După ce SC Resido Industrii a intrat în insolvenţă, cei răspunzători de această situaţie s-au înscris în tabelul celor care au de primit bani de pe urma lichidării acestei societăţi şi cer peste 24 de milioane de lei. Fredy Robinson, artizanul mai multor afaceri închise cu scandal în România, împreună cu fiul lui, Oded Lior, cer, împreună, peste 1,2 milioane de lei de pe urma SC Resido Industrii. În acelaşi timp, expertul în insolvenţă Vasile Godâncă-Herlea, care se ocupă de lichidarea SC Resido, arată că cei care au gestionat afacerile acestei societăţi au fost cei responsabili de ajungerea firmei în pragul falimentului. Cei doi Robinson au fost chestionaţi de autorităţile israeliene în legătură cu afacerea Resido.   

Anul trecut, SC Resido Industrie şi Construcţie SRL a intrat în insolvenţă. Conform unui raport al derulării acestei stări premergătoare falimentului, principalele datorii sunt acumulate faţă de firmele care au controlat această societate. Este vorba de societăţile SC Kolab BV, SC Kolal Holding România, SC Milomor LTD, SC Resido FLBI LTD şi SC Resido Assets LTD, societăţi controlate de omul de afaceri israelian Fredy Robinson, de numele căruia se leagă şi devalizarea băncii Dacia Felix. “La momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, cea mai  importantă parte a datoriilor pe termen scurt a societăţii debitoare este reprezentată de datoriile faţă de asociaţii societăţii prin creditările făcute de aceştia şi decontările din cadrul grupului care însumau valoarea de 22.248.609 lei, urmate de datoriile faţă de bugetul statului (6.964.447 lei), datoriile faţă de bugetul asigurărilor sociale şi salariaţi (4.448.269 lei), datoriile faţă de furnizori (1.244.435 lei), datoriile faţă de clienţii creditori (785.803 lei) şi datoriile faţă de creditorii diverşi (611.730 lei)”, arată raportul de insolvenţă.
Conform documentelor oficiale, datoriile pe termen scurt ale societăţii, sunt într-o continuă creştere valorică, ajungând de la o valoare de 25.078.416 de lei în anul 2007 la o valoare de 36.303.392 lei la data intrării în procedura insolvenţei.
“În anul 2008 cifra de afaceri înregistrată de societate era de 8.584.554 lei, în creştere cu 7,06% faţă de anul precedent. În anul 2009 cifra de afaceri a societăţii scade cu 33,11% până la o valoare de 5.742.509 lei. Cifra de afaceri a societăţii la data deschiderii procedurii de insolvenţă era de -1.522.740 lei din cauza stornării unor facturi de produse finite vândute la Resido Trade”, arată raportul semnat de practicianul în insolvenţă Vasile Godâncă Herlea.

Contracte preferenţiale

Conform cercetărilor derulate în urma studierii contabilităţii SC Resido Industrie şi Construcţii SRL, firma practica un preţ mic pentru vânzarea marmurei, în unele cazuri neacoperindu-se costurile de producţie. Mai mult, firmele care cumpărau la sub-preţ de la Resido aparţineau unor foşti angajaţi ai lui Robinson. “Practicarea unui preţ derizoriu de vânzare şi includem aici vânzarea către Stoneage S.R.L., a produselor în condiţii preferenţiale, cu discounturi cuprinse între 30% şi 100%, preţuri care nu acopereau costurile de extracţie şi prelucrare a produselor. Menţionăm că asociaţi la S.C. Stoneage S.R.L. sunt dna. Stan Ana Maria care a fost angajată la S.C. Resido Industrie şi Construcţie S.R.L. în perioada 2006-2008. Alte societăţi faţă de care s-au vândut produse în pierdere sunt Trust Invest S.R.L., Metal SIM”, arată Godâncă.
În mod normal, specialistul desemnat să se ocupe de insolvenţa unei firme trebuie să intre în posesia documentelor contabile pentru a decide cine şi câţi bani are de primit de la vânzarea activelor societăţii respective. Cu toate acestea, în cazul SC Resido Industrie şi Construcţii, baza de date aferentă ultimilor doi ani înainte de intrarea în insolvenţă lipseste. “Menţionăm faptul că lipseşte în totalitate baza de date a anului 2007 şi 2008 de la serviciul contabilitate din acea perioadă. Au fost cerute datele de contact ale acestora de la reprezentanţii debitoarei, dar până în prezent administratorul judiciar nu a reuşit să contacteze persoanele care se ocupau de evidenţele contabile ale societăţii în acea perioadă. Baza de date pentru perioada respectivă este necesară pentru a fundamenta şi cerceta în amănunt relaţiile comerciale preferenţiale, modul de decontare şi justificare a cheltuirii unor sume de bani din averea debitoarei, elemente învederate administratorului judiciar şi de către unul din administratorii societăţii – dl. Oded Lior Robinson”, arată raportul de insolvenţă. S.C. Resido Industrie şi Construcţie S.R.L. a fost înfiinţată în anul 2004. Încă de la începutul activităţii, Resido Industrie şi Construcţie SRL a devenit o societate cunoscută printre producătorii de piatră naturală din România.

