Cadrele didactice preuniversitare vor intra în grevă generală pe 18 noiembrie, din cauza măsurilor luate de guvern împotriva punerii în aplicare imediată a Legii de majorare a salariilor din învăţământ, au anunţat liderii federaţiilor sindicale din educaţie.
Înainte de greva generală, profesorii vor organiza o grevă de avertisment,pe 10 noiembrie, între orele 12 şi 14. Dacă după această grevă Guvenul nu va debloca mărirea salariilor cu 50 de procente, in data de 18 noiembrie profesorii vor intra în grevă generală pe termen nelimitat.
Membrii Federaţiei Sindicale "Spiru Haret" vor face grevă de avertisment mai devreme decât cei din FSLI, mai exact pe 3 noiembrie, după care, dacă nu se va trece la majorarea salariilor în conformitate cu actul normativ votat de parlament şi promulgat de preşedintele Traian Băsescu, vor intra, şi ei, în grevă generală.
De cealaltă parte, ministrul Educaţiei, Anton Anton, a spus că nu-şi va retrage semnătura de pe ordonanţa de urgenţă privind amânarea majorării salariilor profesorilor cu 50% până în aprilie 2009.
Reprezentanţii sindicatului "Alma Mater" din învăţământul universitar nu au decis, încă, dacă vor intra, şi ei, în grevă generală, o decizie în acest sens urmând să fie făcută publică vineri, cel mai probabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.