Mai mulţi locuitori din comuna Poieni susţin că domnul primar, Gheorghe Boca şi apropiaţii lui au făcut ”multe nereguli şi ticăloşenii” şi nu se vede nicio realizare de pe urma mandatului său. Aceştia susţin că i-a supărat foarte tare pentru că îşi favorizează rudele şi prietenii.

 

Sătean: ”Primarul şi apropiaţii lui ne duc cu zăhărelul”

Un sătean care doreşte să rămână anonim motivând că ”riscu-i mare” ca identitatea acestuia să fie cunoscută de către primar şi de apropiaţi lui, ne-a povestit atât în numele lui, cât şi a mai multor locuitori din comună, cum primarul Gheorghe Boca încearcă să îi ducă cu zăhărelul şi să nu le acorde drepturile cuvenite.

”Din 2014 tot încerc să iau şi eu ce mi se cuvine, o păşune în pădurea comunală. Am făcut şi eu la fel ca şi alţi săteni demersuri, dar nimic. Nimeni nu dă curs solicitărilor. De exemplu, viceprimarul, Ioan Dejeu nu vrea să trimită mai departe hârtiile pentru a pune titlurile de proprietate cu toate că legea îi obligă acest lucru. Ei totuşi refuză să le pună în posesie”, declară un locuitor din comună.

prefectura-cluj

Neregularităţi găsite de Prefectură

În aceeaşi situaţie, mai sunt persoane care au făcut cereri pentru păşune şi nu li s-au aprobat. Astfel că, în 2014, câţiva săteni au solicitat Prefecturii Cluj sprijin în rezolvarea unor probleme legate de modul de închiriere a păşunilor din Comuna Poieni. Ca răspuns în urma petiţiilor înregistrate de aceştia, instituţia a făcut verificări unde s-au constatat neregularităţi.

”În anul 2010, Consiliul Local a hotărât închirierea directă a păşunii comunale în neconcordanţă cu prevederile legale” şi anume, a Legii nr. 215/2001, legea administraţiei publice locale.

În baza HCL nr. 22/2010 a fost încheiat contractul de păşunat nr. 2387/27.04.2010 cu Asociaţia Simplă a Crescătorilor de Ovine din comuna Poieni, pe o perioadă iniţială de 6 luni, respectiv din 1 mai 2010 şi până în 31 octombrie 2010, apoi în data de 20.04.2011 s-a încheiat actul adiţional nr. 1 privind modificarea duratei contractului şi anume prelungirea acestuia pe o perioadă de încă 4 ani, începând cu 1 mai 2011 şi până în 31 octombrie 2015. Ca urmare a cererii domnului Resteman Nicolae, administratorul Asociaţiei Simple de Ovine, prin Actul adiţional nr. 2 s-a diminuat suprafaţa de păşunat cu 66,96 ha. Potrivit prevederilor Codului Civil în vigoare în anul 2010, una dintre condiţiile esenţiale pentru validarea unei convenţiuni este ”capacitatea de a contracta”, iar pe de altă parte prin forme asociative legal constituire se înţeleg acele asociaţii constituite în baza OG nr. 26/2000.

Raportat la aceste prevederi legale, contractul nu a fost încheiat în mod valabil întrucât această formă asociativă nu are personalitate juridică proprie şi astfel nu are capacitatea de a contracta”, se arată într-un răspuns al Prefecturii Cluj.

Potrivit sătenilor, nu e nicio mirare ca Nicolae Resteman să beneficieze de favoruri atâta timp cât este un apropiat al consilierului local PSD Marin Potra.

 

Primarul, acuzat de nepotism

În anul 2013, Consiliul Local Poieni a aprobat în şedinţa ordinară din 16.05.2016, cu unanimitate de voturi ”pentru” din cei 14 consilieri prezenţi, închirierea prin licitaţie publică a păşunilor aparţinând domeniului public şi privat al comunei Poieni, precum şi caietul de sarcini necesar închirierii prin licitaţie publică a acestor păşuni.

