Ca o măsură anticriză menită a salva economia românească şi a majora încasările bugetare, primul-ministru Emil Boc intenţionează să elimine remuneraţia plătită pentru drepturile de autor începând cu luna următoare. Astfel, pune în pericol libertatea de exprimare şi dreptul de creaţie, cei mai afectaţi fiind jurnaliştii şi oamenii de cultură. Mass-media ar fi printre domeniile cele mai lovite de suspendarea plăţii drepturilor de autor, adoptarea acestei prevederi punând în pericol exercitarea profesiei de jurnalist.

Guvernul Emil Boc intenţionează să elimine remuneraţia plătită pentru drepturile de autor începând cu luna următoare, această măsură venind din dorinţa de a obţine venituri bugetare. Astfel, pune în pericol libertatea de exprimare şi dreptul de creaţie, cei mai afectaţi fiind jurnaliştii şi oamenii de cultură. Însă această măsură anticriză nu va avea efectul dorit de către Guvern deoarece drepturile de autor sunt impozitate. Mass-media ar fi printre domeniile cele mai lovite de suspendarea plăţii drepturilor de autor, adoptarea acestei prevederi punând în pericol exercitarea profesiei de jurnalist. Revizuirea legii drepturilor de autor, care funcţionează de mai bine de peste zece ani a fost propusă la întâlnirea sindicaliştilor cu reprezentanţii Finanţelor şi au fost făcute publice de către Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Cartel Alfa: "Guvernul ar putea adopta în februarie o ordonanţă de urgenţă prin care să elimine remunerarea sub formă de drepturi de autor".

Guvernul Boc, îngrijorat de evaziuni

Drepturile de autor sunt impozitate cu 16% cota unică a impozitului pe venit după ce se aplică o deducere de 40% pentru materialele folosite în conceperea operei care face obiectul drepturilor de autor. În cazul salariilor, pe lângă impozitul de 16% se aplică o serie de contri­buţii ale angajatorului şi angajatului (contribuţii la asigurările de sănătate, la asigurările sociale etc.). Legea drepturilor de autor permite însă celor care au încheiate astfel de contracte să facă plăţi către asigurările de sănătate sau sociale. Hossu a precizat că Guvernul Boc este îngrijorat de faptul că tentaţia de a plăti impozite mai mici împinge tot mai multe firme din România să-şi plătească angajaţii cu salariul minim trecut pe cartea de muncă şi restul de bani prin alte forme de plată, precum drepturi de autor, microîntreprinderi sau persoană fizică autorizată (PFA) sau chiar "la plic". Primul-ministru Emil Boc a declarat recent la Cluj, că o decizie privind emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să anuleze posibilitatea salarizării prin contract de drepturi de autor nu a fost luată încă. Premierul a mai afirmat că propunerea va fi analizată şi apoi prezentată din nou sindicatelor. "A fost o discuţie, împreună cu sindicatele şi patronatele, pe această temă. Urmează să facem o analiză, la nivelul Guvernului. O vom rediscuta cu patronatele şi sindicatele şi vom vedea la ce soluţie vom ajunge. Deocamdată a fost ridicată tema, dar nu a fost luată nici o decizie, urmând să se facă o analiză în acest sens", a declarat presei clujene Emil Boc.

