Deputatul Emanuel Ungureanu a pierdut definitiv procesul intentat împotriva ziarului Gazeta de Cluj și a jurnalistei Carmen Gorgan, după ce a acuzat că materialele jurnalistice apărute pe site-ul publicației au „depăşit cu mult limitele dreptului la liberă exprimare”.

Cu toate că Emanuel Ungureanu a încercat să pună pumnul în gura presei, magistrații de la Tribunalul Cluj au respins apelul declarat de deputat și au menținut sentința primei instanțe în întregime.

„Respinge apelul formulat de reclamantul UNGUREANU EMANUEL-DUMITRU împotriva Sentinţei civile nr. 3651/2021 pronunţată de Judecătoria Cluj – Napoca în dosarul nr. 14618/211/2020, pe care o menţine în tot. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 31.05.2023.”, arată soluția pe scurt a instanței.

Emanuel Ungureanu a susținut că articolele publicate de Gazeta de Cluj „conţin jigniri la adresa sa, nu sunt adevărate, i-au afectat demnitatea şi reputaţia”. Cu toate acestea, magistrații clujeni au demontat rând pe rând fiecare aspect invocat de Emanuel Ungureanu.

„Tribunalul apreciază că prima instanţă a făcut o analiză corectă a elementelor esențiale, din perspectiva jurisprudenței instanței de contencios european, respectiv: calitatea şi funcția persoanei criticate, forma/stilul și contextul mesajului critic, contextul redactării articolului, interesul public pentru tema dezbătută, buna-credință a jurnalistului, conceptele de judecată de valoare şi situațiile faptice, precum şi raportul dintre ele, doza de exagerare a limbajului folosit, în aprecierea respectării limitelor libertății de exprimare. Pentru considerentele arătate publicarea articolelor pretins denigratoare nu poate fi considerată că fiind o faptă ilicită, iar in lipsa dovedirii intenţiei de a ofensa nu există vinovăţie. Tribunalul reţine şi că apelantul nu a făcut dovada unui prejudiciu grav care să fi decurs din publicarea articolului în ziar, iar conținutul acestuia, luând în considerare și natura chestiunilor prezentate, precum și maniera în care acestea au fost aduse la cunoștința publicului, nu este de natură prin el însuși să reliefeze un astfel de prejudiciu. Comentariile negative ale cititorilor nu sunt de natură să aibă aceste consecinţe, în condiţiile în care acestea sunt făcute şi la postările care surprind aspecte pozitive din activitatea unui politician, putând fi făcute de persoane cu o altă orientare politică.”, au motivat magistrații de la Tribunalul Cluj.

Citește și: Primăria Cluj-Napoca și-a luat temporar mainile de pe blocul lui Traian Onuc. Soarta păgubiților va fi decisă de instanță

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.