Vila din Bulevardul Aviatorilor nr. 86, pentru care s-au făcut investiţii uriaşe în ultimul an, a fost atribuită ca reşedinţă pe viaţă lui Klaus Iohannis de către Nicolae Ciucă. Semnătura lui Nicolae Ciucă apare pe Hotărârea de Guvern prin care imobilul a fost trecut din proprietatea privată a statului în proprietatea publică, pentru a servi drept „reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de fost şef de stat”, după cum reiese din documentul oficial intrat în posesia Antena3.ro. 

Secretariatul general al Guvernului a publicat, săptămâna trecută, la cererea lui Marcel Ciolacu, un document în care au fost făcute publice sumele cheltuite pentru renovarea vilei din Aviatorilor, în care ar urma să se mute Klaus Iohannis după terminarea mandatului. În total, lucrările au costat 13.843.262 de lei, adică peste 2,7 milioane de euro. 

Până acum Nicolae Ciucă nu a recunoscut niciun moment că vila ar fi destinată ca locuinţă lui Klaus Iohannis. De asemenea, Administraţia Prezidenţială a susţinut că instituţia nu a solicitat nicio reşedinţă de protocol pentru Klaus Iohannis. 

Acesta îşi încheie mandatul în 20 decembrie şi trebuie să părăsească reşedinţa oficială din Vila Lac 3, unde se va muta viitorul Preşedinte. 

Vila din Bulevardul Aviatorilor a fost în trecut sediu al PNL şi are un teren de 1100 de metri pătraţi. 

Imobilul dispune de birou, bibliotecă, cameră de zi, săli de sport și două sere. 

antena3.ro

7 COMENTARII

  1. România întreține din banii contribuabililor, în acest moment, 4 președinți: pază și protecție, pensii, case, mașini, facturi, scutiri fiscale etc. Concluzia: este mai ieftin să întreținem un Rege/Regină.

    • Imi pare rau dar vorbesti numai prostii, concluzia- mai ietin sa se intretina din banii pe care i-a primit ca salar de presedinte , ca pana a plecat din functie a trait neneaca pe banii poporului si a facut risipa. Nu ne mai trebuie si alte putori regale (vise de boieroaica).

  2. UNDE SUNT AUTORITATILE STATULUI??DNA, PARCHETUL GENERAL, POLITIA plătite din banii nostrii???????ASTIA CHIAR FAC CE VOR IN TARA ASTA SI NIMENI NIMC……ARESTAREA PE LOC A LUI CIUCA PENTRU ABUZ DE FUNCTIE!!!

  3. Cetățenii își doresc să fie conduși de președinte, nu de Rege. Este mai ieftin să întreții o Casă Regală, decât o ceată de președinți cu privilegii mai mari decât a unui Monarh.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.