Istoricul Alexandru Simon: Voievozii fondatori ai Ţării Româneşti şi Moldovei au fost catolici

Cartea Al Wa Prinţul Negru al Valahiei restabileşte adevărul istoric. Alexandru Simon, unul dintre autorii cărţii, repune în discuţie dogmele istorice astăzi acceptate.

Liviu Man: Care a fost ideea care a stat în spatele scrierii acestei opere – Alva, Prinţul Negru al Vlahiei şi vremurile sale, mai ales că e un colectiv pluridisciplinar in spatele acesteia, un istoric, un arheolog şi un genetician care au scris această carte?

Alexandru Simon: La început, ideea era mult mai generoasă. Până la urmă s-a redus la un mormânt. S-a redus pentru că, din pacate, condiţiile au permis numai atât. În primă fază, am propus un proiect care să acopere mai mult, din Antichitate  până la sfârşitul Evului Mediu, de pe la  2000 Î.Hr. până la 1500. Dar proiectul a ajuns de la început sinonim cu un mormânt, ceea ce până la urmă ne-a dus şi la această lucrare.

L.M.: Mormântul numărul 10 din Biserica Argeş 1, pentru că în carte, aşa cum spuneai, s-a demonstrat deja că există o Biserică Argeş 1 sub Biserica Argeş 2 din zilele noastre, Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, în premieră l-aţi identificat pe cel care a stat în acest mormânt, pe Prinţul Alexandru Voievod, fost domnitor al Ţării Româneşti. Sunteţi primul istoric care face acest lucru, pentru că au fost mult mai multe atribuiri ramasitelor  din acest mormânt.

A.S.: Nu sunt primul care o face. Poate sunt cel dintai care o face explicit. Circumstanţele sunt mai vechi. Poate trebuie să ne întoarcem la momentul la care el a fost descoperit: vara anului 1920. Atunci, România era mai sus. Poate nu a fost niciodată mai sus decât atunci. Se făcea o lună de la Tratatul de la Trianon. Dintr-o dată, săpaturile incuviintate deja la Biserica Domnească de la Curtea de Argeş, au adus la lumina asa-numitul Mormânt 10. El ramane pana astăzi singurul mormânt domnesc din Ţările Române găsit intact. Rând pe rând, Ferdinand, prinţul moştenitor care era din nou Carol, Maniu, Brătianu, Vaida Voievod l-au vizitat. Pentru acea Românie mormântul era şi un miracol şi un deranj.

L.M.: De ce era un miracol şi de ce era un deranj?

A.S: Miracol era în primul rând pentru că aveam finalmente ceva palpabil din trecutul care justificase Primul Razboi Mondial, altfel spus: mortii pentru a caror trecere se gasisera argumente de la Decebal si Traian pana la Brancoveanu. Astfel, este poate de inteles de ce – până la sfârşitul anilor `70 – raposatul din Mormantul 10 a fost pastrat – drept exponat – sub sticlă. Veneau elevii, veneau studenţii, orice turist îl putea vedea. Era – totusi – o problema. Noi. oficial (mai ales după Al Doilea Război Mondial), eram foarte ataşaţi de ideea că la începutul  domniei Ţării Româneşti, a Moldovei, orice conducător român (ori valah, cum îi zicea în Evul Mediu) era de fapt un ţăran mai înstărit. Dintr-o dată in iulie 1920, ne-am trezit cu cineva care era plin de aur, aur luat în moarte. Era aproape de un faraon.

Şi mai ales e problema care o arăţi foarte clar în carte este că acel domnitor a fost înmormântat în rit latin, nu in cel ortodox.

