Gropile de gunoi din mediul rural, neconforme cu legislaţia UE, ar fi trebuit închise până astăzi. Cinci comune din judeţul Cluj nu au confirmat dacă gropile de gunoi se încadrează în normele impuse de UE. “În judeţul Cluj au fost închise toate gropile de gunoi comunale care erau neconforme cu standardele comunitare”a declarat vicepreşedintele Consililui Judeţean Cluj,  Radu Bica. Obligaţia închiderii spaţiilor neecologice de depozitare a deşeurilor reprezintă unul dintre angajamentele luate de România prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană. În cazul în care România nu îşi îndeplineşte obligaţiile, ţara noastră ar putea fi obligată la plata unor amenzi de 200.000 de euro pe zi, din bugetul de stat către bugetul comunitar. România are 165 de depozite municipale neconforme şi aproximativ 2000 de gropi comunale care nu îndeplinesc standardele UE. “În prezent, sunt în operare 165 depozite municipale neconforme şi 25 conforme în zona urbană. Din cele 165 depozite în operare, 64 îşi sistează activitatea la 16 iulie 2009”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, Dragoş Nacuţa.

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.