregistrat multiple tentative de fraudă legate de votul prin urna mobilă. Ultimul caz, considerat cel mai grav, a fost raportat la secția de votare 29, care este acuzată că s-a deplasat la Spitalul CFR pentru a colecta voturi de la persoane ce nu ar fi avut actele medicale în regulă.
Conform sesizărilor, ar exista suspiciuni că unii dintre aceștia nu erau internați sau nu prezentau incapacități reale de a se deplasa la secțiile de votare.
Pe de altă parte, în alte zone, s-au raportat cazuri în care persoane aflate în incapacitate de a se deplasa, din cauza unor accidente recente, nu au fost acceptate să voteze prin urna mobilă, deși și-au exprimat această intenție în cursul zilei. Aceste situații au generat indignare și solicitări de clarificare din partea autorităților electorale.
Articolul 91
(1) Pentru alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secției de votare din cauză de boală sau invaliditate, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoțită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate, ca o echipă formată din cel puțin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării – ștampilă cu mențiunea „VOTAT” și buletine de vot – la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea. În raza unei secții de votare se utilizează o singură urnă specială. Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secției de votare, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.