Fie in latina, fie in germana (mormantul lui Nan Udoba, decedat inainte de 1400, avea un inel inscris cu Hilf Ghot/ Ajuta Doamne), ce s-a descoperit – pe inele ori pe nasturi (de pilda) – in mormintele cercetate la Arges in vara anului 1920 (o buna parte fiind – oricum – profanate) aratau numai niste oameni iesiti din viata sub semnul Romei, nu sub cel al Bizantului. Era o moda? Capodopera bizantina (adica – tot – de rit grec) care este Biserica Domneasca de astazi de la Curtea de Arges nu ingaduie o asemenea rezolvare. Ea era practic imposibila de la inceputul anilor 1920. De exemplu, principalul inel al defunctului din Mormantul 10 era identic – ca inscriptie si ca realizare – cu cel al lui Edward de Woodstock (Printul Negru al Angliei), fiul regelui Eduard al III-lea. Informatia era disponibila de vreun deceniu inaintea tiparirii (in anul 1923) a rezultatelor cercetarilor de la Curtea de Arges.

L.M.: Apropo de deranj, cred că acesta va fi deranjul cel mai mare pe care îl aduce cartea, pentru că, aceasta carte spune că atât primii domni ai Ţării Româneşti, cât şi cei ai Moldovei erau stapinatori  de rit latin, care-şi primiseră coroanele de la Roma (de la Avignon la acea vreme) nu de la Bizanţ.

A.S:Aici e de fapt marea noastră ciudăţenie, o ciudăţenie care cred că e cunoscută de mai multă vreme. Nu vreau să zic că noi am descoperit acuma America. In Evul Mediu, Bizanţul, adevaratul Imperiu Roman dupa elita si conducatorii ei, nu a sprijinit aparitia altor state – cu coroana desigur la acea vreme – care sa apartina religiei crestine. Papalitatea avea nevoie de sustinatori insa. Bulgaria şi Serbia şi-au primit coroanele de la Roma, care le-a acceptat drept regate si dupa ce ele au revenit in sanul Ortodoxiei. În cazul României de astazi, lucrurile nu au fost deloc diferite. Dupa cum se stia – cel tarziu de pe la 1860 – Moldova a intrat in istorie drept ducat de rit latin sub autoritatea directa a Sfantului Scaun in anul 1370. La sud de Carpati ramanea totusi un semn de intrebare. In mod normal, el trebuia sa dispara de pe la 1944-1945. Dupa aparitia oficiala a Mitropoliei Ungrovlahiei (adica a Tarii Romanesti) in mai 1369, in august 1360 papa Inocentiu al VI-lea o accepta clar pe Clara de Ungaria, drept voievodisă, formă monarhică feminină pentru voievod a Valahiei, în condiţiile în care Roma, bine ştiut fiind faptul, nu recunoştea altă stăpânire de monarhii decât cea ce fusese acordată de catre ea.

L.M.: Ajuta stiinta asemenea – pana la urma – adevaruri? Iar Mormantul 10 a fost descoperit la nici doua luni dupa Trianon. Pe deasupra, vechea biserica caruia acestuia ii apartinuse – dupa cum se banuia din anii 1930 – a fost identificata oficial (in 1969) abia dupa fronda lui Nicolae Ceausescu din 1968.

A.S.: Politizarea atacă istoria noastră de la un cap la altul. Dacă o luăm strict cum era logic, Mormântul 10 apare în momente cheie: (1) in 1920 cand Trianonul practic a încheiat formarea României Mari; (2) in 1969 pe cand Romania vroia sa fie libera – impotriva Rusiei – fie aceasta si sub comunisti; (3) in 2012 cand a trebuit – inainte de termen – sa ne realegem soarta, de la parlament la ministere si presedinte.

L.M.: Un neajuns al cartii trebuie astfel reamintit. Analiza ADN a acoperit doar linia materna a defunctului din Mormantul 10. Din ce motiv?

A.S.: Explicatia oricarei scapari este – aproape invariabil – mai lunga decat remedierea scaparii. Pe scurt (cat se poate): originea cumana – materna ori paterna – era imposibila de la bun inceput (pe linie materna s-a demonstrat din 2014 – in conditii nu mai favorabile decat in 2012 – ca mama voievodului din Mormantul 10 era de origine germanica). Cumanii erau de felul lor (inclusiv cei care au ajuns sultanii – mameluci – ai Egiptului) deschisi la culoare. Domnul din Mormantul 10 era inchis la culoare. Ce va fi fost alogen in el era – in mod cert – mai curand tatar, decat cuman, asa cum o aratau deja izvoarele scrise ale vremii. Din pacate, aici trebuie asezat raspunsul la intrebarea Dumneavoastra. Nu s-a dorit – la nivel institutional inclusiv – finantarea extragerii ADN-ului pe linie paterna si – concomitent (normal in esenta) – prelevarea de noi probe care sa poata sustine/ infirma orice concluzie obtinuta.

