În această dimineață, directorul Eco Quatro Salub, Florin Otrocol a trimis in teren toate utilajele firmei pentru a interveni pe mai multe străzi din Comuna Florești în vederea colectării gunoaielor.
Potrivit acestuia la Gilău în ultimele două zile s-a acționat cu succes pentru a ridica toate deșeurile, iar vineri, 9 decembrie s-a început colectarea de pe raza Floreștiului.
Până la această oră s-a intervenit pe străzile Florilor, Avram Iancu, Horea Cloșca și Crișan, Cardinal Iuliu Hosu, Tudor Vladimirescu și Sub Cetate.
În altă ordine de idei, primarul Horia Șulea a anunțat că a convocat o ședința extraordinară ce are ca scop aprobarea proiectului de finanțare a capitalului social Eco Quatro Salub, pentru ca aceasta să aibă fondurile suficiente în vederea desfășurării activității de salubrizare.
„Dacă cei din Consiliul Local Măguri Răcătău, Căpușu Mare și Gilău au înțeles că e necesară o finanțare la capitalul social al firmei, nu pricep de ce cei din Consiliul Local Florești știind că problemele provin de aici, nu sunt de acord cu hotărârea AGA de la Asociația Gelu Voievoid. Din ce mi-au promis cei de la Eco Quatro Salub vor duce până mâine gunoiul și de la gospodării și de la asociațiile de locatari ce sunt cu plata la zi sau cu o întârziere cu maxim o lună de zile” declară primarul din Florești, Horia Șulea.
Florin Otrocol, directorul Quatro Eco Salub susține că acest demers este unul foarte costisitor, însă că și în prezent se caută soluții pentru a rezolva situația critică a deșeurilor de pe raza celor patru comune cu care firma are contract.
„Gunoiul se duce la Oradea. Intrăm de pe partea vestica a Floreștiului cu toate mașinile. Gilăul e curat complet, deoarece timp de două zile am intervenit pe toată suprafața comunei, inclusiv pe zona Muntelui Rece. Am intrat pe Florilor cu toate echipajele posibile și încercăm să mai închiriem mașini ca să ducem gunoiul. Vom culege gunoiul de la toate asociațiile de proprietari ce au facturile la zi. Dacă pe Florilor găsesc trei asociații ce nu și-au plătit facturile în urmă cu pete o lună, vor exista scări de la care nu vom ridica deșeurile.
Trebuie menționat aici că din 23 septembrie de când Salprest Rampă a refuzat să ne mai lase să depozităm gunoiul acolo, Eco Quatro Salub a transportat peste 400 de tone de deșeuri la Oradea. Prețul pe care îl plătim la rampa de acolo este de 100 de lei per tonă. Transportul până la Oradea se face pe cheltuiala noastră” declară directorul Quatro Eco Salub Florin Otrocol. din cauza acestora nu le ridicam.