Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, un nou împrumut de la Trezoreria Statului pentru a pune la dispoziţia autorităţilor de management ale programelor operaţionale resursele necesare pentru plata facturilor către beneficiarii de fonduri europene, a anunţat joi Ministerul Fondurilor Europene printr-un comunicat.
„Guvernul României a aprobat astăzi un împrumut în valoare de aproximativ 1,3 miliarde de lei, care va asigura resursele necesare pentru efectuarea de noi plăţi către beneficiari. Alocarea de noi fonduri demonstrează angajamentul ferm al Guvernului de a susţine în continuare implementarea proiectelor finanţate din fondurile UE. În acelaşi timp noul împrumut sprijină majorarea ratei de absorbţie deoarece banii achitaţi beneficiarilor vor fi rambursaţi României de către Comisia Europeană după ce vor fi transmise documentele necesare”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.