L.M.: Adica, sarim de la o extrema la alta? De la a nu fi nici macar cuman la a fi ceva ce nu se doreste a fi cunoscut?

A.S.: Este o intrebare de bun-simt. Prima data, in surse (istorice si arheologice) cumanii apar drept oamenii Marii Biserici, ai Patriarhiei de Constantinopol, in extensie ai Imperiului Bizantin. Nu sunt fidelii – sigur nu de manual (inclusiv cei stabiliti in Ungaria) – ai Bisericii Romei. In al doilea rand, Bizantul nu a avut vreodata o parere buna despre v(a)lahi, cum li se zicea de catre vecini pe atunci atat viitorilor aromani, cat si romanilor de la nordul Dunarii. Pentru Constantinopol, care se socotea urmasul legitim al Romei lui Augustus, Traian ori Marc Aureliu, acesti v(a)lahi erau o sfidare la adresa bunului simt, intrucat v(a)lahii se socoteau urmasii Romei. Fie ca ei chiar gandeau aceasta incat de pe la 1200, fie ca Papalitatea le-a indus ideea, sigur este ca originea romana a v(a)lahilor a contat semnificativ – poate decisiv – in decizia lui Inocentiu al III-lea de a acorda o coroana regala conducatorului acestora, Ionita Caloian. Last but not least, nu trebuie uitat ca principalii artizani ai disputei cumani vs romani, sau catolici vs ortodocsi, asupra inceputurilor statale medievale ale romanilor, au fost doi cosemnatari ai Declaratiei de la Budapesta din vara anului 1990: Matei Cazacu si Neagu Djuvara. Respectiva declaratie, numita de catre Ion Ratiu un act de tradare, prevedea – printre altele – autonomia Transilvaniei. Nu ar trebuie astfel, poate, sa mire de ce un artefact vechi, asa-numita Diadema de la Goranu (descoperita – accidental aparent – in 1974, predata Bancii Nationale in 1980 si studiata abia prin 1983) a fost mai curand transformata in Coroana de Foc a lui Sergiu Nicolaescu, in loc sa fie privita – cum de fapt se banuia (mai corect: se temea lumea) – drept prima coroana a Tarii Romanesti. O coroana identica cu cea asa-zisa de la Goranu poate fi gasita numai in Deisisul din Biserica Sfantul Nicolae Domnesc de la Curtea de Arges, nu insa si in tabloul votiv al amintitei biserici, sau mai tarziu la Cozia sau Dealu. Ori, toata lumea se acorda – de dinaintea redatarii arheologice, istorice si fizice (¹⁴C in special) a Mormantului 10 – ca in acel Deisis era reprezentat Alexandru Voievod.

L.M.: Atunci, avem pe de o parte o istorie care pare sa fi fost pierduta, iar pe de alta parte o istorie care pare sa fi fost regasita. Important ar fi insa ca romanii, valahii cum li se zicea, au apucat, au izbutit sa se ridice.

A.S.: Aici sunt de inteles si istoricii care nu au privit – adesea fara justificare – cu bunavointa istoria inceputurilor – sigur cele medievale – ale romanilor. In cateva decenii, ei au trecut de la nimic la aproape tot. Un exemplu simplu (poate). Fetele lui Alexandru Basarab si ale Clarei de Ungaria (adica din familia regala a Coroanei Sfantului Stefan) au ajuns regine ale Bulgariei (Ana), Serbiei (Ancha) si ducese de Opole (Elisabeta), fiica celei din urma devenind si regina a romanilor. In cele din urma, dintre acesti nimeni in drum s-a format o coloana vertebrala a marginilor rasaritene ale Europei, sau a ceea ce se numeste acum spatiul celor trei mari (Adriatica, Baltica si Neagra).

Interviu realizat de Liviu Man