Cele mai puternice instituţii ale societăţii îşi vor uni forţele în anii următori pentru a impune viitoarei generaţii implantarea de microcipuri, în vederea instituirii controlului absolut asupra populaţiei. Ca să-i convingă pe indivizi să accepte mini-dispozitivele de supraveghere, guvernele şi marile corporaţii vor folosi un vast arsenal de manipulare, ademenire şi constrângere a opiniei publice.

După cum aminteam în numărul trecut, procesul de introducere a mijloacelor electronice de supraveghere în masă va fi unul subtil, etapizat, deghizat şi justificat de centrele de putere prin retorica progresului şi a beneficiilor sociale. Pentru început, tehnologiile de monitorizare vor fi aplicate categoriilor stigmatizate, cum ar fi pedofilii, teroriştii sau traficanţii de droguri, dispozitivele biometrice urmând apoi să fie extinse în rândurile celor incluşi în sistemele de asistenţă şi protecţie socială. Concomitent, microcipurile vor fi implantate militarilor şi membrilor sistemelor de securitate devenite tot mai stufoase într-o societate globalizată, "ameninţată" de pericolul terorismului. Într-o astfel de conjunctură, o tragedie cu mare răsunet va crea breşa decisivă în rezistenţa opusă de mentalul colectiv perspectivei marcării electronice la nivel de mase. Balanţa în favoarea acceptării pe scară largă a microcipurilor va fi înclinată fie de un act terorist care va întrece în grozăvie orice acţiune precedentă de acest gen, fie de un război regional cu consecinţe mondiale dezastruoase, fie de uciderea sau abuzarea unui copil aparţinând unei familii celebre. În cazul în care acest din urmă incident va avea loc într-una din capitalele mass-media ale lumii occidentale, tragedia va beneficia de o acoperire mediatică non-stop. Autorităţile, susţinute din umbră de fabricanţii de microcipuri, vor specula prompt şocul generat de eveniment în conştiinţa colectivă. În asociere cu poliţia, companiile vor lansa o campanie zgomotoasă în vederea încurajării părinţilor să-şi implanteze copiii, "pentru a asigura siguranţa şi pacea sufletească a întregii familii". Clienţilor le vor fi acordate tot felul de înlesniri. Implanturile vor fi gratuite şi însoţite de servicii de monitorizare care să le permită părinţilor să-şi vadă copiii oricând şi oriunde s-ar afla. În paralel cu aceste evoluţii, întreaga populaţie va fi momită să adopte noua tehnologie, prezentată ca fiind o sursă de confort, comoditate şi numeroase alte avantaje.

Profeţia din cartea Apocalipsei

La început, dispozitivele electronice vor fi rezervate celor mai înalte eşaloane ale societăţii occidentale, oferindu-le posibilitatea de a se mişca nestingherit prin coridoarele fizice şi informaţionale ale puterii. Această practică se va răspândi treptat, pe măsură ce beneficiile social-economice ale purtării microcipului vor deveni tot mai evidente şi mai banale. Persoanele implantate vor putea, de exemplu, să treacă mult mai rapid prin punctele vamale, iar utilizarea cipului va deveni, în cele din urmă, o condiţie obligatorie pentru utilizarea sistemelor de transport public. Companiile vor oferi reduceri de preţuri tentante persoanelor care vor folosi fondurile stocate electronic pe microcipul implantat în trup, în schimbul permisiunii acordate comerciantului de a accesa porţiuni mari din datele personale ale clienţilor. Aceste "discounturi" vor constitui, în realitate, un mijloc de presiune financiară mascată aplicată asupra indivizilor neimplantaţi, obiectivul urmărit fiind acela de a-i supune şi pe ei monitorizării. La rândul lor, marile corporaţii vor căuta să acumuleze datele personale ale clienţilor pentru a obţine profiluri ale consumatorilor cât mai detaliate, care să poată fi vândute altor instituţii. Odată ce societatea va ajunge în acest punct, toate instituţiile şi organizaţiile vor încerca să fructifice posibilităţile inerente nelimitate oferite de o populaţie aproape în întregime implantată. Fiecare generaţie tehnologică din gospodării va fi configurată pentru a opera numai prin interacţiunea cu microcipurile indivizilor. Practica implantării pacienţilor din spitale va deveni obişnuită, permiţând cadrelor medicale să supravegheze permanent starea bolnavilor. În final, orice perspectivă a înlăturării cipului va fi de neconceput, pentru că întreaga dinamică a vieţii moderne, activităţi cum ar fi comerţul, votul sau conducerea maşinilor vor fi condiţionate de purtarea micro-dispozitivelor electronice. Persoanele, grupurile sau comunităţile izolate ce se vor opune, din diferite motive, tendinţei generalizate de monitorizare personală vor fi ţinta unor campanii combinate de marginalizare şi persuasiune. Ele vor fi acuzate că se opun progresului tehnologic sau că reprezintă mişcări subversive, care au ceva de ascuns. O bună parte din indivizii respectivi vor alege, finalmente, calea minimei rezistenţe şi vor accepta dispozitivele biometrice, exasperaţi fiind de nenumăratele inconveniente rezervate cetăţenilor neimplantaţi. Cei care, din motive de conştiinţă, vor refuza implantul vor sfârşi prin a fi persecutaţi de autorităţi, care vor vedea în rebeli o ameninţare la adresa coeziunii societăţii. În schimb, la nivel global, aversiunea înnăscută a oamenilor faţă de perspectiva pecetluirii propriilor trupuri precum cele ale animalelor dintr-un ţarc sau a deţinuţilor din lagărele de concentrare va dispărea, practic, într-o singură generaţie.
Se va împlini, astfel, scenariul profeţit în urmă cu două milenii în cartea Apocalipsei: "şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei." Detalii despre cauzele profunde, semnificaţia şi consecinţele împlinii acestei profeţii, în numărul viitor.

