Doi hoți, unul din Cluj și celălalt din Bistrița au dat mai multe spargeri substanțiale în acest an la persoane bogate.
Vorbim de Ioan Buda zis și Pătatu(din județul Bistrița-Năsăud) şi Vasile Ştefan Ciasar( din județul Cluj), care au fost prinşi în flagrant, marţi, într-un service auto din Viişoara. În autoturismele celor doi au fost găsite mai multe bunuri , inclusiv bijuterii care ar proveni de pe urma mai multor spargeri de locuinţe, una dintre acestea petrecându-se, potrivit informaţiilor noastre, chiar în ziua în care au fost prinşi de poliţişti.
Gazeta de Bistrița vă prezintă în exclusivitate, câteva dintre cazurile de furt ale acestora.
Cei doi lucrau în echipă. Unuia dintre frații Peica ce dețin Agro-Ardealului, cei doi hoți i-au furat nu peste un miliard și patru sute de lei.
O altă victimă a acestora, Roxana, a făcut greșeala să se laude la o petrecere că și-a vândut mașina, în valoare de 8.000 de euro. Aceștia bănuind că tânăra și-a ținut banii de pe autoturism în casă, i-au spart locuința, însă tot ce au găsit au fost bijuteriile de aur ale ei.
Reamintim că Buda şi Ciasar sunt, potrivit IPJ BN, bănuiţi de comiterea a trei furturi din locuințe, fapte săvârșite prin efracție, în perioada martie-mai 2016.
În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile şi în autoturismele suspecţilor, au fost găsite bijuterii sustrase, în valoare de 20.000 de lei, 8.700 de lei, 1.800 de euro, precum și dispozitive electronice şi ustensile folosite la comiterea infracțiunilor.
Prejudiciul total cauzat este în valoare de peste 500.000 de lei, constând în bani și bijuterii.