Ştefan Gadola, fost patron al companiei Energobit, a reușit să treacă de Consiliul Local Cluj-Napoca pentru a construi un bloc cu şase etaje în apropierea Iulius Mall.
ELM Imobilis SA, societate condusă de fiul cel mare al milionarului Ştefan Gadola, Raul, a primit binecuvântarea consilierilor locali pentru construirea unui bloc de şase etaje pe strada Între Lacuri nr. 12. Vecinii s-au arătat nemulţumiţi, dar nu i-au înduioşat pe reprezentanţii deliberativului local, potrivit Ziuadecluj.ro.
Proiectul a fost amânat la precedenta şedinţă a CL, din 15 aprilie, după ce locuitorii din zonă au arătat că s-au făcut 36 de sesizări, adrese şi obiecţiuni. „Solicităm nu numai respingerea acestui proiect, ci şi analizarea activităţii biroului şi comisiei de urbanism, foarte uşor influenţabilă de către anumite birouri de proiectare”, a spus atunci Călin Todor, un cetăţean venit să conteste proiectul.
Oamenii se plâng că strada Între Lacuri este exclusiv de case şi admit că în spatele noii construcţii sunt blocuri, dar spun că există o diferenţă de nivel semnificativă. În plus, drumul este îngust, de numai 6 m, şi nu poate suporta o creştere a traficului, în condiţiile în care imobilul ar urma să aibă 89 de apartamente. Cei mai mulţi nu au spus că se opun în totalitate proiectului, dar vor o construcţie mai redusă ca înălţime. Aceleaşi opinii au fost reiterate în şedinţa de marţi.
Reprezentantul investitorului, Marius Abrudan, a replicat că de un an şi jumătate proiectul a suferit numeroase modificări, că s-a redus suprafaţa construită şi că s-a mărit retragerea, că se va lărgi strada pe lungimea proiectului imobiliar, că se vor construi trotuare, parcări publice şi o alveolă pentru o staţie a autobuzului 47. În plus, Abrudan a spus că nu e vorba de şase etaje în adevăratul sens, ci de trei, cu alte trei retrase.
Citește mai mult aici.