Deputatul PDL Adrian Gruzău critică din nou guvernarea condusă de Victor Ponta datorită numărului mari de șomeri. Acesta face o sinteză a promisiunilor electorale neîmplinite și deplânge situația cruntă în care a ajuns România. Textul deputatului este intitulat „Diferența dintre promisiuni și realitate o fac cei aproape jumătate de million de șomeri din România.”

„În goana după voturi de anul trecut, Uniunea Social Liberală a avansat promisiunea de a face un milion de noi locuri de munca, astfel încât numărul de persoane active în economie să devină cel puțin egal cu numărul de pensionari. De asemenea, cei din USL ne-au promis o creștere economică de 4% anual. Ziceau cei din USL că vor crea un million de locuri de muncă prin reducerea costului muncii și prin scăderea fiscalității. S-a promis reducerea CAS cu 5% pentru angajatori, reducerea integrală a plății CAS datorate de angajatori pentru un an, precum și zero taxe pentru angajarea în regim part-time și creșterea salariului minim pe economie la 800 lei/lună. S-au promis deduceri de impozite la jumătate din plata pentru pensie privată și asigurări private de sănătate, cu plafon stabilit. S-a promis introducerea cotei reduse de TVA la producția de cereale, pâine, carne proaspătă, lapte și legume. S-a promis că se va acorda și un card de credit pentru IMM-uri cu valoare cuprinsa intre 5.000 și 100.000 de Euro și că se vor capitaliza CEC și Eximbank. Dar câte nu s-au promis!
Realitatea cruntă o vedem și o simțim după un an de guvernare USL. La începutul acestei luni erau înregistraţi, la nivel naţional, 467.089 de şomeri, cei mai mulţi – 134.422 – fiind persoane în plină putere de muncă, cu vârsta cuprinsă între 40 şi 49 de ani. În categoria celor care au trecut de 55 de ani sunt 70.348 de persoane, între 50 şi 55 de ani sunt 61.895 de şomeri, 49.889 perrsoane fără loc de muncă au sub 25 de ani, iar 36.739 de şomeri au între 25 şi 29 de ani. Din totalul şomerilor înregistraţi la nivel naţional, 162.211 au fost indemnizaţi, iar 304.878, neindemnizaţi. Numărul celor indemnizaţi a scăzut cu 20.837 faţă de martie, iar cel al şomerilor neindemnizaţi cu 4.501 persoane. Rata şomajului a scăzut la 5,29 % în aprilie, cu 0,29 %, sub nivelul înregistrat în martie, dar este cu 0,47 % mai mare decât cea din aprilie 2012”, arată deputatul PDL Adrian Gurzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.