Pentru a treia oara, magistratii de la Tribunalul Comercial Cluj au respins cererea ca Somes Dej, combinatul de celuloza si hartie, sa intre in insolventa. Actionarii combinatului controlat de omul de afaceri Stefan Vuza au hotarat ca la mijlocul lunii viitoare sa aiba loc o AGA pentru a se redacta o cerere de insolventa. Astfel, abia daca si ceilalti actionari vor fi de acord cu insolventa, Vuza va putea scapa de afacerea dejeana. Gazeta de Cluj a prezentat faptul ca o buna parte dintre datoriile combinatului sunt fata de societati aflate sub “umbrela” Serviciilor Comerciale Romane (SCR), “paravanul” omului de afaceri…

Pentru a treia oara judecatorii Tribunalului Comercial Cluj au respins cererea de insolventa facuta de combinatul Somes Dej.
“Fiind o societate comerciala pe acţiuni, intenţia debitoarei (Somes Dej, n.red.) de a fi supusa procedurii insolvenţei (avand in vedere consecinţele unei nereuşite a reorganizarii societaţii comerciale) nu poate fi luata la nivel societar decat printr-o hotarare a adunarii generale a acţionarilor, nefiind vorba despre o operaţiune necesara pentru aducerea la indeplinire a obiectului de activitate al societaţii ce cade in competenţa administratorului/consiliului de administraţie”, arata magistratii in motivarea respingerii declansarii procedurii de urgenta.
Astfel, conducerea combinatului a convocat o AGA pentru a se hotari soarta Somes Dej SA.
“1.Aprobarea formularii si depunerii  de catre SC Somes Dej SA la Tribunalul Specializat Cluj, a unei cereri de deschidere a procedurii insolventei in conformitate cu prevederile Legii nr 85/2006, solicitandu-se: deschiderea procedurii generale a insolventei cu privire la SC Somes SA in temeiul art. 32 al 1 din Legea nr 85/2006. Cererea de deschidere a procedurii insolventei va fi insotita de o declaratie prin care debitoarea SC Somes SA isi manifesta intentia de reorganizare a activitatii in baza unui Plan de reorganizare. 2.Aprobarea datei de 08.03.2013 ca data de inregistrare, respectiv pentru identificarea actionarilor asupra carora se rasfrang hotararile Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor”, se arata in convocator.
Stefan Vuza, actionarul majoritar al combinatului care a acumulat datorii de circa 100 milioane de lei, spune ca motivul pentru care cererile de insolventa au fost respinse pana acum este ”procedura inconstanta”.
 "A doua cerere a fost respinsa din acelaşi motiv: lipsa unei hotarari AGA. Procedura e inconstanta. La aceasta instanţa sunt 10 judecatori care judeca cereri de declanşare a procedurii insolvenţei. Trei dintre ei cer hotarare AGA, şapte nu cer. Chiar maine depunem o noua cerere. Facem şi şedinţa AGA, sa ne conformam. Avem şi un plan de reorganizare, s-a discutat cu bancile, iar cererea de intrare in insolvenţa nu este o surpriza pentru creditori", a declarat Ştefan Vuza pentru ziuadecj.ro.

Unde se duc datoriile?

Gazeta de Cluj a prezentat cum printre ultimele contracte incheiate de SC Somes Dej este unul (2900/30.11.2012) prin care SC Somes Dej a cumparat de la SC A6 Impex (societate controlata tot de Vuza prin SCR) o hala de tip depozit pentru suma de 620.000 de lei + TVA. De asemenea, tot A 6 Impex a imprumutat Somes Dej cu 150.000 de lei (contract nr 2583/22.10.2012), cu 200.000 de lei (contract nr 2386/794/01/10/2012), ambele contracte avand ca termen scadent de maxim 10 zile, ulterior intervenind penalitati. Prin intermediul contractului cu numarul 1935/14.08.2012, Somes Dej se imprumuta tot de la A 6 Impex cu 300.000 de lei, apoi de la SC Caromet (societate care face parte din cadrul SCR), combinatul din Dej cere o suplimentare de 250.000 de lei la un imprumut deja contractat. Cu alte cuvinte, inainte de a intra in insolventa, Somes Dej se indatoreaza fata de propriul patron.
Insa aceasta actiune de bagare in insolventa a Somes Dej este cu bataie lunga. In urma cu doi ani, SC Sinterom Cluj Napoca a cerut insolvenţei firmei A1 Impex, o societate prin care Vuza deţine SC Someş Dej. Inainte de asta, SC Someş Dej SA a imprumutat 3 milioane de lei o alta societate deţinuta de Vuza, SC Uzuc SA Ploieşti. La cateva luni dupa semnarea acestui contract de imprumut, in 09.07.2010, in cadrul unei şedinţe a acţionarilor Sinterom, s-a prezentat pentru aprobare situaţiile financiare ale societaţilor A1 Impex Cluj Napoca şi A1 Impex. Dupa doar cateva zile, Sinterom a cerut intrarea in insolvenţa a SC A1 Impex, insa fara a preciza nici un alt detaliu referitor la acest lucru.