* Ritmul accelerat în care sunt introduse tehnologiile de supraveghere în masă şi sistemul care va permite instituirea societăţii globalizate de tip "Big Brother" este dovedit şi de ultimele iniţiative şi evoluţii anunţate recent în mass-media internaţională şi din România.

* Camere de luat vederi de mărimea unghiei unui deget de la mână, legate la computere speciale, vor fi folosite pentru a monitoriza comportamentul pasagerilor din avioane, în cadrul războiului împotriva terorismului. Camerele vor fi instalate pe spătarele scaunelor şi vor înregistra fiecare grimasă, fiecare clipire, expresia facială sau mişcări suspecte. Datele sunt trimise unui computer şi sunt prelucrate de un program special instalat la bord, care le va compara cu profilele individuale ale pasagerilor.
* Un grup de operatori mondiali în domeniul telefoniei mobile şi companiile de carduri din Statele Unite au anunţat un program pilot care va permite imigranţilor să folosească telefoanele mobile pentru a trimite bani în ţările de provenienţă. Cei implicaţi în proiect susţin că valoarea pieţei de transfer al banilor va depăşi 1000 de miliarde de dolari, până în 2012.
* România va avea, din 2009, un sistem electronic de monitorizare şi control al produselor accizabile (tutun, alcool, uleiuri minerale), ca urmare a deciziei Comisiei Europene de a introduce un astfel de sistem în toate statele membre. Declararea şi monitorizarea mişcărilor de produse accizabile între statele UE se va face electronic, iar procedurile bazate pe hârtii vor fi eliminate. Sistemul le va permite atât administraţiilor fiscale din statele membre, cât şi comercianţilor să obţină informaţii în timp real despre mişcarea mărfurilor accizabile.
* Tot până în 2009 în România va fi instalat un sistem de supraveghere electronică fără precedent în estul Europei. Este vorba de Sistemul Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagră (SCOMAR), un echipament tehnic bazat pe radare, camere video convenţionale şi în spectru infraroşu sau termice, care permite detectarea şi identificarea unei nave până la 185 km în largul mării. Sistemul va functiona şi pe uscat, pe o rază de acţiune de 30 de kilometri în interiorul ţării. Cu ajutorul camerelor, ce funcţioneaza indiferent de lumina disponibila sau de condiţiile meteo, feţele oamenilor vor putea fi localizate de la o distanţă de câţiva kilometri.

În noiembrie, 2003, la Paris, compania americană Applied Digital Solutions a anunţat, în cadrul unei conferinţe pe tema securităţii mondiale, începerea comercializării unui microcip implantabil în corpul uman pe cale injectabilă. Dispozitivul, de mărimea unui bob de orez, conţine un număr de identificare unic, o serie de date personale şi emite un semnal radio de joasă frecvenţă care poate fi interceptat de scanere şi sateliţii aflaţi pe orbită. În urma experimentelor făcute, specialiştii firmei Digital Angel, cu sediul în Florida, au ajuns la concluzia că cea mai bună poziţionare a cipului este sub piele, în exteriorul palmei.

Ioan BUTIURCĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.