PSD se împotriveşte

Mircea Geoană, preşedintele Senatului, s-a întâlnit cu cu membrii Clubului Roman de Presa (CRP) pentru a discuta despre această propunere a Guvernului iar după această întrevedere, aceasta a declarat: “Ziariştii vor putea fi plătiţi mai departe pe baza drepturilor de autor. Este firesc ca cei care îşi câstigă banii pe baza acestui instrument legal să poată beneficia în continuare de el”. De asemenea, preşedintele CRP, Indira Crasnea, a afirmat că „Mircea Geoană va fi avocatul nostru în Coaliţie pentru menţinerea drepturilor de autor în presă. Drepturile de autor trebuie să se menţină în profesia noastră, căci e parte din identitatea profesiunii de jurnalist şi sunt specifice meseriei”. Rodica Pârvu, directorul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, afirmă că şi în forma actuală, legea a adus mulţi bani la buget şi ea nu ar trebui desfiinţată. Legea drepturilor de autor a fost emisă în anul 1996 şi reglementează o arie foarte vastă: activităţile intelectuale în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, scrierile publicistice, cursurile universitare, manualele, compoziţiile muzicale, operele cinematografice şi fotografice, sculptura, gravura, designul, operele de arhitectură, hărţile şi desenele tipografice sau geografice. Facilităţile fiscale acordate acestor bresle au o veche tradiţie în ţările cu o cultură avansată. Mai mult, implementarea drepturilor de autor este recomandare expresă a Uniunii Europene. Paradoxal, în urmă cu câteva săptămâni, Cabinetul Boc prezenta contractele de drepturi de autor ca soluţie pentru ieşirea din criza Ordonanţei neconstituţionale a cumulului de pensii cu salarii. Decizia a lovit într-o largă categorie de bugetari săraci: profesori, medici, actori, dar şi în foşti poliţişti sau militari care n-au revenit în sistem, ci s-au angajat, tot la stat, ca funcţionari sau profesori. Până ca Ordonanţa să fie declarată neconstituţională, Boc găsise soluţia contractelor de drepturi de autor pentru rezolvarea nedreptăţii. Acum acelaşi Cabinet Boc vrea să suspende de tot drepturile de autor.

5,5% din PIB, datorită drepturilor de autor

„Veniturile aduse la bugetul de stat de industriile culturale, prin contractele pentru drepturi de autor, reprezintă 5,5 la sută din Produsul Intern Brut, mai mult decât industria mineritului”, a declarat săptămâna trecută Ministrul Culturii şi al Cultelor, Theodor Paleologu. Din datele centralizate de Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), reiese că 61,5% din fişele fiscale depuse de angajatori la Fisc în 2007 cuprindeau venituri pe cartea de muncă la nivelul salariului minim pe economie. Tot din datele ANAF reiese că peste 37.000 de români erau plătiţi cu drepturi de autor în 2007.

Modelul francez, demn de urmat

Nici presa franceză nu a scăpat neatinsă de către criza financiară globală. Spre deosebire de cazul României însă, preşedintele Nicolas Sarkozy a promis că va susţine presa franceză în perioada crizei, printr-o infuzie de lichidităţi de 600 de milioane de euro, abonamente gratuite pentru tinerii de peste 18 ani şi dublarea bugetului de promovare al statului pentru principalele ziare naţionale. Potrivit Brand Republic, infuzia de capital va acoperi următorii trei ani şi va suplimenta bugetul de 1,5 miliarde de euro alocaţi anual presei de către statul francez, sub forma unor scutiri de taxe. Noile măsuri au ca obiectiv să determine scăderea preţurilor foarte mari practicate de tipografiile din Franţa, aflate sub controlul sindicatului comunist Le Livre. De asemenea, se vor acorda scutiri de taxe şi reţelelor de distribuţie a presei. Investitorii internaţionali, care puteau deţine maxim 20% dintre acţiunile unei companii din domeniul presei, vor fi stimulaţi să investească, oferindu-li-se acces mai larg la ziarele franceze, inclusiv prin practicarea de scutiri de taxe pentru ediţiile online. Sarkozy a promis, de asemenea, că statul francez îşi va dubla bugetele de promovare pentru print şi digital, potrivit Jurnalului Naţional.

Andreea Mitrică

2 COMENTARII

  1. Preotii si credinciosii greco-catolici din intreaga lume chemati la post si rugaciune pe data de 11 februarie pentru apararea Bisericii
    31.01.2009, Blaj – Greco-Catolica.org Afisari: 1831 Tipareste articol Trimite acest articol pe e-mail
    PF Lucian Muresan, Arhiepiscop si Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice
    PF Lucian Muresan, Arhiepiscop si Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice

    Ca urmare a proiectului de lege 368/2007 initiat de trei deputati PD-L, Buda Daniel, Oltean Ioan si Zegrean Augustin, prin care se doreste legiferarea furtului de altare si morminte greco-catolice infaptuit de Statul comunist ateu in 1948 si implicit suprimarea din nou a Bisericii Greco-Catolice, Preafericirea Sa Lucian Muresan, Arhiepiscopul si Mitropolitul Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica, adreseaza urmatoarea scrisoarea tuturor clericilor si credinciosilor greco-catolici, chemandu-i la post si rugaciune pe data de 11 februarie 2009 pentru salvarea Bisericii impotriva persecutiei care i se pregateste.

