Ministrul Internelor, Traian Igaş, a declarat, marţi, la Realitatea TV, că aproximativ 30.000 de oameni din MAI au intrat "pe pile", iar în ultimii 13 ani au fost angajate 63.500 de persoane care nu au pregătire militară, 10.000 dintre aceştia urmând să plece până la sfârşitul lunii septembrie.

Traian Igaş a precizat la Realitatea TV că jumătate dintre cei peste 63.000 ocupă o funcţie pentru care nu au o pregătire sau experienţă şi au fost angajaţi din aceste "surse externe".

"Am făcut o analiză pe ultimii 13 ani de zile din surse externe, 63.500 de oameni care nu au o pregătire militară. Au fost angajaţi oameni care nu erau familiarizaţi şi a doua zi l-au instalat la birou şi l-am pus să facă muncă poliţienească. Unii au dat un examen corect, dar au fost şi oameni intraţi sprijiniţi de x sau y, care nu aveau experienţă, dar care nici nu vor să acumuleze şi să se dedice profesiei. Avem o problemă majoră. Pe o parte nu îi vom regăsi în structurile MAI de la sfârşitul lunii septembrie, dar după toate criteriile de evaluare, cei care sunt slab pregătiţi depăşesc cifra de 10.000. Au intrat în ultimii 13 ani 29.000 pregăţiţi în şcolile noastre şi 63.000 din sursă externă. Oare câţi au intervenit pe ici pe colo? Din ceea ce cunoaştem, cred că undeva către jumătatea cifrei au beneficiat de anumit sprijin. Mi-e teamă că aici ajungem. Sunt oameni angajaţi din sursă externă", a spus ministrul Administraţiei şi Internelor.

Traian Igaş consideră că unele avansări din structurile Ministerului de Interne au fost făcute doar pe pile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.