Ioan Piso a fost demis de Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, din funcţia de director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei pentru a patra oară. Piso a fost repus de fiecare dată în funcţie în urma câştigării proceselor pe bandă rulantă cu Ministerul Culturii. De această dată, Piso acuză că secretara ministrului, Csilla Hegedüs, ar fi avut o implicaţie într-un contract pe bani publici, consilieră despre care Gazeta de Cluj a relatat că ar fi avut relaţii mai mult decât apropriate cu ministrul Kelemen Hunor. Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, îl ameninţa de ceva timp pe Ioan Piso că îl dă afară, însă în momentul de faţă nu a fost disponibil pentru a face comentarii. Redăm în continuare declaraţia la demitere a lui Ioan Piso

“Astăzi, 8 august 2011, am fost destituit pentru a patra oară din funcţia de director general al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, de data aceasta de către ministrul Kelemen Hunor (ordin nr. 203/08.07.2011). Fusesem numit tot de ministrul Kelemen Hunor prin ordinul nr. 208/09.03.2010 în urma câştigării proceselor, inclusiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Trebuie precizat că dl ministru nu s-a conformat întru totul deciziei judecătoreşti, deoarece a refuzat să încheie cu mine un contract de muncă. De-abia după încheierea unui contract de muncă şi după expirarea acestuia puteam fi demis de Ministerul Culturii. Eu am rămas în continuare cu cartea de munca la Universitatea "Babeş-Bolyai". Din martie 2010 încoace am căutat să vindec rănile profunde pricinuite muzeului în perioada de un an şi jumătate în care fusesem dat afară. Muzeul ajunsese în proces cu Universitatea "Babeş-Bolyai" pentru clădire şi risca să o piardă. Asanarea depozitelor s-a făcut prost şi incomplet, iar umiditatea a crescut în loc să scadă. La înlocuirea acoperişului au fost puse planşee de beton fără o expertiză şi o consolidare a clădirii. Rezultatul constă în avarierea gravă a structurii de rezistenţă. Am cerut tuturor autorităţilor sprijin pentru ca muzeul să obţină o clădire reprezentativă în centrul Clujului. Am protestat împotriva desfiinţării tuturor expoziţiilor din clădirea muzeului. Am protestat în modul cel mai vehement împotriva contractului fraudulos în valoare de 13 milioane de euro  încheiat cu firma Artex S. A. şi din care au fost achitate fără nici o justificare legală 1,7 mil. de euro. Un singur lucru a fost făcut bine şi anume faţadizarea, pentru care banii au fost avansaţi de primărie. Acum ministrul refuză să-şi dea acordul pentru restituirea banilor către primarie, care s-a simţit obligată să ne dea în judecată. Am susţinut tot timpul că Ministerul Culturii are o mare vină pentru loviturile primite de această mare instituţie de cultură a ţării. Kelemen Hunor nu a călcat niciodată pragul muzeului din Cluj, din simplul motiv că nu-l interesează. Vina principală pentru avarierea clădirii o poartă proiectul pentru acoperiş, în care nu au fost prevăzute expertizarea şi consolidarea aripii vechii. Or, proiectantul, dl. Prof. Szabó Bálint, este întâmplător tatăl dnei Csilla Hegedüs, consiliera personală a ministrului, şi nu poate accepta critici. Pe de altă parte, dl ministru Kelemen Hunor şi-a asumat contractul cu firma Artex încheiat sub predecesorul său, declarând că nu au fost sesizate ilegalităţi. În 6 iulie am convocat firma Artex S. A. pentru data de 27 iulie la o conciliere directă pentru recuperarea sumei de 1,7 mil. de euro (7 mil. de lei). Răspunsul a venit cu două zile mai târziu prin destituirea mea. Pierderea acestor bani de către cineva a cântarit mai greu decât riscurile destituirii mele. Bineînţeles că voi contesta acest act, iar dl ministru Kelemen Hunor nu are nici o şansă de a câştiga următorul proces împotriva mea”,a declarat Ioan Piso.

Tiberiu Hrihorciuc

1 COMENTARIU

  1. Acuma nu mai e din cauza ROSIEI MONTANE? Pentru el rugam justitia sa nu se aplice legea pensionarii ca el e deasupra legii.
    Asa se va stopa dezastrul de la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.