Magistrații clujeani au prelungit cu încă 30 de zile arestarea clujeanului Czanca Florin DANIEL, acuzat că și-a înjunghiat iubita pe strada Scorțarilor.

”Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. În baza art. 236 alin. 1 rap. la art. 234 alin. 1, art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) şi art. 223 alin. 1 lit. d şi alin. 2 C.proc.pen., dispune prelungirea măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea de şedinţă nr. 919/C/12.11.2020 a Tribunalului Cluj (în dosar nr. 4769/117/2020), pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr. 85/UP/12.11.2020, faţă de inculpatul C. F. D., , pe o durată de 30 de zile, de la data de 11.01.2021 la 09.02.2021 inclusiv. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului care a asigurat asistenţa juridică obligatorie a inculpatului, av. M. D. I. din cadrul Baroului Cluj, în cuantum de 313 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Cluj şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 05.01.2021, în lipsa procurorului şi a inculpatului. Judecător de drepturi şi libertăţi”, arată soluția pe scurt a instanței.

Potrivit referatului de arestare, atacul a avut loc ”pe un drum intens circulat, aproape de centrul localităţii Cluj-Napoca, la ora 17:00, într-o zi din săptămână în care acolo chiar este circulaţie, modalitatea în care a acţionat în prezenţa unor minori, unul de 12 ani, unul de 3 şi unul de 1 an, atitudinea inculpatului după săvârşirea acestei agresiuni, respectiv sustragerea anumitor bunuri din buzunarul victimei după ce aceasta era inconştientă în urma loviturilor aplicate, toate acestea converg către un tablou comportamental destul de periculos şi nu poate fi lăsată în libertate o asemenea persoană care acţionează în acest fel”.

1 COMENTARIU

  1. Dl Academician Ioan Pop are perfecta dreptate. Cine face planurile de invatamant si cine le permit omiterea studierii sau limitarea studiului istoriei Romaniei si a geografiei?
    Sunt toti responsabilii pentru aceste planuri turmentati de „corectitudinea politica”? Considera ca e nationalism si sovinism sa-ti cunosti propria istorie, clasicii literaturi romane, sa spui ca esti roman si sa fi mandru de ce au facut inaintasii tai in aceasta lume?
    Ar trebui toti condamnati pentru crime impotriva natiunii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.