Premierul ungar, Viktor Orban a retras proiectul de lege privind impozitul pe internet, prezentat spre examinare Parlamentului de partidul de guvernământ FIDESZ şi care a provocat acţiuni de protest fără precedent în Ungaria de la venirea sa de putere. Premierul a recunoscut că impozitul nu poate fi introdus în forma actuală. Proiectul de lege prevede că pentru fiecare GB de informaţii descărcate, utilizatorul va trebui să plătească 0,5 euro.

La sfârşitul lunii trecute, zeci de mii de oameni, unele publicaţii internaţionale estimează numărul lor de la 40.000 la 100.000, numărul avansat de Reuters, au ocupat podurile de peste Dunăre în capitala Ungariei, în cel mai mare protest faţă de Viktor Orban de la reîntoarcerea sa la putere, din 2010.

Protestatarii au asemănat regimul Orban cu cel al lui Vladimir Putin şi au fluturat steaguri ale Uniunii Europene, atât de criticată de premierul ungur. Au scandat Viktator şi “Vrem democraţie” şi au purtat pancarte pe care scria: “Eroare” sau “De câte ori vrei să ne mai jupuieşti?”.

 

Prea târziu pentru negocieri

Potrivit prevederilor acestui act normativ, impozitul constă într-o taxă de 150 de forinţi (0,50 de euro) pe un gigabyte de trafic. Purtătorul de cuvânt a Comisiei Europene, Ryan Heath, a evaluat că la acest nivel al taxei, vizionarea unui film pe internet ar putea costa 15 euro. Iar vizionarea tuturor episoadelor unui serial ar ajunge să coste în jur de 254 de euro. Taxa – care ar urma să fie plătită de furnizorii de servicii de internet – ar avea drept scop aducerea de bani la bugetul sărăcit al statului.

Executivul ungar a părut că face o concesie protestatarilor când a anunţat plafonarea acestei taxe: 700 de forinţi (2,3euro)/lună pentru utilizatorii la domiciliu şi de 5.000 de forinţi (16 euro) /lună pentru companii. Concesia nu a înlăturat însă criticile, pentru că nivelul taxei ar face mai dificil accesul la internet pentru afacerile mici şi pentru cetăţeni cu venituri mici.

 

Bulgărele nemulţumirii

Odată ieşiţi în stradă, oamenii şi-au amintit că au multe alte nemulţumiri faţă de „regimul Orban”, de la politicile economice, la cele pro-ruseşti şi anti-europene. Guvernul Orban a mai impus şi alte taxe speciale în mai multe sectoare: financiar, retail, energie şi telecomunicaţii. Dorinţa este de a ţine deficitul sub control, dar pune în pericol profiturile anumitor ramuri ale economiei şi nelinişteşte investitorii internaţionali. Bruxelles-ul a catalogat drept “o idee teribil de proastă care nu va funcţiona” această taxă introdusă de guvernul Orban.

În plus, după o perioadă deosebit de grea pentru presa din Ungaria, marcată de numeroase măsuri restrictive venite din partea premierului Orban, internetul este considerat de mulţi maghiari drept singurul canal în care presa nu este încă sub pumnul Guvernului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.