Asociaţia Europeană a Societăţilor Geologice oganizează la Cluj în perioada 9-13 iulie o conferinţă internaţională pe tema „MAEGS 16 – Geologia Pentru Societate: Educaţie şi Moştenire Culturală”.  Specialişti din domeniul geologiei din 30 de ţări vor face schimb de experienţă cu specialiştii români. Compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) va prezenta în cadrul acestor conferinţe o lucrare ştiinţifică intitulată „Roşia Montană, Moştenirea Culturală în Contextul unui Minerit Modern”.  Printre acţiunile organizate cu ocazia acestui simpozion internaţional se numără şi o excursie post-simpozion în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Meridionali. În cursul acestei excursii, susţinută financiar parţial şi de către RMGC, se va efectua o vizită şi la Roşia Montană. Cu această ocazie vor fi prezentate specialiştilor europeni, atât zăcământul, cât mai ales planurile concrete ale RMGC privind conservarea patrimoniului cultural şi punerea lui în valoare, ca parte integrantă a proiectului minier propus.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.