    Scrisoarea prezenta va fi citita in toate bisericile greco-catolice romanesti din intreaga lume incepand cu aceasta duminica, 1 februarie 2009.

    Rugam pe toti preotii si credinciosi care primesc acest mesaj sa-l faca cunoscut prin toate mijloacele posibile, de la om la om, prin internet sau prin presa scrisa, si, indiferent de confesiunea religioasa, ii rugam pe toti cei doritori sa ni se alature in post si rugaciune.

    Pr. Chris Terhes
    President
    Romanian Greek-Catholic Association

    SCRISOARE CATRE CLERUL SI CREDINCIOSII BISERICII GRECO-CATOLICE

    Nr. 143/09
    Blaj, 31 ianuarie 2009

    Clerului, credinciosilor si tuturor fratilor in Domnul

    Iubiti credinciosi,

    Ati aflat cu totii de proiectul legislativ propus Parlamentului in aceste zile si care dispune ca in localitatile rurale unde exista ambele confesiuni, ortodoxa si greco-catolica, biserica, cimitirul, casa parohiala si terenurile aferente sa ramana definitiv in proprietatea cultului ortodox. Iata ca dupa douazeci de ani de la eliberare se pune inca in discutie un astfel de proiect de lege, prin care se urmareste desfiintarea dreptului la proprietate al Bisericii Romane Unite cu Roma si discreditarea completa a apostolatului ei in sanul neamului nostru.

    In numele episcopatului nostru am protestat solemn in fata inaltelor foruri ale tarii. Data fiind experienta celor nouasprezece ani in incercarile de dialog cu autoritatile, constatam ca interesul fata de strigatul nostru pentru dreptate a scazut foarte mult. Desigur, in speranta noastra dorim sa ne pastram bucuria de a ne desfasura misiunea asa cum ne-o confirma principial libertatea de exprimare garantata prin Constitutie. Ne intoarcem insa inimile spre puterea Cerului si ne aducem aminte de suferintele pe care orice generatie crestina a trebuit sa le patimeasca pentru Dumnezeu.

    Iubiti credinciosi,

    Nu va temeti! Sa fim pregatiti de orice, fiindca ceasul infruntarii aduce Harul dumnezeiesc, iar de puterea Sa nu ne poate desparti nimeni. Facem apel la rugaciune si nu la retorica. Rugaciunea nu este arma de la urma, ci viata sufletului omului de credinta, doritor de pace. Certitudinea sadita in inima de obisnuinta rugaciunii e incomparabil mai de pret fata de tot ceea ce calculele omenesti ar putea sa prevada. Asistam la asalturile raului care periodic isi arata lipsa de scrupule ca sa poata descuraja si dispera. Nadejdea noastra este la Dumnezeu, convinsi fiind ca Biserica poate reinflori numai daca ii lasam Lui libertatea deplina de a sufla liber prin ruinele vietilor noastre.

    In acest sens, in virtutea slujirii arhieresti prin care am fost investiti de Dumnezeu, dispunem ca ziua de 11 februarie 2009 sa fie zi de pocainta si adanca rugaciune pentru noi toti, fii ai Bisericii Romane Unite. Incredintam astfel Cerului strigatul nostru de dreptate care aici pe pamant pare sa fie auzit tot mai putin.

    Iubiti credinciosi,

    Toate innoirile in istoria mantuirii au pornit din darul Cerului si dorinta de a face pocainta pentru pacate din partea oamenilor. Gestul de speranta al acestei zile de post, ajun si rugaciune vi-l incredintam in genunchi impreuna cu binecuvantata de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria, intarindu-va in credinta. Cristos este cu noi in barca batuta de valuri, nu doarme si ne spune: „Nu te teme turma mica, caci i-a placut Domnului sa-ti dea tie Imparatia” (Luca 12, 32). Sa fie aceasta zi de 11 februarie pentru fiecare in parte, zi de reculegere in fata constiintei si post aspru precum facem de Vinerea Patimilor Domnului.

