Tribunalul Prahova a emis, cu câteva zile în urmă, o hotărâre cu privire la inculpatul Lucian Lăcătuș, care a spart site-ul Consiliului Județean Cluj. După numeroase amânări, instanța a decis să aplice măsuri educative, constând în supravegherea sa pe o perioadă de șase luni, începând de la data punerii în aplicare a hotărârii. Aceasta este o consecință a comiterii a două infracțiuni de alterare a integrității datelor informatice, întrucât inculpatul a spart site-ul CJ Cluj și site-ul Poliției Locale Prahova. De asemenea, acesta a fost găsit vinovat și condamnat pentru șantaj.

Pe parcursul executării măsurii educative, instanța a impus inculpatului să participe la un curs de pregătire școlară sau formare profesională, și să se prezinte la Serviciul de Probațiune Buzău la datele stabilite de acesta. Totodată, instanța a respins acțiunea civilă intentată de Consiliul Local Ploiești – Poliția Locală și Consiliul Județean Cluj, fără a specifica natura sau cuantumul pretențiilor acestora. Inculpatul a fost, de asemenea, obligat să suporte costurile judiciare în valoare de 2000 lei. Decizia a fost pronunțată la data de 26 octombrie și poate fi contestată prin intermediul unui apel în termen de zece zile de la comunicare. Aceasta vine în urma a cinci amânări succesive ale pronunțării verdictului.

Procesul, al cărui obiect este altarea integrității datelor informatice, a început în februarie; la înfățișarea din iunie hackerul și-a recunoscut faptele și a cerut ca procesul să se deruleze în consecință, doar cu administrarea probelor din faza preliminară și reducerea pedepsei cu o treime. Hackerul, acum major dar la data comiterii faptelor minor, a absolvit doar patru clase. Adolescentul din Sibiu, dar domiciliat în prezent în Franța, a fost dat de gol de unul dintre partenerii săi cu care plănuise să atace și alte site-uri ale unor instituții de stat unde ar fi identificat vulnerabilități.

Instanța a arătat în aprobarea verificării sesizării instanței, consultată de actualdecluj.ro, că investigațiile au relevant faptul că autorul atacului informatic lansat asupra site-ului Poliției Locale Ploiești este o persoană care folosește în mediu online identitatea de ”Meowless”. Ulterior acesta a spart și site-ul Consiliului Județean Cluj, caz în care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de alterare a integrității datelor informatice și respectiv șantaj, căci după ce a criptat informațiile a cerut pentru ca baza de date și fișierele să nu să nu fie făcute publice plata în Bitcoin a unei sume echivalentul a 100 de dolari, scrie actualdecluj.ro.

CITEȘTE ȘI: Emil Boc, servitorul milionarului Dorel Goia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.