Astfel, ca urmare a licitaţiei publice organizată la data de 30.05.2013, Consiliul Local al Comunei Poieni a încheiat contracte lui Stoica Gheorghe o suprafaţă de 116,38 ha, numitului Teofil Lazea 101,86 ha şi lui Vasile Benţan o suprafaţă de 74,12 ha pe o durată de 5 ani în toate cele trei cazuri.

Potrivit sătenilor, cei care au beneficiat de aceste păşuni sunt persoane apropiate primarului respectiv, Teofil Lazea sau persoane aflate în relaţie de rudenie cu acesta, cum este cazul lui Gheorghe Stoica, care este verişorul primarului Boca Gheorghe, iar Vasile Benţan este finul acestuia.

Abia în anul 2014, câţiva săteni şi-au depus cereri prin care au solicitat participarea la licitaţia publică în vederea închirierii unor păşuni în comuna Poieni, însă pentru că nu au ştiut până atunci care sunt, ci au aflat de aceste demersuri, întâmplător de la oameni din altă comună.

”La o vorbă, am aflat că în alte sate s-au depus cereri la APIA şi că se fac licitaţii pentru închirierea păşunilor şi aşa am mers şi eu la şedinţă la Poieni. Cine credeţi că era la şedinţă? Secretara, fostul vice, doamna de la Registrul Agricol şi a venit şi Iuliu Titi Corda, şef birou APIA Cluj şi un inginer. Căminul era destul de mare, dar în sală erau vreo zece persoane cu tot cu angajaţii primăriei. A întrebat domnul Corda unde-s fermierii, în condiţiile în care sunt aproximativ 700 de fermieri în comună. Au răspuns cei de la primărie că sătenii au fost anunţaţi prin consilieri şi s-au pus afişe peste tot, dar nici vorbă de aşa ceva. Şi atunci ne-au spus cei de la APIA că în maniera aceasta se putea proceda din 2008, să îţi înfiinţezi o asociaţie şi să îţi depui cerere pentru păşune, dar până ne-am legalizat noi cu asociaţia şi ne-am dus în faţa primăriei să ne dea păşune, nu mai era, ne-au dat numai 29 ha spre deosebire de apropiaţii primarului. De atunci nu am mai primit deloc că acum trebuie să se liciteze individual, în nume propriu, nu prin înfiinţarea unei asociaţii.

Ideea e că acest lucru se organiza în fiecare an, dar primăria ascundea şi nu ne anunţa când vin cei de la APIA, îşi făceau ei între ei să nu ştie ceilalţi oameni din sat. A început scandalul atunci şi din 2014 tot ne luptăm cu morile de vânt. Ei nu înţeleg că banii de la APIA nu sunt pentru domnii care stau acolo pe scaune, că sunt pentru fermieri care muncesc”, adaugă săteanul din Poieni.

Tot acesta este de părere că numai de şmecherii se ţin cei din primărie:  ”La un moment dat ni s-a aprobat ceva lemne de încălzire din 600 mc, iar Consiliul Local a stabilit o sumă foarte mare 118 lei/mc şi multă lume refuza pe motiv că nu le ajung lemnele să se încălzească două săptămâni. Sunt care sunt bolnavi şi nu îşi permit. Consiliul Local aproba 1 mc de persoană şi restul… lua consilierul PSD Marin Potra şi oamenii lui. Ducea lemnul cu maşina şi îl vindea”


Primarul neagă acuzaţiile aduse: ”Astea-s poveşti!”

L-am contactat telefonic pe primarul Gheorghe Boca pentru a-i cere un punct de vedere cu privire la acuzaţiile şi nemulţumirile sătenilor din comuna Poieni, în fruntea căreia se află.

