„Este o reacţie mult supradimensionată a preşedintelui Băsescu la nişte declaraţii făcute de un lider de extremă dreapta din Ungaria la o tabără de vară şi probabil şi la alte declaraţii care au apărut în vara aceasta în spaţiul public. Dacă reacţionează liderii politici, instituţiile, cum s-a întâmplat în cazul lui Vona (Gabor, liderul partidului radical naţionalist ungar Jobbik, n.r.), Ministerul de Externe şi aşa mai departe, eu cred că rămânem în limitele normalităţii, dar când un şef de stat, comandantul suprem vine şi ameninţă o ţară vecină cu izolarea, cu punerea la punct, cu ceea ce a şi făcut astăzi preşedintele, eu cred că este un pic mult prea mult şi mult prea dur la nişte declaraţii care sunt condamnabile şi le-am şi condamnat, cu care nu pot fiu şi nu suntem de acord şi aici mă refer la declaraţiile lui Vona, care nu au ce căuta într-o societate democratică, pluralistă, care respectă valorile europene şi valorile secolului XXI. Nici reacţia preşedintelui nu a rămas la mare distanţă de această declaraţie şi de aceea spun că nu este de acceptat, de dorit ca un şef de stat să facă astfel de afirmaţii la adresa unui stat”, a spus Kelemen Hunor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.