Guvernul României a aprobat joi, 11 ianuarie, scoaterea la concurs a peste 7600 de posturi vacante sau temporar vacante din sectorul de sănătate și asistență socială, în urma a două Memorandumuri propuse de către Ministerul Sănătății și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Peste 3000 de posturi se găsesc în unitățile subordonate Ministerului Sănătății, restul fiind în unitățile sanitare din subordinea autorităților locale.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a transmis că s -au aprobat toate posturile de medic care au fost solicitate de către unitățile sanitare, indiferent dacă acestea sunt în subordinea Ministerului Sănătății sau a autorităților locale, în total peste 2500 de posturi. Mai mult, în cadrul Memorandumului propus de Ministerul Sănătății, peste 365 posturi din cele aprobate pentru scoaterea la concurs sunt în cadrul serviciilor de ambulanță, având în vedere importanța pe care o reprezintă medicina de urgență pentru minister și ținând cont de intervențiile care trebuie realizate în această perioadă la diverse solicitări.

De asemenea, jumătate din posturile de asistenți medicali solicitate de către unitățile sanitare au fost aprobate pentru scoaterea la concurs și 30% din alte categorii.

“Unitățile sanitare care au solicitat scoaterea posturilor la concurs să demareze imediat procedurile necesare. Rugămintea mea este să facă acest lucru cât mai repede”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății într-un briefing de presă.

Ministrul Sănătății a mai spus că, la nivelul Guvernului, vor continua discuțiile și, în funcție de gradul de ocupare al posturilor scoase la concurs și de necesități, vor putea fi inițiate și alte memorandumuri de aprobare pe parcursul acestui an.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.