Într-o lume în care realitatea pare să rivalizeze cu cele mai incredibile scenarii din literatura fantastică, întâmplările de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj își fac loc cu brio în galeria absurdului. În încercarea de a-și atinge norma de amenzi, o echipă de control a DSVSA Cluj a descins, în vara acestui an, în ferma administrată de societatea Agromec Dej.

Cuprinși de vâltoarea momentului,  inspectorii au început să noteze de zor în fișa de inspecție o serie de nereguli, care nu au mai fost menținute ulterior în procesul verbal de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor. Bomboana de pe colivă a fost faptul că valoarea amenzii s-a stabilit inițial pentru persoanele fizice și abia la redactarea procesului-verbal, echipa de control și-a dat seama unde a efectuat verificările. 

La data de 2 august 2023 o echipă de control a Direcției Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj, formată din Pompilia Martin și Horea Șușcă a efectuat o verificare la ferma administrată de societatea comercială Agromec Dej SRL.  Controlul a avut ca scop principal verificarea respectării prevederilor legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în domeniul produselor medicinale veterinare. 

Neregulile constatate inițial, au dispărut din procesul-verbal

Potrivit fișei de inspecție, principalele concluzii trase de echipa de control, după ce a solicitat facturile fiscale și notele de comandă pentru produsele medicale veterinare, au indicat faptul că nu au fost înregistrate în registrul de consultații și tratamente toate tratamentele efectuate. 

De asemenea, se menționează faptul că administratorul firmei Agromec Dej, Traian Mureșa, a declarat că medicul veterinar nu are cunoștință de produsele medicinale veterinare achiziționate, iar acest lucru a dus la concluzia că tratamentele au fost administrate de către o persoană necalificată. 

La data verificărilor echipa de control i-a aplicat societății o amendă în valoare de 4800 de lei, compusă din 2400 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind înregistrarea și păstrarea evidențelor referitoare la animalele tratate, produsele medicinale administrate, durata tratamentului și perioada de așteptare, precum și nerespectarea perioadei de așteptare pentru animalele tratate și produsele obținute de la acestea și 2400 de lei pentru exercitarea de activități sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor de către persoane neîmputernicite de autoritatea sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor competente. 

Consilierul DSVSA Pompilia Martin a aplicat sancțiunea în baza HG 984/2005, însă cuantumul amenzii a fost stabilit pentru persoanele fizice, nu pentru cele juridice, cum s-ar fi impus în cauză. 

Potrivit prevederilor legale, neregulile invocate de Pompilia Martin e sancționează cu amendă de la 1.200 lei la 2.400 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele juridice. 

Administratorul Agromec Dej, Traian Mureșan, a avut un adevărat șoc când a primit, la data de 8 august 2023, prin intermediul unui curier procesul-verbal de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor emis de DSVSA Cluj.  Documentul arăta cum cuantumul amenzii fusese majorat la 12.000 de lei, iar dintre cele două nereguli constatate inițial a mai rămas una singură, fiind înlăturată mențiunea că o persoană neautorizată ar fi efectuat tratamente medicale animalelor. 

Văzând seria de inadventențe regăsite în fișa de inspecție, respectiv în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, societatea Agromec Dej a decis să se îndrepte în instanță împotriva Direcției Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj, solicitând magistraților de la Judecătoria Dej anularea documentelor. 

Constatările DSVSA Cluj, bazate pe presupuneri

În întâmpinarea formulată, DSVSA Cluj încearcă să se scuze, dar mai mult se acuză. Echipa de control a concluzionat că registrul de consultații și tratamente nu a fost completat de către medicul veterinar şi că acesta nu ar avea cunoştinţă de produsele medicinale veterinare achizitionate de Agromec Dej, precum şi că acestea au fost administrate de către o persoană necalificată, în baza unor presupuneri. 

„Faptul că în registrul de consultaţii şi tratamente sunt înscrise doar unele tratamente, neasumate prin semnătură de niciun medic veterinar, indică clar că tratamentele nu sunt efectuate de medicul cu care petenta are încheiat un contract, ci de alte persoane, care pot sau nu să aibă calitatea de medic veterinar, fiind posibil ca înregistrările să fie efectuate de către dna. secretară la indicaţiile administratorului petentei, conform celor susţinute în timpul controlului.”, se arată în întâmpinarea formulată de DSVSA Cluj.  

De asemenea, inspectorii DSVSA Cluj au dat dovadă că munca din spatele birourilor nu le dă șansa să înțeleagă adevăratele probleme ce pot apărea într-o fermă cu sute de animale. Mai exact, echipa de control nu a înțeles cum este posibil ca administratorul Agromec Dej să susțină că aibă un stoc de medicamente în caz de nevoie, procurate anterior îmbolnăvirii animalelor. Traian Mureșan a clarificat acest aspect în obiecțiunile făcute în urma verificării. Acesta a arătat că există situații în care un animal se îmbolnăvește și trebuie să aibă medicamentele necesare la îndemână pentru a-i administra tratamentul. Cât despre medicul veterinar care nu ar avea cunoștință despre tratamentele administrate, Traian Mureșan a relatat că există situații în care veterinarul contractat nu este disponibil, iar atunci este nevoit să apeleze la un alt medic, fiind vorba despre situații urgente. De asemnea, administratorul Agromec Dej a arătat că în cazul în care produsele medicinale veterinare expiră sunt neutralizate. 

Cu toate acestea, DSVSA Cluj pare să fie prinsă în nebuloasa prevederilor legale pe care le înțelege și aplică după bunul plac. 

„Din cele constatate se poate stabili că în registrul de consultaţii şi tratamente nu a fost completat în conformitate cu prevederile legale, în susținerea acestei concluzii vine şi faptul că au fost achizitionate fără avizul medicului veterinar contractant, produse medicinale veterinare hormonale, antibiotice, antiparazitare, precum şi imunizante. 

Susţinerea petentei cu privire la necesitatea de a avea pe stoc medicamente nu are acoperire, deoarce nu are justificare economică să achiziţionezi medicamente şi să le ţii pe stoc până expiră, lar apoi să le neutralizezi. Mai mult, de ce ai achizitiona sute de bucăţi de seringi şi ace dacă nu ai avea nevoie să administrezi produse medicinale veterinare.”, au susținut reprezentanții DSVSA Cluj în întâmpinarea formulată. 

Reporterii Gazetei de Cluj au încercat să-l contacteze telefonic pe Nicolae Pivariu, directorul DSVSA Cluj, pentru a-i solicita un punct de vedere în legătură cu această situație, însă nu a răspuns. 

2 COMENTARII

  1. Pivaru nici nu va răspunde. Credem că s-a pensionat. Bine ar fi să se facă și un control pe bune la ferma de la Cojocna a USAMV. Acolo să vedeți cum se ”împletește” producția cu cercetarea și didacticul!

  2. Organele sunt clientelare mafiei din politic si servicii.Sunt varful de lance care elimina concurența pentru firmele mafiei din politic servicii interlopi.Am avut tangență cu acești clienterali mafioți în timpul zodiei cancerului pdl.Pdl cel mai eficient dusman a micului capital si investitor roman .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.