”Sunt nişte contracandidaţi care aşa doresc ei să procedeze. Astea-s poveşti. Eu am anunţat prin hotărâri de Consiliu Local. Eu ce să fac dacă ceilalţi nu au fost la licitaţie?”, a declarat Gheorghe Boca.

De asemenea, primarul Gheorghe Boca susţine cu tărie cu nu are nicio legătură de rudenie cu cei menţionaţi mai sus şi îi sunt aduse acuzaţii false.


Propuneri pentru Consiliul Local Poieni

În urma verificărilor întreprinse, comisia Prefecturii a propus următoarele măsuri:

  1. Raportat la cele constatate, având în vedere faptul că procedura de închiriere a domeniului public prin licitaţie publică nu este reglementată printr-un act normativ, pentru o practică unitară menită să asigure transparenţă decizională, tratamentul egal ţi libera concurenţă, plecând de la prevederile legale care reglementează modul de administrare aflate în proprietatea publică a comunei şi în mod special pentru închirierea păşunii comunale.
  2. Adoptarea unei hotărâri de consiliu local prin care să se reglementeze procedura de repartizare a materialului lemnos către populaţie
  3. În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de hotărâri, ar fi oportun să se publice un anunţ referitor la această acţiune, pe site-ul propriu şi prin afişare la sediul primăriei, într-un spaţiu accesibil publicului.
  4. Organizarea periodică a unor întâlniri între aleşii locali şi cetăţeni, în vederea consultării şi informării acestora cu privire la măsurile ce urmează a fi adoptate de către Consiliul Local, asigurându-se astfel îmbunătăţirii comunicării dintre aleşii locali şi populaţie.
  5. Sesizarea Curţii de Conturi cu privire la verificarea respectării prevederilor legale în vigoare referitoare la închirierea păşunilor de pe raza comunei Poieni.

5 COMENTARII

  1. ce s-a spus acolo este cu totul adevarat,primarul a dat pasunile primariei unor apropiati de ai sai care luau anual de la Apia sume cuprinse intre 30-40.000 de euro,aici sunt documente care se pot verifica,iar cea mai mare parte din banii incasati ilegal de la Apia reveneau primarului si unor consilieri locali,eu personal in fiecare an ii dadeam consilierului local Potra Marin toata suma pe care o luam de la Apia adica peste 30.000 de euro si imi spunea ca o parte trebuie sa-i dea primarului, toata padurea primarie din locul numit Doda pilii a dat-o ilegal numitului Cobe Marin un apropiat de al primarului ,iar banii rezultati ii imparteau in doua ,acest lucru cunoaste majoritatea locuitorilor comunei,care au facut mai multe plangeri penale dar deocamdata procuratura si politia refuza sa faca cercetari,procurorii din Huedin il protejeaza pe acest individ deoarece sunt si ei pdl-isti,vom vedea pana cand,poate vom ajunge la Bucuresti si vom reusi sa schimbam ceva

  2. Da domnu Nicu eu as zice ca mai bine sa le faceti hartii direct la Bucuresti ca suna mai bine DNA Bucuresti ca poate aici la cluj se cunosc cu ei si isi aranjeaza ploile.

  3. numai tampenii scriti mai oameni buni aceste acuzatii au fost verificate de curtea de conturi si nor gasit nimic adevarat din ce reclamatii o avut dnul primar va e ciuda ca nati prins ciolanu psdisti nenorociti ce sunteti la munca nu la antins mana so terminat cu voi. voi ati distrus Romania .

  4. @-FANE-Mai homo nu tot veni cu fel si fel de dume dinastea ca nu tine figura.Mai bine uita-te un pic in jurul tau si mai bine taci din gura ca iti miroase gura a canal.Problemele acolo la voi in comuna si la primarie sunt cunoscute foarte bine si nu trebuia sa dai tu lectii cuiva:-ciocu mic si joc de glezna.ESTI UN AFON IN CEEA CE SE INTAMPLA IN COMUNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.