Transferuri de datorii

Conform Legii insolvenţei, administratorul judiciar trebuie să desemneze un “comitet al creditorilor” care are sarcina să gestioneze relaţia dintre lichidatori şi celelalte presoane fizice sau juridice care au de primit bani de la firma aflată în lichidare. În mod ciudat, doi dintre cei trei creditori care fac parte din acest comitet sunt off-shore-uri controlate de Fredy Robinson. Este vorba de Milomor LTD şi Resido Assets LTD.
“Creditorii înscrişi în tabelul de creanţe vor putea alege un comitet al creditorilor care să îndeplinească atribuţiile prevăzute de art. 17 din Legea nr. 85/2007. Se va propune desemnarea unui comitet format din 3 creditori. La desemnare se vor avea în vedere creanţele cele mai mari, conform prevederilor art. 16 alin. 4 din Legea insolvenţei şi creditorii care şi-au manifestat intenţia de a face parte din comitet. Raportat la Tabelul creditorilor menţionăm că creanţele cu valoarea cea mai mare (dintre creanţele garantate sau chirografare – art. 16 ali. 4) sunt: Milomor Ltd  creanţă chirografară), Resido Assets Ltd (creanţă chirografară), Semrom Transilvania SA (creanţă chirografară)”, mai arată raportul. Conform unor informaţii din cadrul companiei SC Resido, această decizie coincide şi cu informaţiile conform cărora se doreşte transferarea activelor către SC Resido Trade, firmă deţinută de societăţile Resido Assets şi Resido Fibi, controlate de Fredy Robinson. Resido Trade a fost deschisă în urmă cu trei ani, când i-a avut ca administratori pe Oded Robinson (fiul lui Fredy Robinson) şi Rabin Machany (fost administrator al SC Resido Industrieşi Construcţii).

Omul de afaceri israelian Fredy Robinson a fost audiat de Israeli Securities Agency (ISA – organismul care supraveghează piaţa financiară israeliană), fiind cercetat pentru o inginerie financiară cu marmură, efectuată în 2004 în România. Robinson este proprietarul holdingului Milomor, care, prin intermediul companiei Milomor Trade&Comunication Ltd., a deţinut acţiuni la Boom TV. Potrivit cotidianului israelian “Haaretz”, Robinson a fost pus temporar sub arest la domiciliu. El şi fiul său, Oded, au fost reţinuţi şi interogaţi de ISA sub suspiciunea că au derulat tranzacţii financiare în scopul obţinerii de profit. Conform cotidianului citat, în anul 2004, Resido a cumpărat la preţ dublu marmură în valoare de 2,2 milioane de euro, de la o firmă românească deţinută de familia Robinson. Pentru că Milomor este listat la Bursa din Tel-Aviv, ISA are dreptul să investigheze toate tranzacţiile care i se par suspecte. În anul 2001, Fredy Robinson a cumpărat prin firma Kolal BV acţiunile Băncii Dacia Felix de la Banca Naţională a României şi de la CEC, reuşind astfel să scape banca de lichidarea judiciară. Acest lucru s-a întâmplat cu ajutorul unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului Năstase, prin care s-a scos banca de pe lista unităţilor economice falimentare. Redenumită Eurom Bank, banca clujeană a făcut imediat obiectul unor scandaluri legate de spălarea a opt milioane de dolari pe filiere arabe. În final, Robinson a pierdut Eurom Bank, aceasta fiind preluată de Bank Leumi din Israel la un preţ sub aşteptările pieţei.

Răzvan Robu

1 COMENTARIU

  1. Fratilor, oameni ca si Fredy Robinson si fiul lui, au jefuit romania, dar nu singuri !!! ci` ajutati tot de romania de ai nostrii !!! RUSINE !!! romanilor care au vandut si vand Romania !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.