Astăzi, ÎCCJ a admis cererea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) de retragere a apelului făcut de DNA în dosarul de corupţie în care fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat în primă instanţă la doi ani de închisoare cu executare.

Procesul continuă pentru inculpaţii care au primit soluţii de condamnare, printre care se numără şi Viorel Hrebenciuc, pentru că fostul parlamentar a contestat şi el decizia de condamnare.

Potrivit sursei citate, procesul încetează însă pentru inculpaţii cu soluţii de achitare, cum e cazul fostului ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu, care a fost achitat pe fond şi faţă de care Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a retras apelul faţă de decizia de achitare, el neformulând apel.

Hrebenciuc a fost condamnat

În 9 mai 2018, Viorel Hrebenciuc a fost condamnat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, decizia instanţei supreme nefiind definitivă şi fiind contestată şi de fostul parlamentar, dar şi de procurorii DNA.

În aceeaşi cauză, Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă. Instanţa supremă a decis, totodată, să îl achite pe Andrei Hrebenciuc pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional, să schimbe încadrarea juridică la acesta din spălare de bani în instigare la spălare de bani şi, totodată, să-l achite pentru infracţiunea de instigare la spălare de bani.

Doi clujeni implicați în afacere

Potrivit dosarului, prinţul Paltin-Sturdza, beneficiarul retrocedărilor, a dezvăluit într-o mărturie lipsa de încredere faţă de unul dintre intermediari, afaceristul Ioan Gheorghe Varga, cunoscut clujenilor sub numele de „Neluţu Varga”, cel despre care se spune că ar fi patronul din umbră al clubului de fotbal CFR.

Neluţu Varga trebuia să îi faciliteze lui Paltin-Sturdza o întâlnire cu şeful Direcţiei Silvice Bacău, Viorel Ghelasă, vicepreşedinte PSD Bacău. Omul de afaceri clujean ar fi indus în eroare şi alte persoane atunci când ar fi derulat alte afaceri:

”Înainte să ajung la întâlnirea programată cu Ghelasă, bănuind că Varga este în stare să însceneze o întâlnire cu acest Ghelasă, m-am uitat pe Internet să caut o imagine cu Ghelasă. Această bănuială am avut-o deoarece auzisem de la Voinea o relatare despre faptul că, pentru a perfecţiona o tranzacţie, Varga adusese într-un elicopter un rrom îmbrăcat în şeic”, a declarat Paltin-Sturdza, potrivit ziare.com.

Citeste si Patronul CFR Cluj, Nelu Varga şi afaceristul turdean Costel Călugăr îşi aşteaptă sentinţa într-un dosar cu un prejudiciu de 300 de milioane de euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.