Cele mai potrivite cuvinte
sunt cele pe care nu le roste
ºti… (vechi proverb sicilian)
Alexandru Lele
În România, nu existã
Mafie. Avem reþele de
crimã organizatã, grupuri
infracþionale mai mari
sau mai mici, bande
locale ºi chiar naþionale,
dar Mafie nu avem. Cã unele ramificaþii ºi tentacule
ale Mafiei internaþionale au ajuns ºi la noi, este cert.
Dar o Mafie româneascã, aºa, cu specific local ºi cu
legi autohtone, încã nu a ajuns sã se constituie. Sã
fiu bine înþeles: nu vreau sã mai adaug un motiv de
complex naþional listei lungi de aºa-zise handicapuri
mioritice, pe care fiecare pretinde cã o ºtie, a citit-o,
o înþelege ºi poate sã o citeze dupã cum îl duc dispoziþia
sa ºi nevoile momentului.
În România, se pretinde cã existã Mafie. E mai
uºor aºa – sã ne motivãm fiecare, în plan individual,
toate eºecurile ºi înfrângerile personale. Nerealizãrile
ºi falimentul instituþiilor statului român pot primi, prin
prisma acestei miraculoase justificãri, o aurã de-a
dreptul divinã, care ne-ar permite sã fim pãrtaºi cu
drepturi depline la Istoria Universalã.
Aleºii neamului ºi cei numiþi de ei în funcþii de
rãspundere, când, cicã, dau socotealã electoratului
pentru ce ar fi trebuit sã facã, ºi-au asigurat confortul
interior cu acest panaceu infailibil: pot sã mintã fãrã
remuºcãri ºi sã dea vina pe blestemata de Mafie,
cãreia nu-i pot face faþã. Nu tu incompetenþã, nu
lene, nu dezinteres, nu rãsturnare a prioritãþilor legii
în favoarea unor persoane sau grupurilor partinice.
Doar Mafia rãspunzãtoare de toate relele din lume.
Deci ºi de la noi.
Trei trãsãturi sunt specifice Mafiei: o întindere
teritorialã semnificativã, o structurã bine stabilitã ºi
legea tãcerii.
Celebrele Cosa Nostra, N’Draghetta sau Camorra
controleazã suprafeþe cam de mãrimea României
(nu neaparat doar în Italia, pentru cã graniþele
statelor nu existã pentru ele). Deci ar fi ºi la noi
suficient spaþiu de manevrã pentru o Cooperativã, o
Organizaþie sau cum o vom boteza.
Cu structura ar fi, e drept, ceva probleme. Chiar
dacã elementelor nu le vom spune „oameni de onoare”
sau „soldaþi”, „capo decina”, „cap de familie”,
„comisie provincialã”, „reprezentant provincial”
sau „cupolã regionalã”, ce ar fi sã le spunem
simplu, româneºte, „membri”, „preºedinþi de filiale”,
„deputaþi” (o fi mai nimerit „senatori”?), „ congres”
sau „birou executiv central” ?
Cele mai mari dificultãþi vor fi însã cu tãcerea.
Recunoaºtem sau nu, ne place ori ba, noi românii nu
ºtim sã tãcem. ªi cele mai mari secrete, asigurate de
jurãminte serioase, nu au rezistat mai mult de câteva
zile, dupã care au început sã circule, de fapt sã
pluteascã, aºa lin, duios ºi strict confidenþial. Uneori,
bârfa poate fi virtute naþionalã. Sau salvare naþionalã.
În jurul cãreia, pentru unii a meritat sã facã Front.
Gâºtele au salvat Capitoliul.
Memoria îmi joacã feste ºi, ludicã, nu vrea sã fie
serioasã cu lucruri atât de grave. Iata un flash
(scuzaþi-mã, dle Pruteanu): recent, la o conferinþã
naþinalã a unui mare partid, preºedintele acestuia lea
interzis unor importanþi participanþi, senatori sau
deputaþi, tocmai sancþionaþi, sã ia cuvântul. N-am
vãzut nici o opunere, nici un protest. De mult n-am
mai avut un coºmar atât de negru.
În România existã, iatã, toate premisele sã avem
cât de curând, poate mai devreme decât credeam, o
Mafie a noastrã, româneascã. Nu ne trebuie decât o
astfel de mânã, care, fermã, dar blândã (o, tempora!,
of, amintirile îl nãpãdesc!) sã nu dea microfonul celui
care vrea sã vorbeascã.
GAZETA DE ORADEA îºi propune doar sã nu
tacã. Credem cã e suficient pentru un mesaj
inaugural.
