În această perioadă, CNI Coresi, administratorul patrimoniului Imprimeria Ardealul se pregăteşte să vândă, pe bucăţi, activele acestei societăţi din Cluj-Napoca. Sindicaliştii din cadrul CNI Coresi îi atrag atenţia ministrului Culturii, Ionuţ Vulpescu, că aceasta este schema unui şmen imobiliar pentru care au făcut o plângere la DNA. În acest caz, sindicaliştii au făcut, încă de acum câţiva ani, denunţuri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, ce a fost trimis ulterior la Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi la DNA – Serviciul Teritorial Cluj, care a fost trimis la DNA – Serviciul teritorial Craiova, în data de 04.12.2014, însă până acum nu s-a întâmplat nimic.

 

În primăvara acestui an, CNI Coresi a comunicat către Victrix SPRL intenţia de a vinde Imprimeria Ardealul din Cluj-Napoca,situată în Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 146, în suprafaţă de 15.000 mp, preţul de evaluare fiind de 3,5 milioane de euro. Societatea a şi primit două oferte, din partea SC Studio Green SRL şi Real Estate & Management Solutions SRL din Cluj, chiar dacă nu a fost anunţată niciun fel de procedură prealabilă de vânzare, respectiv primirea de oferte, eventuală licitaţie etc. Prima societate este deţinută de BOB DORIN GEORGE şi  ARON PARASCHIVA MANUELA, iar cealaltă firmă este administrată şi patronată de RUS CATALIN MIHAI şi GHERMAN CRISTINA VASILICA.

În acelaşi timp, sindicaliştii din domeniul tipografiei atrag atenţia asupra şmenului imobiliar care se pregăteşte prin vinderea pe bucăţi a Imprimeriei Ardealul din Cluj Napoca. ”Vă scriem cu rugămintea de a interveni pentru oprirea distrugerii Companiei Naţionale a Imprimeriilor Coresi SA. Vă mulţumim pentru faptul că aţi dat curs solicitării noastre şi ne-aţi informat cu privire la finalizarea verificărilor efectuate la CNI Coresi de către Corpul de Control al prim-ministrului. Ştim că neregulile constatate au fost semnalate procurorilor DNA Bucureşti şi Craiova, care au fost sesizaţi cu privire la ilegalităţile comise de actuala conducere a companiei. Vă rugăm să dispuneţi personalului din cabinetul dvs. să ne trimită o copie a raportului alcătuit de inspectorii Corpului de Control. De asemenea, vă rugăm să interveniţi pentru a opri distrugerea sucursalei Imprimeria Ardealul. Am aflat cu stupoare faptul ca directorul Ilie Marius Bogdan doreşte să arunce în stradă mai mulţi salariaţi ai Imprimeriei Ardealul şi să vândă pe bucăţi patrimoniul acestei sucursale. Primul pas ar urma să fie reprezentat de vânzarea unei suprafeţe de 1.133 de metri pătraţi din imobilul deţinut de imprimeria clujeană. Reţeta distrugerii sucursalelor CNI Coresi a fost deja brevetată la Imprimeria Oltenia din Craiova, care a fost vândută fără licitaţie, la un preţ subevaluat, după care cumpărătorul a vândut-o mai departe, la un preţ mult mai mare, companiei Kaufland. Din informaţiile noastre, primul cumpărător al bunurilor Imprimeriei Oltenia nu a achitat nici până acum către CNI Coresi ultima rată a preţului, deşi ea era scadentă la 18 aprilie 2015. În acest caz, sediul din Craiova ar fi trebuit să reintre în patrimonial CNI Coresi, conform contractului. Modalitatea profund ilegală în care a fost vândut patrimoniul Imprimeriei Oltenia din Craiova a afectat viabilitatea CNI Coresi”, arată sindicaliştii.

 

DNA răsfoieşte la Imprimerie

Potrivit sindicaliştilor, procurorii DNA şi inspectorii Corpului de Control  al Primului Ministru, au în derulare anchete care vizează mânăriile din cazul Imprimeria Ardealul. ”Menţionăm că toate deciziile care au fost luate de către conducerea CNI Coresi SA au fost puse în practică fără informarea şi consultarea sindicatelor. De altfel, pe toată perioada celor peste trei ani de mandate, directorul general interimar Ilie Marius Bogdan a condus CNI Coresi SA ca şi cum ar fi fost propria lui agenţie imobiliară. Am aflat cu surprindere că cei din conducerea CNI Coresi au falsificat actele contabile pentru a intra în insolvenţă. Domnule ministru, În condiţiile în care Corpul de Control al prim-ministrului a constatat săvârşirea a trei fapte penale în ceea ce priveşte vânzarea bunurilor Imprimeriei Oltenia şi alte nouă fapte penale, legate de administrarea patrimoniului CNI Coresi, toate în cercetare la DNA, vă rugăm să opriţi operaţiunea de vânzare a bunurilor Imprimeriei Ardealul şi oprirea disponibilizărilor. De asemenea, vă rugăm să îl demiteţi pe directorul Ilie Marius Bogdan, care se face responsabil nu doar de proasta administrate a CNI Coresi, ci şi de comiterea unor infracţiuni grave. De asemenea, vă rugăm să ne acordaţi o audienţă, în care să discutăm punctual aspectele semnalate de Corpul de Control al prim-ministrului, precum şi modalităţile de salvare a locurilor de muncă şi a patrimoniului CNI Coresi. În opinia noastră, considerăm că CNI Coresi poate ieşi din insolvenţă şi poate performa pe o piaţă concurenţială liberă, cu condiţia ca să fie condusă într-un mod profesionist şi transparent”, mai arată sindicaliştii.

 

Sindicalistul Mircea Giurgiu şi senatorul Valer Marian sar în apărarea Imprimeriei Ardealul

De asemenea, senatorul independent Valer Marian a formulat o interpelare oficială adresată miniştrilor Culturii şi Justiţiei, pe tema situaţiei dezastruoase în care se află Compania Naţională a Imprimeriilor Coresi. Aceasta a intrat în insolvenţă, iar conducerea Companiei ar dori, potrivit sindicaliştilor, să vândă într-un mod dubios proprietăţile imobiliare ale tipografiilor din ţară, inclusiv cele ale Imprimeriei Ardealul din Cluj. Deja, conducerea Companiei Naţionale a Imprimeriilor Coresi a vândut sediul Imprimeriei Oltenia din Craiova. Afacerea a ajuns pe masa procurorilor DNA.

”Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România salută demersul senatorului independent de Satu Mare, domnul Valer Marian. Domnia Sa a adresat o interpelare ministrului Culturii, Ionuţ Vulpescu, şi ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc. În această interpelare, domnul senator Valer Marian a semnalat de la tribuna Senatului gravele nereguli legate de modul în care este administrat patrimoniul Companiei Naţionale a Imprimeriilor (CNI) Coresi. Aceste nereguli au un impact negativ direct asupra locurilor de muncă ale angajaţilor CNI Coresi, inclusiv la Imprimeria Ardealul, care este sucursala din Cluj a acestei companii aflată în subordinea Ministerului Culturii. Reamintim faptul că Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România s-a adresat deja Justiţiei şi a sesizat atât DNA, cât şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu privire la neregulile menţionate mai sus. Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Anchetele penale se află în curs de desfăşurare”, a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România, Mircia Giurgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.