Deputatul PNL Radu Zlat îl felicită pe Klaus Iohanni și Victor Ponta pentru intervenția recentă pe tema problemei migranților care au asaltat Europa.

„ Este atitudinea unui bărbat de stat, atitudine pe care sper din toată inima că nu și-o va schimba sub diferitele presiuni externe. Consider pozitiv și faptul că cealaltă parte a puterii executive, Guvernul – reprezentat prin șeful acestuia, domnul Victor Ponta – nu a făcut notă discordantă în raport cu afirmațiile Președintelui.Este momentul ca și puterea legislativă, Parlamentul, să confirme și să întărească, printr-o luare de poziție publică, fermă și clară, pozițiile Executivului. În acest sens, o declarație votată intr-o ședință a Camerelor reunite, ar fi binevenită.Îi felicit pe domnii Klaus Iohannis și Victor Ponta pentru sprijinirea ideii cotelor voluntare în ce privește acceptul imigranților pe care Europa se consideră nevoită să îi primească (dintre care doar o parte pot fi considerați refugiați!) și le doresc statornicie și tărie. Nu sunt singuri, romănii sunt alături de ei” precizează Zlati.

În calitate de deputat clujean, acesta a dorit să precizeze că unii europarlametari parlamentari nu trebuie să se abată de la interesele cetățenilor români în favoarea deciziilor conduceri Parlamentului European.

„Totodată nu pot să nu fiu consternat de poziția europarlamentarilor români care, cu excepția a doi reprezentanți ai UDMR, nu au urmat linia adoptată de către executivul de la București. Deplin conștient de faptul că, odată aleși, europarlamentarii români încetează de a-i reprezenta în mod strict pe cetățenii României, devenind purtătorii de interese ai tuturor cetățenilor Europei, mă întreb totodată dacă nu cumva europarlamentarii noștri, adoptând rezoluția privitoare la cotele impuse de către Comisia Europeană, au uitat că au ajuns în forul european fiind votați de către cei care trăiesc la gurile Dunăriii, iar nu ale Rinului; sau că, autorizat prin Constituție de a reprezenta voința cetățenilor români, inclusiv a celor care i-au trimis pe onorații europarlamentari la Strasbourg, este Klaus Iohannis, iar nu doamna Merkel sau domnul Junker. ” mai explică acesta.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.