Sursa foto: Knauf.com

Primarul orașului Huedin, Mircea Moroșan, a anunțat că, în urma discuțiilor pe care le-a avut cu reprezentanții companiei KNAUF România, anul acesta a fi finalizat proiectul tehnic al obiectivului de investiții iar pentru perioada imediat următoare se fac demersurile pentru obținerea avizelor necesare în vederea emiterii autorizației de construcție a fabricii din Huedin.

„În primăvara anului viitor vor începe lucrările de amenajare a cursului râului Crișul Repede iar în a doua parte a anului va începe construcția efectivă a fabricii.

Reprezentanții KNAUF ne-au informat că au planificat demararea producției în fabrica din Huedin, în a doua parte a anului 2024.Am discutat despre demersurile care trebuie făcute către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, pentru a înființa la Liceul Tehnologic „Vlădeasa” Huedin, o clasă cu profil tehnic specific activităților care se vor desfășura în cadrul procesului de producție a viitoarei fabrici.În acest fel, investitorul dorește să se implice activ în asigurarea forței de muncă de pe plan local pentru noua fabrică.Am concluzionat că investiția KNAUF de la Huedin va genera peste 100 de locuri de muncă în comunitatea noastră.După o lungă așteptare și abia acum după ce am reușit să realizăm o altă investiție majoră de infrastructură, anume introducerea gazului în Huedin, ne dorim ca acest investitor să demareze activitatea cât mai curând. Introducerea gazului în oraș a fost o condiție necesară construirii noii fabrici KNAUF la Huedin.Suntem conștienți de beneficiile pe care noua investiție o aduce comunității noastre iar administrația publică locală a orașului oferă tot sprijinul în realizarea ei”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Virusul care provoacă probleme pulmonare sau cardiace la copiii născuți prematur. Avertismentul medicilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.