Gara centrală din Oslo a fost evacuată parţial, miercuri dimineaţă, din cauza unui bagaj suspect, relatează agenţia de presă norvegiană NTB.

"O valiză aparent fără proprietar fost găsită alături de linia 19. Zona din jurul liniei a fost evacuată. Trenurile şi autobuzele nu mai circulă în această zonă", a declarat Olav Nordli, un purtător de cuvânt al societăţii căilor ferate norvegiene, citat de NTB.

"Poliţia este la faţa locului şi ia măsurile pe care le consideră necesare", a precizat el.

"Zona a fost evacuată (…). Această măsură nu vizează toată gara centrală, ci o mare parte" a acesteia, a adăugat el.

Conform postului de televiziune TV2, câini capabili să detecteze explozibil sunt la locul incidentului.

Un bărbat a urcat la bordul unui autobuz staţionat în gară, a depus acolo un bagaj, apoi a plecat, a relatat o jurnalistă a televiziunii.

Poliţia caută un bărbat cu vârsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani, îmbrăcat în negru şi cu o căciulă albă, a adăugat TV2.

Acest incident intervine la câteva zile după ce 76 de persoane au fost ucise vineri în Norvegia, într-un atentat cu bombă care a vizat clădiri guvernamentale din capitală şi un atac armat asupra unei reuniuni a tineretului laburist de pe insula Utoeya, situată în apropiere de Oslo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.