Un clujean acuză că prin modul în care a fost construit un imobil de pe strada Republicii i-a fost afectată locuința. Chiar dacă a făcut plângeri la poliție și la autoritățile în drept, omului nu i s-a făcut dreptate pentru că în spatele firmei SC Covidan Impex, constructorul imobilului, se află liderul politic Ioan Rus. Social democratul clujean este unul dintre partenerii constanți de afaceri ai lui Cristina Norocel, de profesie avocat și patroana firmei Covidan Impex. Clujeanul care îi acuză pe partenerii lui Rus spune că au fost încălcate o serie de norme urbanistice, iar pentru acest lucru nu s-a sesizat nimeni.

 

În plin centrul orașului, una dintre firmele aflate sub ”umbrela” liderului politic clujean Ioan Rus a construit un imobil de locuințe cu o arhitectură ultramodernă, chiar dacă strada Republicii se află în arealul protejat de Legea Monumentelor Istorice. Conform acestor norme, o construcție realizată în acest spațiu trebuie să respecte anumite reguli de arhitectură.

Pe lângă acest lucru, conform unei sesizări, construcția acestei clădiri a afectat o locuință din imediata apropiere a șantierului. Proprietarul locuinței spune că, în pofida faptului că a făcut o serie de sesizări la poliție, nimeni nu i-a sărit în ajutor.

”Au autorizat construirea unei clădiri gigante pe limita mea de proprietate. Pur și simplu mi-au băgat șantierul și schelele pe terasa de acces în locuință făcând imposibil accesul, blocând deschiderea portiței. Au încălcat toate normele de urbanism. Au încălcat legea monumentelor, au crăpat fundația clădirii mele construind atât de aproape și avem infiltrații de apă în pivniță. Și-au montat contorul de curent pe clădirea noastră și au tras fir de la panoul nostru electric fără să țină cont că amperajul gigant pe firele aflate în zid poate produce oricând un incendiu. Au tras apa de la branșamentul nostru din stradă și furtunul l-au aplicat pe peretele clădirii noastre. Au racordat țeava de gaz la regularizatorul nostru de presiune, toate fără acordul nostru. Poliția amenință că dacă îi mai chemăm degeaba atunci… și nu și-au mai terminat fraza! Nu contează că au ținut o plângere penală timp de opt luni la secția de poliție nr 6 fără să facă nimic altceva decât să vadă cum pot să îi salveze pe făptași. Nici măcar nu au verificat dacă firma de construcție afișata pe șantier e reală sau o fantomă. Clujul a ajuns să fie mai rău decât vestul sălbatic!”, spune clujeanul nemulțumit.

 

”Nu cunosc amănunte, dar problemele au fost rezolvate”

 

Iulian Roșian, administratorul firmei Covidan Impex, spune că are cunoștință de o serie de probleme, dar că acestea au fost rezolvate. ”Știu că au fost ceva probleme, dar ele au fost rezolvate. Nu cunosc amănunte, dar acum ce vor să facem, să le construim lor?!”, spune administratorul firmei. Societatea Covidan Impex este deținută în totalitate de Ana Cristina Norocel, de profesie avocat. Obiectul de activitate al societății este ”închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”. În pofida crizei, care i-a lovit pe aproape toți imobiliarii, în 2012 această societatea a avut o cifră de afaceri de peste 4 milioane de lei, cu o creștere de peste patru ori față de anul precedent, în care cifra de afaceri înregistrată a fost de aproape 900.000 de lei.

Legătura între Norocel și familia PSD-istului clujean Ioan Rus poate fi făcută și prin faptul că Ana Cristina Norocel, împreună cu Ileana Pușcaș (mama lui Vasile Pușcaș, ginerele lui Ioan Rus), Ioan Vasile Todea şi directorul Iulius Mall, Sorin Guttman, au construit o clădire de birouri de 5 etaje pe strada Lalelor nr. 11 în Cluj Napoca. În această clădire se află și sediul social al societății Covidan Impex, patronată de Norocel.

Printr-o ironie a sorții, ginerele lui Ioan Rus poartă același nume cu cel al unui alt cunoscut lider PSD clujean, însă cei doi Vasile Pușcaș sunt doar tizi, neavând nici o legătură unul cu altul. Ginerele lui Ioan Rus  este sătmărean și deţine monopolul pe serviciile de salubritate în municipiile Satu Mare şi Baia Mare. În urmă cu câțiva ani a intrat şi pe piaţa clujeană a construcţiilor.

 

Ginerele lui Rus de la taxi la imobiliare

 

Iniţial, Vasile Pușcaş a deschis în Cluj o firmă care se numea Mega Taxi şi în care era asociat cu o româncă, care are şi cetăţenia germană, Tomi Doina Ligia. După scurt timp, au schimbat numele firmei în SC Mega Grup şi au cumpărat firma unor italieni (SC IMMOBILIARE ROMA), care avea un proiect de construire a unei clădiri de 4 etaje pe strada Bistriţei. Intermedierea tranzacţiei a avut loc prin intermediul avocatului şi a fostului deputat Daniel Buda.

În 2007, Vasile Pușcaș şi partenerul lui de afaceri, Daniel Todea, au cerut avizele necesare pentru construirea unui imobil (locuinţe colective şi spaţii comerciale) pe strada Cloşca nr. 7 cu patru etaje. După ce au construit blocul şi au vândut apartamentele şi spaţiile la un preţ bun, Todea şi Pușcaş au cerut autorizaţii de construire şi au primit, pentru construcţia unui imobil similar lângă cel deja construit, tot pe strada Cloşca, care este și el finalizat.

Vasile Pușcaş şi mama lui, Ileana Maria, figurează, chiar dacă sunt din Satu Mare, pe o listă cu exproprieri pentru construcţia centurii de Nord a Bucureştiului. Conform documentelor, cei doi au avut 12.000 de mp de teren în comuna Mogoşoaia, iar circa 1.500 de mp stăteau chiar în calea centurii, drept pentru care au primit bani guvernamentali pentru acea expropriere.

 

Averea lui Ioan Rus

 

În momentul de față, Ioan Rus este vicepreședinte la PSD. El a intrat în afaceri la începutul anilor ‘90, iar unul dintre cele mai bune parteneriate pe care a reuşit să le facă a fost cu Ion Ţiriac. În 1993, fostul ministru de Interne a devenit director la RMB Inter Auto SRL (reprezentanţa Mercedes Benz) care era controlată, printr-un off-shore, de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Răzvan Robu

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.