    Cristos nu a murit ca erou, ci a fost dat mortii pentru ca Adevarul cerului intotdeauna a adus deranj si continua sa mustre istoria noastra omeneasca. Fiul lui Dumnezeu si-a purtat Crucea ca un renegat al istoriei, dar slabiciunea-i in fata raului a fost voita pentru ca prin pretul dragostei Sale, din moartea Sa, sa ne aduca mantuirea deplina.

    Iubiti credinciosi,

    Va suntem aproape si Va incredintam Domnului, iar prin cuvintele profetului reinnoim abandonarea noastra in puterea cerului: „Nu te teme Sioane, caci mainile tale nu vor slabi. Domnul Dumnezeul tau este in mijlocul tau ca un izbavitor puternic… Voi strange laolalta pe cei ce sunt intristati si fara sarbatoare si vor fi iarasi dintre ai tai, desi ocara apasa asupra lor… pe cei izgoniti ii voi strange de pe drumuri. Si ii voi face de lauda si cu nume, in tinuturile in care fusesera facuti de ocara” (Sofonie 3, 16-19).

    Cu arhiereasca binecuvantare,

    † LUCIAN
    Arhiepiscop Major

  2. 02.02.2009 Apel impotriva dijmuirii posesiunilor greco-Calolic. de Ioan Marinoiu, ortodox.usa
    Proectul de lege 368/2007, prin care se urmareste dijmuirea posesiunilor a
    cultului Greco-catolic readus in discutie de deputatii PD-L Buda, Oltean Ion si Zegrean, este o contrazicere, aceia ca; ortodoxia este”Credinta adevarata” sau dreapta credinta” punerea in aplicare a legii de mai sus dovedim lumii civilizate ca Romania ortodoxa nu este un stat civilizat si nici de Drept.

    Bisericii Greco-catolica Romania si romnaii ii datoreste infinit mai mult. Daca nu erau greco-catilicii, noi, romanii, am fi ramas analfabeti. Nu am fi fost uniti intr-un stat unitar. Ierarhii si preotimea ortodocsa, care in 1000 de ani nu au facut nimic pe taram social si cultural pentru poporul roman, a carei urmari este saracia romanilor intr-un stat cu bogatii imense. Biserica Greco-Catolica la 1698-1700 s-au intors la civilizatia occidentala. Cu ajutorul financiar si intelectual primit de la Vatican nu ca sa sa cucereasca teritorii cum gresit sustin preotimea noastra ortodoxa, Vaticanul se intinde cultural si spiritual pe tot in lumea ca sa civilizeze, pe romani i-a ajutat ca sa scoata un popor de neam latin din incultura balcanica, din intunericul cultural in care romanii au fost/sunt batjocoriti de nemernici calugari greci, rusi bulgari si sarbi in trecut, iar in prezent de calugarii nostrii, pentru ca sunt slugi pleate mamei Rusii ortodoxe. Romanii ardeleni greco-catolici in trei secole au facut cat n-au facut ortodoxii in o mie de ani. Acum fara nici o remuscare vor sa fure bunurile fratiilor de sange latin.

    Confiscarea acestor bunuri este o rusine pentru BOR si pentru poporul roman ce-si zice dar nu este „drept credincios” daca incala cele Zece porunci; Sa nu furi. Sa nu poftesti nimic ce este al de aproapelui tau. Sa nu minti.

    Parinte Patriarh Daniel, Domnule Presedinte, Domnule Prim Minisrtu, D-lor Presedinti ai Cameri Deputatilor si ai Senatului, abrogati lega 368. Este o rusine pe obrazul Romaniei. Acum suntem mari si tari, istoria insa va/ne va judeca.

    Indepartati fila neagra a furtului a crimelor, a nedreptatii impotriva fratilor nostrii romani fii ai Bisericii greco-catolici din „Cartea de aur” a istoriei Romaniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.