Graalul Succesului” – Cărturari de altă dată pe Scena Vieţii
Walk of Flame Cluj 2012: D-nul Senior Octavian Şchiau
Motto: „Am crezut în visele mele şi am vrut să-i fac şi pe ei să creadă în ele…”
(Thomas Mann, Iosif şi fraţii săi)
„Ne grăbim să culegem florile tinereţii, de teamă să nu le spulbere vântul care trece…Viaţa noastră e plină de jind, căci preţuim ştiinţa, deşi nicicând nu o vom atinge în desăvârşire … Iubim şi frumuseţea, pentru că ea dănţuieşte în aceiaşi melodie fulgeră ca şi viaţa noastră…” Sunt mai bine de 16 ani de când, cu o delicată nepăsare, am lăsat timpul să se scurgă pentru a mă pierde, cu entuziasm, în magia liricii lui Tagore. Era atunci o frumoasă dimineaţă de vară în care, potrivit obiceiului meu, ajunsesem la şcoală înaintea tuturor pentru a mai putea privi, încă o dată, numai eu singur, curtea şcolii pe care aveam să o părăsesc, definitiv, nu peste multă vreme. În primele ore ale zilei, ea avea un farmec aparte. Nu era nimeni care să tulbure simfonia magică a muşcatelor multicolore ce tronau imperial în faţa intrării din şcoală. Sub bagheta vântului care adia uşor, armonia pe care doar ele o degajau din delicata lor măreţie făcea până şi timpul să se încline cu reverenţă, să zâmbească în graba sa voind să pară… atât de relativ. Iar eu îmi doream să fie relativ, măcar atunci. Era ziua în care îmi luam rămas bun de la orele consacrate poeziei şi, implicit, de la Cercul de Literatură şi Teatru pe care îl servisem cu fidelitate. Şi n-a fost un „adio” banal, tocmai din cauza rolului „nesăbuit” pe care am acceptat, în cele din urmă, să-l joc urcând, pentru ultima dată, pe scena teatrului şcolii. De fapt, cine nu îşi doreşte să-l joace pe Giacomo Casanova? Dar parcă, totuşi, nu pe scenă în faţa unei şcoli întregi şi nu transmis în direct, prin televiziune, pentru delectarea unui oraş de 80.000 de oameni. Era prea mult pentru introvertitul de atunci care, pus în faţa faptului împlinit, nu a mai putut face decât să se auto-consoleze, cu stupoare, din cauza şocantei surprize. Finis coronat opus…Sau cel puţin asta am citit în zâmbetul enigmatic al dascălului meu de limbă latină, elevul faimosului George Ion Tohăneanu, unul din marii traducători şi, totodată, unul din Titanii Esteticii româneşti. În plus, ceea ce a trebuit să realizez atunci îmi răsună şi acum în minte…Cine urcă pe scenă o dată pentru a oferi câteva clipe de magie, va avea mereu scena în sânge şi oriunde ar pribegi pe lume, în orice univers s-ar pierde, scena înseşi îl va găsi pe acel cineva la momentul potrivit…Aceasta mai ales în condiţiile în care, vorba celebrului romancier şi dramaturg Camil Petrescu, rătăcitorul care a văzut Jocul Ielelor are destinul pecetluit…Am retrăit emoţia scenei chiar în seara Balului Operei. Clipele unice de altă dată s-au trezit la viaţă atunci când, lângă mine, s-a aşezat, la un moment dat, o persoană despre care, la acea oră, nu ştiam mare lucru. N-am avut cum să realizez lângă cine am onoarea să stau de fapt… Şi poveştile au început să curgă cu acea detaşare pe care o ai în compania unei persoane lângă care ai călătorit mult timp şi de la care ai avut privilegiul să înveţi atâtea lucruri minunate. Interlocutorul meu radia enorm de multă erudiţie, căldură sufletească, dar şi o deschidere ce trăda profilul unui veritabil Maestru al Eleganţei şi al bunului simţ. Când a mărturisit că a urcat pe scenă, nu o dată, pentru a juca teatru, ba chiar mai mult a fost tentat să urmeze cursurile de artă dramatică am retrăit o lume. O dată în viaţă ai privilegiul să urci pe o scenă, mai ales la Opera Română din Cluj, alături de Maestrul Senior Octavian Şchiau, celebrul profesor de literatură românească veche, Cetăţean de Onoare al Urbei şi un distins Senior decorat cu prestigiosul Ordin al Meritului pentru Învăţământ în Grad de Comandor. Născut chiar într-o şcoală din comuna Coroisânmărtin, în familia unui talentat învăţător, Maestrul Senior Octavian Şchiau a jucat mereu pe scena vieţii magistralul rol din ale cărui ecouri s-au format generaţii întregi de filologi. El însuşi a studiat filologia română şi rusă la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj cu profesori de marcă ce reuşiseră, la acea vreme, să păstreze nealterat spiritul universitar interbelic. În anul 1971 a devenit doctor în filologie, susţinând o memorabilă teză intituală „Circulaţia vechii cărţi româneşti”. În anul 1954 a fost numit primul lector român permanent la Universitatea din Leipzig, atunci când cursurile de limbă română erau o parte