Interesul pentru abonamente depășește orice așteptări, deși mai sunt opt luni până la a patra ediție a festivalului UNTOLD. Zeci de mii de fani își doresc să-și asigure un loc pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din Europa.

Pentru a doua rundă de vânzare care a avut loc marți, 28 noiembrie, organizatorii au anunțat că vor fi disponibile doar 5.000 de abonamente, însă datorită interesului foarte mare din partea fanilor, reprezentanții UNTOLD au hotărât să suplimenteze numărul acestora. Dorința organizatorilor a fost de a acorda posibilitatea fanilor înregistrați să profite de prețul special de 449 de lei plus taxe. Astfel, peste 13.000 de abonamente UNTOLD 2018 au fost cumpărate în cea de-a doua etapă de vânzare.

În prima etapă de vânzare s-au epuizat 15.000 de abonamente. Și atunci, organizatorii au anunțat că vor fi disponibile doar 10.000 de abonamente, însă numărul extrem de mare de fani care doreau să-și asigure locul pentru UNTOLD 2018 i-a facut pe reprezentanții UNTOLD să crească numărul acestora. Așadar, până în acest moment peste 28.000 de abonamente au ajuns la cei mai înfocaţi fani UNTOLD!

Organizatorii vor anunța când se vor pune în vânzare următoarele abonamente pentru UNTOLD 2018. Abonamentele la preţul întreg de 650 de lei plus taxe vor fi disponibile doar din februarie 2018.

Fanii care își achiziționează abonamente pentru festival pot consulta și opțiunile de cazare care vor fi disponibile din luna ianuarie 2018.

1 COMENTARIU

  1. Le mai permitem lui Boc, Buta&Co. să își bată joc de clujeni pentru a IV-a oară în șir, sau ne vom cere public drepturile? Șarada trebuie să înceteze acum! E rimpul să ne organizam și să îl acționăm în instanță!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.