Text scris de Ion Spînu, preluare cotidianul.ro:
Orice s-ar întîmpla, nu voi contesta niciodată dreptul poporului de a-şi decide prin vot propria soartă. Că e bine sau rău, asta este o cu totul altă problemă care nu trebuie să ducă la contestarea democraţiei ca valoare fundamentală a lumii în care trăim. Că democraţia nu e forma perfectă de organizare a societăţii s-a spus încă din vremea lui Platon, dar, aşa cum recunoştea chiar filosoful grec, rămîne, totuşi, cea mai bună dintre variantele posibile.
Asta nu ne împiedică să judecăm unele alegeri pe care oamenii le fac prin exerciţiul votului. Ba, chiar, uneori este nevoie de o analiză serioasă, căci există numeroase exemple în istorie care arată că alegerile libere pot duce la grave efecte în societate, chiar la consecinţe tragice, cum este cazul fascismului!
De asemenea, sînt chestiuni care nu trebuie să fie supuse unui Referendum popular, căci un vot majoritar ar genera dereglări iremediabile în funcţionarea statului. Un exemplu ar fi solicitarea unui răspuns la întrebarea: „Sînteţi de acord cu eliminarea tuturor taxelor şi impozitelor?”, la care oamenii ar răspunde în mod firesc „DA”, ceea ce ar duce la implementarea unei legi ce ar pune statul şi instituţiile sale pe butuci!
Pe aceste considerente, recentul Referendum propus de preşedintele Klaus Iohannis, cu două întrebări atît de alambicate, încît nici măcar iniţiatorul nu a reuşit să le reproducă, s-a transformat într-un apel electoral care a deturnat complet sensul unor alegeri europarlamentare, cu încălcarea flagrantă a recomandărilor venite de la Comisia de la Veneţia.
Aceste alegeri, desfăşurate sub spectrul Referendumului prezidenţial, scot la iveală cîteva lucruri senzaţionale care nu trebuie puse sub preş, ci dezbătute cu mare atenţie pentru a vedea dacă rezultatele sînt conforme cu aspiraţiile reale ale românilor.
De pildă, ce anume i-a făcut pe români să voteze cu PMP, partid care-l avea cap de listă pe TRAIAN BĂSESCU? Fostul preşedinte este cel împotriva căruia au votat în 2012 peste 7,4 milioane de români care au dorit să-l demită din funcţie şi numai deciziile controversate ale CCR-ului de atunci l-au salvat de votul devastator. Doi ani mai tîrziu, în 2014, aceiaşi români au decis ca Traian Băsescu să devină senator, iar în 2019, la europarlamentare, au votat ca fostul preşedinte să-i reprezinte în Parlamentul European!
De asemenea, la aceste alegeri suprapuse peste Referendumul prezidenţial, românii au decis ca şi DACIAN CIOLOŞ să devină europarlamentar. El este cel care a fost numit de Klaus Iohannis în funcţia de Prim-ministru în acel „Guvern tehnocrat”, rămas în istorie ca „Guvernul Zero”. În mandatul lui Cioloş a fost emisă acea OUG celebră, prin care s-au modificat peste noapte circa 150 de articole din Codurile penale, între care şi legalizarea echipelor mixte formate din procurori şi ofiţeri SRI, ceea ce a generat numeroase abuzuri în actul de justiţie!
Alt beneficiar al acestor alegeri este VASILE BLAGA, fost ministru PDL, partid care a tăiat salariile bugetarilor cu 25% şi a impozitat toate pensiile, diminuînd semnificativ veniturile populaţiei. Acum a fost votat ca membru PNL şi, în următorii ani, îi va reprezenta pe români la Bruxelles!
Nu în ultimul rînd, românii l-au votat şi pe VICTOR PONTA, după ce, în 2015, după tragedia de la Colectiv, i-au cerut demisia din funcţia de Prim-ministru prin ample manifestări de protest organizate în Bucureşti. Între timp, au ieşit la iveală şi legăturile lui Victor Ponta cu SRI-ul condus de naşul său, George Maior, şi generalul Florian Coldea. Aceste dezvăluiri nu i-au împiedicat pe români să-l voteze pe Victor Ponta, nici măcar faptul că el l-a ales consilier la partid pe generalul SIE Silviu Predoiu!
Se ştie din sociologie că memoria populară este scurtă şi nu face conexiuni. Totuşi, parcă astfel de alegeri sînt prea ciudate pentru a crede că doar uitarea oamenilor a făcut ca politicieni extrem de contestaţi acum cîţiva ani să devină peste noapte din nou preferinţele cetăţenilor. Mai ales că, din viaţa normală a oamenilor, ştim că supărările cele mai banale dintre ei, fie că sînt vecini sau rude, ţin ani de zile, devenind chiar duşmănii iremediabile.
Ce să-i facă, oare, pe oameni ca, în cazul politicienilor, iertarea păcatelor să vina atît de repede, încît chiar cei care le-au afectat grav viaţa şi nivelul de trai să devină din nou idolii lor? Iată întrebarea care ne determină să ne întrebăm şi noi: chiar sîntem pregătiţi să folosim democraţia şi mijloacele ei sau doar o mimăm, aşa cum am fost obişnuiţi în comunism, cînd Ceauşescu era ales de 98% dintre români pe o listă în care el era singurul candidat?
Nu cumva, sub iluzia libertăţii în care credem că trăim, cineva ne dirijează paşii, ne influenţează gîndurile şi ne face să alegem cu voioşie chiar împotriva dorinţelor noastre? Nu cumva serviciile secrete exagerează cu protecţia noastră şi, profitînd de nevoia oamenilor de a avea un tătuc, decid în numele nostru, profitînd de naivitatea şi incultura multora dintre noi?
Poate că n-ar strica să medităm puţin la aceste lucruri.