integrantă a studiilor de licenţă ale filologiei romanice. Bazele studiilor române la această universitate fuseseră puse de către Gustav Weigand, fondatorul Institutului de Limbă Română de la Leipzig. Pe durata şederii sale aici, Maestrul Senior Şchiau l-a avut elev, la cursurile de Limbă Română, pe renumitul romanist german Rudolf Windisch. Din luna iunie a anului 1969 a devenit Lector la Universitatea din Tübingen, activând la Institutul de Romanistică condus de profesorul Eugen Coşeriu. În acest interval de timp a cunoscut familia Mitei Kremnitz, descoperind aici preţioase documente şi manuscrise despre relaţiile dintre aceasta şi Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu. Între preţioasele descoperiri se afla şi faimosul caiet eminescian, denumit de Perpessicius „caietul roşu”, despre care se credea că s-a pierdut definitiv. Revenit în ţară a fost ales Prodecan, apoi Decan al Facultăţii de Filologie din Cluj, iar în perioada 1976-1989 a condus Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu”. Din februarie 1990 şi până în anul 1994 a fost profesor invitat la Universitatea din Leipzig, iar de la 1 octombrie 1995 a devenit profesor şi şef de catedră la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia. După un efort susţinut a reuşit, în Cetatea Unirii, să pună bazele unui învăţământ filologic universitar de calitate unde vor preda intelectuali de marcă precum: Mircea Braga, Constantin Cubleşan, Vasile Fanache sau Mircea Popa. Pe durata unei fulminante cariere, Maestrul Senior Octavian Şchiau s-a preocupat de literatura română veche şi premodernă, punându-şi numele pe zeci de volume şi sute de articole care îl plasează azi, cu succes, printre Titanii Istoriei Literaturii Vechi pe care Cetatea Universitară Cluj i-a dat peisajului cultural românesc contemporan. A colaborat la Dicţionarul analitic de opere literare, pentru ca, mai apoi, să aducă din nou la lumina tiparului, împreună cu Eugen Pavel, lucrarea lui Nicolae Drăganu intitulată Istoria literaturii române din Transilvania de la origini până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, într-o ediţie bilingvă. S-a numărat printre cei care a reeditat Biblia din anul 1688 şi, ceea ce este un reper pentru cariera sa, Marele George Călinescu, pe atunci redactorul principal al primului volum din aşa-numitul „Tratat Academic”, a lăudat în plen, cu ocazia diverselor sale alocuţiuni, contribuţia profesorului Octavian Şchiau şi a Georgetei Antonescu referitoare la literatura română în secolul al XVII-lea. Plasat alături de „aulicul” Mircea Zaciu în galeria numelor de referinţă ale filologiei clujene, Maestrul Senior Octavian Şchiau rămâne acelaşi neobosit scormonitor de frumuseţi cronicăreşti şi, totodată, un om de o rară delicateţe sufletească. Eu, personal, îl păstrez în suflet ca un spirit sensibil care încă îşi mai aminteşte cu drag de curtea şcolii de odinioară, ce se umplea de farmec odată cu zumzetul elevilor. Curtea noastră dragă de odinioară… Dar Domnia Sa rămâne şi un actor talentat cu care, preţ de câteva clipe, am urcat şi am jucat pe majestuoasa scenă a Operei Clujene. Un înţelept spunea că, în realitate, cel mai magistral rol nu e acela în care spui ceva memorabil, ci tocmai starea de spirit prin care, fără să îţi dai seama, oferi cu nobleţe celor din jur puterea de a crede în cele mai frumoase vise…elanul nebun de a zâmbi pentru a cuceri lumea. La un moment dat, Maestrul Senior Şchiau îmi mărturisea, amuzat, că a decis să nu devină actor în urma unui tainic şi riguros examen de conştiinţă, derulat în faţa oglinzii în timpul căruia a realizat că nu va putea, cu cei 1,63 centimetri ai înălţimii sale, să interpreteze pe scenă rolul de prim amorez. Mie mi-a reuşit, cu ani în urmă, prins fiind în vâltoarea clipei. Dar cu ce preţ! 80.000 de ochi care s-au distrat teribil! Cine ştie…poate că undeva, cândva… nu doar că am văzut Jocul Jelelor…Mai rău… m-am prins chiar în horă cu ele, pecetluindu-mi definitiv destinul. Când mă gândesc însă la aceasta îmi amintesc, instantaneu, ceea ce indirect am învăţat de la Maestrul Senior Şchiau atunci când ne-am intersectat pe Scena Vieţii…De fapt, lecţia chiar seamănă cu replica memorabilă pe care un Titan al Literaturii Universale a imprimat-o magistral pe una dintre faimoasele sale personaje. Nu sunt doar cuvinte, ci ele reprezintă „cheia magică” cu care fiecare dintre noi, dincolo de soartă şi de temeri, are puterea de a deschide uşa succesului: Crede în visele tale şi fă-i şi pe alţii să creadă în ele!