Insolventa cu premeditare

Vuza a mai fost prins in off-side de SIF Oltenia, care contesta in instanţa o serie de decizii luate in cadrul SC Sinterom, societate clujeana unde Ştefan Vuza este acţionar majoritar. Dinel Staicu, seful SIF-ului, l-a acuzat pe Vuza ca „plimba” banii pentru a-i pastra in propriile conturi. Conducerea SIF Oltenia acuza ca Ştefan Vuza, care a cumparat prin privatizare cele doua mari combinate (Sinterom Cluj şi Contactoare Buzau), reuşeşte prin intermediul mai multor tranzacţii financiare de tip „suveica” sa ruleze fondurile acestor doua combinate pentru ca, in final, acestea sa ajunga in capitalul unor firme pe care miliardarul le deţine sub „umbrela” Grupului Serviciilor Comerciale Romane (SCR). In mai 2006, SIF Oltenia a dat in judecata Sinterom pentru a anula o hotarare a Adunarii Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) din cadrul Sinterom prin care se majora capitalul social la A1 Impex Cluj-Napoca (firma deţinuta de Vuza – n.r.) cu 2,7 milioane de lei. Judecatorii clujeni au dat caştig de cauza SIF-ului şi au obligat sa se anuleze hotararea. In decembrie 2007, SIF a mai deschis un proces impotriva Sinterom pentru a anula o alta hotarare prin care se mai incerca majorarea capitalului la A1 Impex Cluj-Napoca cu peste şase milioane de lei. „Printr-un şir de operaţiuni financiare fondurile Sinterom sunt direcţionate catre societaţi controlate de Ştefan Vuza”, se arata in plangerea SIF Oltenia. Şi aceasta hotarare este anulata de instanţa clujeana.
De asemenea, la Cluj, Vuza a mai avut o serie de procese cu un alt co-acţionar minoritar de la producatorul de hartie SC Someş Dej, respectiv un fond de investiţii cipriot, Broadhurst Investment. Reprezentanţii fondului au contestat ca, in cadrul Adunarii Generale a Acţionarilor (AGA) din interiorul fabricii dejene, s-a aprobat efectuarea mai multor tranzacţii financiare fara ca Broadhurst Investment sa fie consultat. De asemenea, reprezentanţii fondului cipriot cred ca administratorii Someş Dej ar intenţiona falimentarea combinatului de celuloza şi hartie.

“Puii” lui Vuza
Omul de afaceri clujean, cu o avere estimata de Top Capital la circa 425 de milioane de euro, controleaza direct sau prin interpuşi SC Sinterom, Federaţia Romana de Turism Sportiv, SC A1 Impex Cluj-Napoca, SC A2 Ploieşti, SC A4 Borzeşti, SC A6 Dej, SC Euro House Piatra Neamţ, SC Uzuc Ploieşti, SC Someş Dej, SC Chimcomplex Borzeşti, SC Iaşitex, SC Caromet Caransebes, SC Novatextile Bumbac Piteşti, şi este acţionarul majoritar din cadrul Serviciilor Comerciale Romane.

Baza legala in care Somes Dej vrea sa intre in insolventa
“Daca cererea debitorului corespunde conditiilor prevazute la art.27, judecatorul-sindic va pronunta o incheiere de deschidere a procedurii generale, iar, daca prin declaratia facuta conform art. 28 alin. (1) lit. h) debitorul isi arata intentia de a intra in procedura simplificata sau nu depune documentele prevazute la art.28 alin.(1) lit.a)-f) si h) la termenele prevazute la art.28 alin.(2) sau se incadreaza intr-una dintre categoriile prevazute la art.1 alin.(2), judecatorul va pronunta o incheiere de deschidere a procedurii simplificate. ”

Razvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.