„În toamnă, preţul legumelor va fi mult mai mare decât acum”. „Criza din agricultură se datorează faptului că s-a întârziat cu accesarea banilor de la Uniunea Europeană”. „Importurile de produse agricole se situează în momentul de faţă la 70-80%”
Ivan Ilarie: Problema principală a agriculturii româneşti este, în primul rând, subfinanţarea. În ultima perioadă , subvenţiile au fost extrem de reduse, fapt care are ca principal efect faptul că mari suprafeţe de teren au rămas nelucrate. Nu vreau să spun procente, nu vreau să spun cifre, dar, din păcate, acest lucru se vede cu ochiul liber. El a dus la importul de produse alimentare din Uniunea Europeană. Importurile de produse agricole se situează în momentul de faţă la 70-80%. Este un lucru grav ce se întâmplă, ca o ţară ca România, cu un potenţial agricol extraordinar, care poate da de mâncare la 100 de milioane de oameni, să nu-şi poată hrăni o populaţie de sub 20 de milioane de oameni. Problemele sunt deosebit de grave mai ales în această perioadă de criză, când inclusiv bugetul Ministerului Agriculturii a scăzut. Trebuie să facem imposibilul şi să aducem bani de la Uniunea Europeană, atât banii adresaţi plăţii directe pentru suprafaţa de teren lucrată, cât şi banii pentru investiţii, infrastructură, pentru modernizarea fermelor. Este nevoie să realizăm cât mai rapid posibil o echipă unită cu toate serviciile Ministerului Agriculturii din teritoriu ca, împreună cu Prefectura judeţului şi cu toate autorităţile locale, să maximizăm efortul pentru a putea cunoaşte exact sumele ce se pot accesa şi facilităţile care există şi, nu în ultimul rând, pentru a-i ajuta pe cei care vor să acceseze aceşti bani. Adică, să facem posibil ca informaţia să ajungă la producătorul agricol şi orice ban care i se cuvine acestuia.
Rep.: Credeţi că banii sunt singura soluţie pentru a rezolva problema agriculturii?
I.I.: Aici vorbim de un proces extrem de complex, poate şi de educare, în sensul că pământul pe care-l avem este nu numai un obiect al proprietăţii, ci şi cel care ar trebui să asigure acest lucru. Trebuie luate măsuri administrative, în aşa fel încât proprietarul de teren să ştie că dacă nu-l foloseşte, trebuie să transmită folosirea lui altcuiva, indiferent dacă îl arendează sau îl închiriază cuiva care poate să-l muncească. Doar aşa se poate face performanţă. Aş putea da în scris că, în aproximativ un an, preţul produselor agricole din import va creşte foarte mult. În momentul în care cei de afară ştiu că noi nu mai avem producţie agricolă, ştiu că vom plăti şi un preţ mai mare, pentru că nu avem altă soluţie. În toamnă, preţul legumelor va fi mult mai mare decât acum. Aşa că decât să rămână terenurile nelucrate în continuare, mai bine ar trebui să ne cultivăm o bucată de pământ pentru a avea legume măcar pentru familie.
Rep.: Dacă tot vorbim de criză, există şi o criză în agricultură?
I.I.: Practic, agricultura nu ar trebui să fie în criză, dar datorită faptului că populaţia planetei este în , s-ar putea să avem una. Criza se datorează faptului că am întârziat cu accesarea banilor de la Uniunea Europeană, în 2007-2008 s-au luat foarte puţini bani pentru modernizarea agriculturii. Putem spune că anii aceştia sunt ani pierduţi, deoarece suma accesată a fost sub jumătate de miliard de euro şi, poate, datorită acestui fapt a crescut şi importul de produse alimentare. Anul trecut, importul de produse alimentare s-a apropiat de patru miliarde de euro. Pot da un exemplu care va mira pe multă lume. Dacă cele patru miliarde de euro le-am împărţi la circa nouă milioane şi jumătate de hectare de teren arabil, ar reveni peste 400 de euro pe hectar. Această subvenţie se dă şi în UE. Cu această subvenţie, România ar avea aceleaşi posibilităţi ca şi UE, iar atunci şi la noi ar merge agricultura foarte bine. Însă unii nu mai au voinţă de a lucra pământul, pentru că se mulţumesc cu ajutorul social de 300 de lei. A dispărut motivarea pentru muncă, ceea ce mă sperie foarte tare. Totuşi, eu cred că prin voinţă putem depăşi situaţia actuală şi putem să avem rezultate mai bune în acest domeniu.
Rep.: Pentru problemele din agricultură putem da vina pe bugetul insuficient şi pe acele persoane care nu vor să arendeze terenul, chiar dacă nu mai pot să-l muncească?
