La mijlocul saptamanii trecute, SC FC UNIVERSITATEA CLUJ SA a intrat in insolventa. Marginean a cerut inceperea acestei proceduri, iar judecatorul sindic a decis ca SC FC Universitatea SA sa intre in insolventa. U Cluj are conturile blocate de ANAF din 1 august 2012 şi are sechestru asigurator pe banii din drepturile de televiziune, in valoare de 1.040.000 de euro, ce ar trebui sa ii incaseze la 20 februarie 2013. Pe de alta parte, reprezentantii Scutul Negru, firma care a asigurat paza si protectia la club, spun ca insolventa ar fi una cu “dedicatie” pentru ca Florian Walter sa isi protejeze o parte din afaceri.

La sfarsitul lunii trecute, clubul condus de Ioan Marginean solicitase Tribunalului Cluj Comercial inceperea procedurii de insolvenţa a SC Fotbal Cluj Universitatea Cluj SA. O alta cerere privind deschiderea procedurii de insolvenţa a fost depusa şi de societatea de securitate şi paza SC Scutul Negru SRL, care solicita recuperarea unei datorii de 180.000 de lei, primul termen de prezentare fiind programat la 13 februarie la Judecatoria Cluj-Napoca. Insa, avocatul Teo Cornoiu, care apara interesele firmei de paza si protectie Scutul Negru, spune ca insolventa ar fi una “cu cantec”, dedicata lui Florian Walter. “La prima cerere de insolventa de la inceputul lui ianuarie, care a fost respinsa, am introdus si noi o cerere de conexare a cererii noastre de insolventa pentru U Cluj pentru datorii catre Scutul Negru de aproximativ 150.000 de euro. Ni s-a respins aceasta cerere, pentru ca apoi sa se aprobe insolventa ceruta de cei de la U. Ne deranjeaza ca s-a aprobat insolventa ceruta de U pentru ca cei de la club au putut sa isi aleaga singuri lichidatorul, care este o firma din Oradea (Global Money Recovery, n.red), astfel ca noi suspectam ca datoria catre noi nu va fi una prioritara, ci se va incerca acoperirea unor afaceri facute de domnul Walter”, a declarat avocatul firmei Scutul Negru.
Clubul de fotbal  are datorii de aproximativ 30 de milioane de lei. Universitatea Cluj este al treilea club din Liga I care ar putea intra  in insolvenţa dupa FC Rapid şi Gloria Bistriţa, grupari ale caror cereri de reorganizare au fost aprobate de instanţe. Daniel Ştefanica, avocatul lui Ioan Marginean şi Florian Walter, a declarat, miercuri, inainte de pronunţarea Tribunalului Comercial Cluj, ca intrarea in insolvenţa este singura şansa pentru U Cluj.
"Mai este şi o cerere de insolvenţa din partea firmei Scutul Negru, care are termen pe 13 februarie, au datoria sa incerce sa conexeze dosarul cu cel al lui Ioan Marginean, insolvenţa este unica soluţie. Aceasta este singura soluţie ca societatea sa se poata reorganiza. Intreaga arhiva a clubului se afla la DIICOT, am depus la dosar ce se afla in posesia noastra. Datoriile clubului sunt in jur de 25-28 de milioane de lei. Dupa demararea procesului de insolvenţa se va stabili un plan de reorganizare şi totul va merge conform planului. Daca se incepe reorganizarea, clubul se poate baza pe de o parte pe banii de la LPF, o parte sunt banii din bilete, e singura soluţie, acum conturile sunt blocate", a declarat Ştefanica.

