Dan Petrescu nu se dezminte și, ca de obiecei, înaintea unui meci important al formației sale CFR Cluj are grijă să ridice în slăvi adversara și să anunțe că echipa pe care o pregătește pornește cu șansa a doua.

„Fotbalul croat e cu 22 de ani în faţa noastră, Dinamo Zagreb are cel puţin 90% șanse să meargă mai departe, au de 100 de ori mai multe şanse ca noi să se califice. Vedem realitatea, ne uităm la statistici. Ce bani avem şi cu cât cumpărăm noi? În Croaţia cu cât se vând jucătorii? Noi nu avem bani, nimic, dar să-i rupem pe toţi. Eu sunt prost, eu exagerez. Eu sunt prostul proştilor în România!”, a spus Dan Petrescu, citat de News.ro, înaintea meciului din această seară dintre CFR Cluj și Dinamo Zagreb.

Tehnicianul se plânge că nu a avut timp să pregătească așa cum trebuie un meci de calificare în fața unei formații care are foarte multe jocuri în grupele Ligii Campionilor, acolo unde și CFR Cluj vrea să ajungă în acest sezon, și că a fost nevoit să condenseze la maxim programul specific al echipei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.