I.I.: În 2004, directorul de la Direcţia Agricolă Cluj lăsa subvenţie pe hectar, pentru fiecare deţinător de teren, de două milioane şi jumătate de lei vechi. În 2005, subvenţia a scăzut la 170 de lei, în 2006, la 150 de lei, iar în 2007 nu s-a dat nici un ban, urmând ca în 2008 agricultorii să-şi primească banii din 2007, în timp ce banii pe 2008 sa fie primiţi în această perioadă. A fost nevoie ca domnul ministru Sârbu să schimbe toţi directorii de la APIA ca banii să fie distribuiţi agricultorilor. Dacă aceşti bani erau daţi în luna ianuarie sau februarie, îi determinau pe muncitori să înceapă lucrările. Dar noi îi dăm doar acum şi este destul de târziu. Este esenţial ca banii să fie daţi la timp, ca omul să-i poată folosi în campania agricolă de primăvară.
Rep.: Cum este bugetul agiculturii din acest an faţă de cel din 2008?
I.I.: Bugetul este mai mic faţă de cel din 2008, însă noi ne bazăm pe banii care vin de la UE, adică cei 107 euro pe hectar. Banii vor fi daţi sub formă de subvenţii.
Rep.: Anul trecut, Germania a obţinut o producţie la hectar mai mare decât România, în condiţiile în care suprafaţa agricolă din România este mult mai mare decât a Germaniei. Vi se pare normal acest lucru?
I.I.: Paradoxul cel mai mare este că această producţie din Germania este obţinută în fosta Republică Democrată Germană, unde s-au dat titlurile de proprietate la fiecare deţinător, însă statul i-a obligat pe proprietari să exploateze pământul, iar prin metodele agronomice cunoscute se poate obţine un plus de producţie de 30-40% fără nici o cheltuială în plus. Acesta este paradoxul că în fosta Republică Democrată Germană producţia este mai mare decât în fosta Republică Federală. Probabil, avem nevoie de 30 de ani ca să îi ajungem pe nemţi. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimic nu se poate fără muncă.
Rep.: Am putea fi din nou grânarul Europei? Ce ne opreşte?
I.I.: În primul rând, trebuie să comasăm aceste terenuri, să găsim o soluţie de comasare care necesită o subvenţionare diferenţiată, adică cine are o fermă mai mare va primi şi bani mai mulţi. Mai urmează modificarea succesiunii. Însă atât timp cât cei din UE ne dau subvenţii, noi trebuie să le dăm mai departe. Dacă nu dăm subvenţiile, este clar că vom avea numai de pierdut.
REP.: Cum sprijină Direcţia Agricolă micii întreprinzători la nivel local?
I.I.: Există o schimbare de politică totală a Ministerului Agriculturii în această direcţie. Celor care au pământ puţin, vom încerca să le dăm subvenţii de la Ministerul Muncii, adică ajutor social. În acest mandat, sprijinul trebuie să fie adresat celor care lucrează terenul şi celor care produc pentru piaţă. Vom începe acordarea de ajutoare celor care au între cinci şi zece hectare de teren şi care pot primi un sprijin de 1.500 de euro pe an, cu condiţia să îşi vândă o parte din marfă pe piaţă. Acest sprijin se acordă pe cinci ani, iar ajutorul din anul următor este condiţionat de modernizarea micilor întreprinderi. După sărbători vom începe o campanie de instruire şi de informare a primăriilor cu privire la această problemă cu care ne confruntăm.
Rep.: La nivelul judeţului Cluj există întreprinzători care fac agricultură de calitate?
I.I.: Sunt foarte mulţi. Sunt mulţi care au ferme de vaci, în timp ce alţii lucrează pământul şi obţin producţii de foarte bună calitate. Ca procent din suprafaţa arabilă a judeţului, aceşti oameni acoperă undeva sub zece la sută. Ne-am dori ca cei care fac performanţă în agricultură să acopere din ce în ce mult din suprafaţa arabilă a judeţului.
Rep.: Cum este să fiţi din nou la conducerea Direcţiei Agricole Cluj?
I.I.: Este o nouă provocare de a încerca să determinăm încă o schimbare, o schimbare de concepţie. Toţi salariaţii noştri trebuie să înţeleagă că ei primesc banii numai pentru un singur motiv, acela de a transmite informaţia la producătorul agricol şi banul care i se cuvine. De asemenea, dorim să încercăm să scădem preţul mărfurilor de import măcar cu 20%, iar peste trei ani să avem în magazine măcar 70% numai produse din ţară. Dacă reuşim acest lucru, înseamnă că am realizat enorm de mult.
Beatrice Golondzac