Walter a “jonglat” cu U-istii

Insolventa clubului nu este singura problema de la U Cluj. In aceasta perioada DIICOT Cluj deruleaza o ancheta in cadrul careia este vorba de o frauda in valoare de 11 milioane de euro. Practic, o serie de jucatori au fost transferaţi de la U Cluj la SC Fotbal Club Petrolul SA cu titlu gratuit, creandu-se astfel un prejudiciu.
"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus inceperea urmaririi penale „in rem”, sub aspectul savarşirii infracţiunilor de initiere/constituire a unui grup infractional organizat şi delapidare cu consecinte deosebit de grave, prev.de art.7 al.1 si 3 din Legea nr. 39/2003 si art.215 ¹ al.1, 2 C.p.
In fapt, se reţine ca, in perioada mai – septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat in scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a  unui numar de 15 jucatori de fotbal catre SC Fotbal Club Petrolul SA. Transferul cu titlu gratuit al unor jucatori cotati pe piata cu o valoare ridicata, estimata la aproximativ 11.000.000 Euro si care au generat cheltuieli inca de la momentul achizitiei, in contextul unei  situatii financiare deficitare a clubului, este de natura sa genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer incheiate. Procurorii D.I.I.C.O.T.  au efectuat percheziţii in municipiile Cluj – Napoca şi Ploieşti, la sediile sociale ale celor doua cluburi sportive, in vederea ridicarii de documente şi alte mijloace de proba”, arata DIICOT Cluj.

“Reluari” cu procurori

Clubul universitarilor pare urmarit de ghinion pentru ca in urma cu cativa ani au mai avut loc cercetari penale cu privire la o serie de fraude facute de membri din conducerea U Cluj. In scandalul fraudei care a avut loc acum cativa ani la U Cluj au cazut doar capetele pionilor. Daca “papusarii” au ramas de neatins, fostii administratori, care au avut un rol decorativ in afacerea fraudarii clubului sportiv, au primit pedepse penale si civile care ii obliga sa scoata din buzunare circa 7 milioane de lei. Daca Sorin Bagiu, fost administrator la U Cluj, a fost condamnat pe latura penala, la inchisoare cu suspendare si la plata a 1,2 milioane de lei catre Finantele clujene, Bagiu si Mircea Gavrila, fost administrator la U Cluj, au fost obligati sa plateasca daune de 6,3 milioane de lei in cadrul falimentului CLUB SPORTIV FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA CLUJ FSP.
La un an dupa afacerea transferului celor doi fotbalişti, clubul de fotbal intra in insolvenţa. Conform unui raport al Casei de Insolvenţa Transilvania, firma care s-a ocupat de falimentul clubului, “datoriile au urmatoarea componenţa: furnizori şi asimilate, catre bugetul de stat şi local, salarii, creditori diverşi. Ponderea cea mai mare a datoriilor (peste 60%) in total datorii este cea catre bugetul de stat ca urmare a neachitarii la scadenţa a contribuţiilor salariale (impozit pe salarii, contribuţii la sanatate, şomaj, pensii). De asemenea se inregistreaza datorii cu salariile, primele şi ratele contractuale ale jucatorilor, datorii catre furnizorii de servicii şi catre diverşi creditori”, arata raportul de insolvenţa.

Istoria se repeta?
In urma cu mai bine de cinci ani, procurorii clujeni au primit o scrisoare anonima in care se arata cum cei din conducerea “U” Cluj din acea perioada au “jonglat” cu transferul a doi fotbalişti, George Florescu şi Razvan Cociş la echipa moldoveana Sheriff Tiraspol. Iniţial, in cadrul cercetarilor derulate erau vizaţi şi Marius Bojiţa, fost preşedinte al clubului clujean şi rector al Universitaţii de Medicina şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Calina Dorina, fosta contabila a clubului de fotbal şi Costel Burca, fostul director administrativ, dar procurorul de caz, Dorin Ciumarnean le-a dat acestora neinceperea urmaririi penale. In aceasta situaţie, toate rezultatele investigaţiilor au fost puse pe seama lui Sorin Bagiu, fostul director executiv de la “U” Cluj.

Cum a facut primaria afaceri cu U Cluj
In luna martie a anului 2009 Municipiul Cluj-Napoca a cumparat cu suma de 2.000.000 lei, un numar de 200.000 acţiuni la  SCS FCM „Universitatea” Cluj SA, la o valoare nominala de 10 lei/acţiune, iar in luna iulie a vandut pachetul majoritar de acţiuni, respectiv 1.073.324 acţiuni, la preţul de oferta de 0,47lei/acţiune, preţul de vanzare fiind stabilit printr-un raport de evaluare insuşit de consiliul local.

Razvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.