Foto: Ilona Andrei – G4Media

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Știți că de ceva vreme analizez cu atenție și în mod public conflictul mocnit din PSD și fac această analiză la pachet cu gafele pe care echipa de consilieri a lui Marcel Ciolacu i le generează acestuia în cascadă. Situația este similară cu cea în care PSD și Dragnea au fost puși în toamna lui 2018, tot înaintea unor alegeri, cele europarlamentare și prezidențiale din 2019. Atunci treburile generate împotriva lui Dragnea și a PSD-ului s-au mișcat tot în urma unor mega-proteste, cele ale diasporei din 10 august 2018, proteste ce au fost înăbușite prin bătăile groaznice aplicate protestatarilor de către forțele de ordine, atenție, cu șefii responsabili ce n-au fost pedepsiți nici până azi, deci este evidentă azi, când vorbim, complicitatea statului român condus de către Iohannis.

Atunci, la o lună după proteste, un număr de peste 30 de lideri naționali și județeni ai PSD semnau o scrisoare contra lui Dragnea, Dragnea care conducea indirect guvernul Dăncilă și era lider PSD. Acesta a acționat, însă, rapid a organizat un comitet politic executiv, unde doar opt dintre liderii semnatari, din cei peste 30 de lideri au mai votat contra sa, respectiv Gabriela Firea, Paul Stănescu Marcel Ciolacu, Mihai Tudose, Adrian Țuțuianu, Robert Negoiță, Marian Neacșu, Nicolae Bădălău, unii au mai vorbit și despre Mocioalcă, Nasar și Tudorache. Ulterior, cei mai mulți dintre ei au plecat la Pro România, dezertând înaintea europarlamentarelor, rămânând însă în PSD Firea, Stănescu și Ciolacu, adică exact cei care au fost nucleul viitoarei conduceri impuse la finalul lui 2019. Amărâtul de Dragnea s-a mai cramponat de putere încă câteva luni, n-a priceput nimic din ceea ce i se pregătea, apoi, prin jocul justiției și al manipulării executate de către Coldea asupra lui Dragnea, la ordinul SRI, atenție, fostul lider a ajuns la pușcărie, nu înainte însă de a trânti alegerile europarlamentare în favoarea PNL-ului lui Iohannis, că așa i-ar fi spus lui Coldea că va scăpa de pușcărie. Un dezastru, și pentru Dragnea, dar și pentru PSD și vă amintiți că n-au mai contat deloc în alegerile prezidențiale din 2019, tocmite tocmai pentru ca să n-aibă Iohannis probleme de realegere.

Astăzi, PSD-ul e tot la guvernare, dar e cu Ciolacu în frunte. Iohannis și PNL sunt într-o situație de targă, cum se spune. Au mari șanse doar la locul trei la alegerile care vin, nu au candidat prezidențial ce poate prinde finala, acolo unde azi apar ca protagoniști siguri Ciolacu și George Simion. La vârful PSD, situația este ultra-tensionată. Nu se mai țin ședințe săptămânale. Referitor la cei cinci care conduc: Dîncu s-a autoexilat la Cluj și urzește planuri ba cu Geoană, ba cu Victor Ponta; Grindeanu face turul taberelor din partid, fiind în același timp foarte atent ce mișcări i se dictează de prin „păduri”; Firea nu și-a reintrat în drepturile de prim-vicepreședinte și la rândul ei gândește planuri de răzbunare pe Ciolacu, alături de Paul Stănescu, care și el este presat puternic prin scandalurile de corupție din jurul Ministerului Agriculturii. Deci Ciolacu este singur la conducerea PSD, astăzi, când vorbim iar la guvern e cam tot așa, fiind înconjurat de oameni ca Neacșu și Țuțuianu, unul vicepremier, celălalt secretar general adjunct al guvernului, oameni ce au dezertat la Pro România în 2019, după scandalul cu Dragnea, și prin asta spun tot.

E limpede, deci că Ciolacu este într-o situație similară cu fostul lui coleg, Liviu Dragnea, în 2019. Și el este caz de targă, după cum se zice, și este la fel de limpede că Iohannis exact asta aștepta: anume aștepta „dragnizarea lui Ciolacu”, așa cum menționa în mod plastic și potrivit Liviu Alexa într-o analiză de acum o lună. Ce e limpede deci? E limpede că în marja protestelor, bazat pe neputința guvernului de a rezolva în mod concret problemele, se va genera o criză internă mare în PSD, similară celei din timpul lui Dragnea, dar acum ținta este Ciolacu. Iohannis este disperat de soarta sa personală, dar și a PNL, de care depinde soarta sa personală; el nu știe cum să lupte altfel (vedeți aici forțarea protestelor prin Fritz la Timișoara, respectiv Nicușor Dan și Șoșoacă la București), dar notați în mod special detaliul important al descinderii DNA-ului în decembrie la PSD asupra documentelor interne de cheltuieli ale partidului, treabă ce, vă reamintesc, că a fost folosită și contra lui Dragenea, de a ajuns și trezorierul Drăghici la pușcărie.

Țelul lui Iohannis este să repete și modelul din 2016, când a adus la guvernare, în locul lui Ponta, o echipă a serviciilor secrete, așa-zisul guvern Cioloș, care era de fapt guvernul Coldea, crezând că astfel îngroapă PSD-ul și controlează voturile de la alegeri. Era prea devreme, n-a reușit să îngroape PSD-ul, ci dimpotrivă, și nici să controleze voturile, pentru că nu stăpânea încă în acel moment serviciile secrete, așa cum astăzi Iohannis o face și, am spus-o acum câteva zile, o face printr-o gardă pretoriană de oameni din toate serviciile secrete ,coordonată de către omul său de încredere, respectiv șeful SPP, Lucian Pahonțu. Reușește sau nu reușește Iohannis acest lucru? Cum e posibil să reușească? Poate să reușească, dacă Ciolacu repetă greșelile lui Dragnea, respectiv rămâne izolat de partid și cu aceeași echipă de consilieri slabi și trădători (vă amintiți de retragerea lui Dragnea la Scroviștea, de Irinuca lui Dragnea, care lua decizii sau a influențat decizii, plus consilierii de taină, care s-au și mutat la Scroviștea, pe numele lor Doru Bușcu și Mircea Dinescu? Ei bine, imaginați-vă azi o distribuție similară lângă Ciolacu, de la consilieri, la celebrii oameni de presă).Și spun că în aceste condiții Ciolacu nu mai are șanse să reziste. Dacă are, însă, forța să regrupeze PSD în jurul său, cu autoritate, dar și cu concesiile necesare și normale, poate reîntoarce situația în favoarea sa. Pentru Marcel Ciolacu ar trebui să fie limpede asta, mai ales că a fost un actor important în scenariul și procedurile legate de Dragnea în 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.