În data de 24 decembrie 2015, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica – Sucursala de Transport Cluj a organizat licitația ”Servicii specializate de pază și intervenție la obiectivele ST Cluj” iar contractul a fost estimat la suma de 4.058.640 de lei.
La licitație s-au înscris două firme, însă una dintre ele a fost respinsă, astfel că în cursă a rămas doar cine trebuia să câștige. Este vorba de firma Mike Security, care a câștigat contractul.
În 2011, Transelectrica a încheiat un contract pentru servicii de pază cu societatea Mike Security Grup. Contractul de la Cluj a fost de circa 200.000 de euro, dar la nivel naţional contractul cu această firmă s-a ridicat la peste un milion de euro. Pe de altă parte, tot în 2011, Ionela Valerica Durain Dima, administratorul aceastei firme la data respectivă, a fost trimisă în judecată de către DNA Timişoara pentru deturnare de fonduri. Patroana firmei Mike Security Group este acuzată de fals în înscrisuri sub semnătură privată, într-un dosar care-l vizează pe primarul comunei Fîrliug, judeţul Caraş Severin, pedelistul Ioan Borduz. Potrivit DNA, primarul a deturnat, în anul 2007, suma de 53.727,47 euro din fonduri PHARE şi 75.343,82 lei, din bugetul de stat, bani alocaţi unui proiect româno-sârb, numit Reţeaua transfrontalieră de sprijin pentru dezvoltarea agriculturii, patroana firmei Mike Security fiind una din beneficiarele ilegale ale fondurilor europene. Potrivit presei bănăţene, primarul Ioan Borduz este finul lui Sorin Frunzăverde.
Cand se va ternima, sau reduce stilul asta de „politica”?
Vaca, si-a vandut sufletu’. Se vede…